Cerdacul cu Lavanda, locul de poveste unde ruinele au ajuns rai

Va spunem, astazi, o poveste cu parfum de lavanda si aroma de Provence, chiar, la noi, in Romania – un colt de rai, unic, de nota 10 pe Booking.

Am ajuns aici, de trei ori, si ne-am mai intoarce. E, de departe, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din inima Transilvaniei. Brebi, pana mai ieri, un sat necunoscut si, la prima vedere, fara mare potential turistic, a fost pus pe harta turistica a lumii de Simona Maricean. Romanca si-a pus la bataie toti banii castigati, cu greu, in strainatate, si a mizat pe o carte riscanta. A cumparat o casa veche de 100 de ani, aproape prabusita, si a transformat-o, cu multa munca, in cea mai cautata cazare exclusivista din zona.

Locul e ireal si pare desprins din ilustratele frantuzesti. Doua lumi, cea a autenticului romanesc si cea a rafinamentului frantuzesc, se imbina perfect la Brebi. E albul pur romanesc si movul din lanurile de lavanda ale Provence-ului, care iti fura privirea, iti bucura simturile si te face sa revii.

Pana acum trei ani, Cerdacul era o ruina. Ani de zile, anuntul de vanzare al casei a stat in poarta, fara ca cineva sa se incumpete sa o renoveze. Pana cand, Simona a avut curajul nebun sa salveze o casa taraneasca cu o arhitectura unica si sa spere ca, intr-o buna zi, va omeni si turisti. Nimic din ce a gasit in curte nu a fost aruncat, ci cu jumatate din stocul de vopsea mov din magazinele din Salaj (si nu e o gluma) a transformat griul ruinelor in arta.

Conceptul acestei destinatii e aparte, iar serviciile sunt premium. Si asta si pentru ca Simona stie ce face la Cerdac. E fost director al unui hotel de lux din Val d’Isere (Franta), asa ca a avut ”know how-ul” turismului ca la carte si l-a tranferat, acasa, in ceea ce e azi Cerdacul cu Lavanda. Casa se inchiriaza in exclusivitate, fiind compusa din dormitor cu pat matrimonial, salon cu semineu, baie si terasa privata cu vedere la Castrul Roman de la Porolissum.

Daca afara te uimeste lanul de lavanda pus de Simona fir cu fir, in Cerdac, fiecare camera spune o poveste. Miciile detalii fac aici diferenta. E atat de bine pus la punct totul, incat ai senzatia ca e mana unui designer de top. Insa tot ce vei vedea sunt sufletul si daruirea Simonei, care, astazi, detine una dintre pensiuni din Romania cu nota 10, curat, pe celebrul site de rezervari, Booking.

CE AI DE FACUT LA CERDAC?

–          In primul rand, sa iti resetezi mintea, sa iei o pauza din viata agitata si sa te bucuri de un rai autentic romanesc, cu servicii ca afara.

–          Sa savurezi o cafea cu lavanda, creata dupa o reteta proprie.

–          Sa gusti din gogosii pe care mama Simonei ii face dumnezeieste.

–          Sa iti faci propriul saculet cu lavanda.

–          O plimbare cu caruta sau cu ATV-ul, pe dealurile Salajului.

CE AI DE VAZUT?

Cerdacul cu Lavanda este situat la:

-13 km de Gradina Botanica din Jibou

– 7.2 km de Castrul Roman Polorissum

– 26 km de Rezervatia Naturala Somes, unde poti sa vaslesti cu o canoe, pe raul Somes.

CUM AJUNGI?

–          Cu masina: la 537 de km de Bucuresti, 91 de km de Cluj, 303 km de Timisoara, 429 de km de Iasi

–          Cu trenul: Bucuresti – Jibou

CAT COSTA?

–          50 euro/ noapte / 2 persoane ( pretul nu include micul dejun)

–          Supliment 10 euro/noapte/ 3 persoane ( pretul nu include micul dejun).

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii prieten cu noi pe Facebook