Top 10 pensiuni, mai puțin știute, unde să te cazezi în 2019
Top 10 pensiuni, mai puțin știute, unde să te cazezi în 2019

De câte ori nu ați visat să vă ascundeți pentru câteva zile de lume și să vă trageți sufletul într-un loc retras, în natură? V-ați săturat de celebra Vale a Prahovei sau de Poiana Brașov? Vă propun să descoperiți mici perle ascunse de la noi, necălcate de turiștii de masă. Sunt locuri tare faine, care merită vizitate și savurate în tihnă.

  1. RAVEN’S NEST – SĂLCIUA DE JOS

Raven’s Nest este locul care vă oferă o alternativă, atunci când plănuiți evadarea din orașul haotic. Pensiunea este în Sălciua de Jos, în inima Transilvaniei, un sătuc ascuns în sălbăticie, între munți. Turistul se poate bucura de zona naturală fabuloasă, poate privi un apus de soare pe pontonul special amenajat, și, evident, se poate delecta cu preparate tradiționale arhaice, gătite după rețete străvechi. Se fac rezervări din luna mai până în octombrie. Proprietatea poate primi până la 29 de oaspeți, în trei case tradiționale, renovate, care datează din secolul al 19-lea și începutul secolului 20.

CÂT COSTĂ?

Cazarea pornește de la 110 euro pe noapte pentru o cameră dublă. Prânzul, cu trei feluri de mâncare, costă 17 euro de persoană, iar cina 20 de euro.

CUM AJUNGI?

Raven’s Nest este situată la 53 de kilometri de orașul Turda și la 96 de kilometri de Alba Iulia.

  1. CASA POVESTE – CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Povestea ansamblului de case din inima Bucovinei a început din dragostea proprietarilor de a reînvia tradițiile locului. În ani, au adunat diferite acareturi și le-au pus chiar în casele unde vă veți caza. Sunt patru locuințe de lemn, de pe vremea imperiului austro-ungar, de la sfârșitul secolului al 18-lea până la începutul secolului 20. Casa “Poveste” este situată în partea de nord a Masivului Rarău, pe valea pârâului Șandru și se întinde pe aproximativ două hectare. Este locul acela la care visați după un an de muncă. Puteți pescui crapi și carași în iazul pensiunii sau vă puteți încerca forțele la escaladă sau tiroliană, în Parcul de Aventură din incintă.

CÂT COSTĂ?

Camera dublă (matrimonială sau Twin) – 2 persoane, cu mic dejun inclus: 57 de euro pe noapte.

CUM SE AJUNGE?

Casa de Poveste este situată, pe valea pârâului Șandru. Se ajunge ușor din orașul Câmpulung Moldovenesc.

  1. GRĂDINA VLAHIIA, SNAGOV

Grădina Vlahiia este un loc minunat, în Snagov, aproape de București. Este oaza de tihnă, de roade și de omenie. Ansamblul de case maramureșene și casa cu influențe toscane sunt proiectul de suflet al lui Cristian Dumitrescu, omul, care după zeci de ani de străinătate, s-a întors acasă și a adus un colț de Maramureș, în satul de lângă Capitală. A vrut un trai în armonie cu natura, iar, în această grădină a Vlahiiei, se împletesc toate firele vieții lui: de la valorile tradiționale românești, deprinse în Făgărașul copilăriei până la influențele culturale asimilate în Canada și în Toscana. Sunt 4 case maramureșene și una Toscană, unde vă puteți caza. În plus, domeniul organizează diferite evenimente, la fiecare sfârșit de săptămână, și are și o fermă de animale pentru cei mici.

CÂT COSTĂ?

Noaptea de cazare costă 75 de euro de persoană, iar micul dejun se plătește separat, 5 euro de persoană.

CUM AJUNGI?

Sat Snagov, strada Albastrelelor, nr. 24

  1. CASA ANDRADEI, ȘOARȘ, BRAȘOV

Un alt loc liniștit, departe de nebunia urbană, este Casa Andradei din Șoarș din Brașov. Este refugiul perfect pentru a petrece câteva zile de poveste. Sătucul, unde timpul pare că stă în loc, este ascuns după dealuri idilice și vă va oferi priveliști de neuitat. Gazde sunt Anca și fiica ei, Andrada, care vă vor face să vă simțiți ca acasă. Puteți cunoaște o frântură din viață saxonă și, evident, să gustați bucatele tradiționale din zonă. Sunt 3 camere, cu baie  proprie. Puteți vizita cu bicicleta bisericile fortificate din satele din jur – Rodbav, Felmer, Barcut și Selisteat – sau puteți ajunge la Sighișoara, situată la 33 de kilometri de sat.

CÂT COSTĂ?

Noaptea de cazare costă 165 de lei.

CUM AJUNGI?

Casa Andrada este situată la 11 Km nord de orașul Făgăraș.

  1. VILA GOLESCU, CÂMPULUNG MUSCEL

Ajungem în zona Argeșului, la Vila Golescu, construită în 1909, în stil neo-românesc, de inginerul Vasile Golescu și dedicată fiului sau, Ștefan, mort în primul război mondial. Casa încă mai păstrează și acum decorațiuni vechi și mobilă din acele vremuri. Anii de comunism nu și-au pus amprenta asupra clădirii, pentru că fiicele gemene ale lui Vasile Golescu au locuit aici, până în anii 2000, și au avut grijă de casă. Vila este gata să-și primească oaspeții într-un decor elegant și autentic. Locul este ideal pentru 7 persoane, pentru reuniuni de familie sau pentru întâlniri cu prietenii. Vila este compusă din 5 dormitoare, un salon, un living, o bucătărie și o curte generoasă, mai exact, 4 hectare de grădini, cu specii rare ornamentale şi silvice, printre care Magnolia, Platanus și Ginkgo biloba, arbori cu vârste de peste 100 de ani. Mai multe, aici.  (photo credit: Cristian Radu)

CÂT COSTĂ?

O noapte de cazare pentru o persoană costă 50 de euro.

CUM AJUNGI?

Conacul este situat în orașul Câmpulung Muscel, iar, de aici, puteți ajunge foarte ușor la Brașov și la Bran.

  1. CONACUL APAFI, MĂLÂNCRAV

Cu siguranță, ați auzit de meleagurile frumoase ale Sibiului și de satele saxone, care au rezistat uimitor vremurilor din anii de comunism. În Malancrav, lângă biserica gotică evanghelică, conacul Apafi primește oaspeți încă din 2007. Satul și conacul au aparținut nobilei familii Apafi. În secolul al 18-lea, când linia de moștenitori s-a stins, clădirea a fost preluată de nobilii Bethlen. În 1949, a fost confiscată de comuniști.  A fost restaurată, apoi, în 2007, respectându-se planurile inițiale de construcție. Sunt cinci camere generoase, fiecare cu baie proprie și bucătarie, mobilate cu piese tradiționale și moderne. Mai multe detalii aici. (foto credit: Cristian Radu)

CÂT COSTĂ?

Între lunile aprilie și octombrie, cazarea costă 65 de euro de persoană, pentru noaptea de cazare.

CUM AJUNGI?

Conacul Apafi este situat la 100 de kilometri de Sibiu și la 25 de kilometri de Sighișoara.

  1. CASA TRADIȚIONALĂ BORLEAN, MARAMUREȘ

Ne mutăm în Maramureș, unde vă recomand casa soților Borlean, situată în Vadu Izei, în Maramureșul autentic, locul de poveste, unde meșterii populari încă mai cioplesc în lemn, mai pictează pe sticlă și țes covoare unice, iar muzica și dansul tradițional sunt nelipsite de la toate evenimentele satului. Gazdele vă propun 14 locuri de cazare, în două case, în stil autentic maramureșean: cu covoare colorate, obiecte tradiționale și  icoane făcute chiar de proprietar. Turiștii pot gusta din bunătățile locului: tocăniță de miel cu mămăligă, friptură de vițel cu ciuperci sau cozonac cu nucă, și, evident, nelipsita horincă de mere.

CÂT COSTĂ?

O noapte de cazare costă 120 de lei de persoană, cu mic dejun și cină.

CUM AJUNGI?

Pensiunea este situată la 621 de kilometri de București.

  1. CINCȘOR, BRAȘOV

Și în satele Brașovului sunt case vechi, scoase la lumină, care abia așteaptă să-și primească turiștii. La Cincșor, vă puteți caza în Vechea Școală, în Casa Parohială și într-o casă tărănească. Fosta școală este construită, în 1910, în stilul Art Nouveau, și restaurată în 2014. Sunt patru dormitoare, cu o zonă de relaxare, o bibliotecă și o verandă pentru servirea meselor.

Casa Parohială, cea mai veche clădire din Cincșor, după Biserica Fortificată, are cinci camere de cazare, o mică bibliotecă, o sufragerie și o cameră de lounge, decorate cu fresce de la sfârșitul secolului al XV-lea.

Casa țărănească, cu vedere înspre biserica fortificată, are trei camere spațioase, fiecare cu două nivele, decorate în stil rustic-modern. Și dacă tot sunteți în zonă, gazdele vă propun să gustați bucatele săsești, ungurești și românești. Mai multe amănunte aici.  

CÂT COSTĂ?

Cazarea în cele trei locații începe de la 80 de euro, pe noapte, cu mic dejun.

CUM AJUNGI?

Transylvania Guesthouses sunt situate la 42 de kilometri de Sighişoara și la 10 de kilometri de Sâmbăta de Sus.

  1. ALMA VII 108, SIBIU

Rămânem tot în Transilvania, la Alma Vii. Casa Reveria, după cum îi este și numele, este locul unde vă veți relaxa și veți uita de griji. Este un loc rupt din povești, unde doar greierii vă vor deranja. Este situată pe stradă principală a satului și o veți zări, imediat, căci este pictată în tradiționalul albastru al zonei. Gazdele vă promit o experiență rustică de cinci stele. Camerele sunt decorate, atent, cu obiecte tradiționale transilvănene vechi, dar și noi, făcute de meșterii artizani din zonă. Este singura casă din zonă deschisă și iarna turiștilor. Sunt două dormitoare, terasă și loc spațios de parcare. Mai multe detalii puteți afla aici. (foto credit: Cristian Radu)

CÂT COSTĂ?

O noapte de cazare costă 375 de lei cu mic dejun.

CUM AJUNGI?

Proprietatea este la 73 de kilometri de Sibiu şi la 45 de kilometri de Sighişoara.

  1. CASA LIA

Ajungem, din nou, în dulcea Bucovină. Ne oprim la Casa Lia din satul Valea Putnei, o căsuță tradițională, care te va duce, vrei, nu vrei, în timp, în copilărie. Te simți ca-n vacanță, la bunici. Bucatele făcute în casă, pitorescul zonei, aerul tare de munte, te fac să retrăiești anii din urmă. Este un loc magic, un colț din România aceea frumoasă. Casa-Muzeu este veche de 115 ani și a fost restaurată, iar, acum, oferă turiștilor 10 locuri de cazare. Și dacă nu ați gustat până acum delicatesele zonei, încercați prăjitura cu păpădie și perje. Vă va cuceri pe loc. Gazdele vă vor tenta și cu țuică de sfeclă și sirop de mugur de brad.

CÂT COSTĂ?

Cazarea pentru o noapte costă 162 de lei.

CUM AJUNGI?

Pensiunea este situată la 17 kilometri de Câmpulung Moldovenesc și  la 20 kilometri de orașul Vatra Dornei.

 

 

 

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii prieten cu noi pe Facebook