Vietnam, destinaţia surprinzătoare a Asiei, care te va transforma într-un călător adevărat
Vietnam, destinaţia surprinzătoare a Asiei, care te va transforma într-un călător adevărat

Vietnam! Când spui Vietnam, te gândeşti, fără să vrei, la o etichetă şi cam atât: “ţară comunistă” şi, parcă, te întrebi “de ce ai zbura până la capătul lumii să o vezi? Merită oare?”. Este o ţară comunistă, fără îndoială, însă cei care îndrăznesc să se rupă de lumea lor şi de destinaţiile tipice şi comode vor intra într-o lume fascinantă, plină de culoare, de zâmbete, de arome asiatice care te îmbie la fiecare pas, pe străduţele ticsite de comercianţi ambulanţi.

HO CHI MINH  – ORAŞUL CU 8 MILIOANE DE SCUTERE

Ho Chi Minh-ul este surprinzător. Nici n-am bănuit ce pot găsi când am dat colţul unei străduţe oarecare: un du-te vino, culoare şi vacarm. N-am ştiut ce mă aşteaptă nici când m-am aşezat la masă: mâncare picantă sau prea fierbinte, de am simţit că-mi pocnesc urechile, fără să ştiu prea bine ce anume gust, în afară de, evident, orez. E ţara care te face să devii un călător adevărat. Este o surpriză şi o provocare pentru ochiul europeanului obişnuit cu lucrurile prea aşezate, prea ca la carte.

Am ajuns, în miezul zilei, în metropola cu peste opt milioane de suflete, după vreo 12 ore de zbor. Cum am ieşit din aeroport, m-a lovit un zgomot infernal, ca şi cum nimerisem pe vreo pistă de Formula 1. Nici nu-i de mirare. În oraş, circulă 8 milioane de scutere, cam unul pentru fiecare locuitor.  E un dans ciudat al echilibristicii şi un haos pe care nu l-am văzut niciunde în lume.

Scuterele năvălesc pe străzi, din toate direcţiile, într-un vacarm greu de cuprins în cuvinte; m-a cuprins senzaţia că, în orice clipă, vreun motociclist se va lovi de taxiul în care eram. Dar, nu, nu-i aşa! Te feresc şi se feresc, de poţi să-i numeşti, fără exagerare, virtuoşi… pe două roţi.

Ho Chi Minh este un oraș aglomerat, vibrant, care nu dă semne de oboseală nici măcar târziu în noapte. Zumzetul motoretelor m-a urmărit până în camera de hotel. Nici cu dopuri în urechi, rămase în bagaje din avion, sunetul nu a fost mai blând, dar m-am obişnuit repede cu locul.

Aveam să înţeleg că acesta este felul lor de a trăi şi de a se mişca: pe scuter. Am rămas cu gura căscată când am văzut doi sau trei oameni pe un singur motoraş, copii şi adulţi; tot pe scuter, îngrămădesc coşuri mari cu mâncare sau câte cinci saci cu marfă; de m-am mirat cum nu se răstoarnă. Tot pe scuter, se relaxează sau mănâncă.

ATENŢIE CUM TRECI STRADA!

Ca să trec strada, a fost un test de îndemânare. Am simţit, de câteva ori, cum mă trec fiorii, atunci când scuterele treceau, milimetric, pe lângă mine. Abia după vreo trei zile, am priceput că trebuie să ridic o mână şi să trec, cu tupeu, fară să mă uit, disperată, în toate părţile. Ştiu ei cum să te ocolească.

VIZITEAZĂ PIEŢELE LOCALE!

Strada este un spectacol fascinant. Pe jos, pe trotuare, sunt pieţele ambulante. Se vinde orice: legume proaspete pentru micii antreprenori care gătesc pe stradă, carne abia tranşată, peşte, fructe, condimente, haine, scutere sau piese de schimb. Cu greu, am răzbit prin avalanşa de marfă expusă alandala.

Am călcat, atent, ca pe sârmă, ca nu cumva să dau peste vreo stivă de ghimbir sau să răstorn vreun maldăr de ceapă. Şi peste toate, pluteşte mirosul înţepător, dar plăcut al Asiei. Parcă, îmi era ciudă că nu pot să surprind atmosfera într-o singură fotografie: feţe, gesturi, zgomot, arome, şi zâmbete, multe zâmbete.

Şi mă gândesc: “unde o fi acel comunism pe care l-am trăit şi noi?” În niciun caz, în Vietnam, unde nu e om care să nu aibă o mică afacere, unde magazinele sunt ticsite cu produse la care nici nu te gândeşti; au pe rafturi chiar şi băuturi fine.


Acel comunism îl pot ghici doar în steagurile cu secera şi ciocanul sau în fotografiile lui Ho Chi Minh, care împânzesc tot oraşul, dar ca turist, nu e deranjant şi nici apăsător. Şi, până la urmă, nu de ce nu aş fi curioasă să văd cum mai arată o ţară comunistă?

SAIGON – PERLA ORIENTULUI

E o lume a discrepanţelor: din vitrine cu branduri celebre; lângă, oameni care mănâncă sau dorm, pe caldarâm; acesta este farmecul unui oraş, aparent dezorganizat şi haotic, dar plin de viaţă.
Urmele colonialismului francez au rămas imprimate în arhitectura clădirilor: catedrala Notre Dame din centrul oraşului, construită la o dimensiune mai mică, Opera din Saigon, dar şi clădirea veche a Poştei, sunt doar câteva din argumentele rămase în picioare pentru care oraşul a fost numit, “Perla Orientului”.

ÎNCEARCĂ MÂNCAREA LOCALĂ!

Nu m-am sfiit să gust din mâncarea vândută la colț de stradă sau din micile carciumioare îngrămădite, una lângă altă, de-a lungul arterelor aglomerate. Deși, poate, la început, nu mi-a inspirat încredere, am văzut că mâncarea este proaspătă, făcută pe loc, și foarte ieftină, cam un dolar porția. Am manancat alături de localnici, la o masă înghesuită, pe un trotuar, că să simt o felie de viață autentică “made în Saigon”.

Am regăsit în farfurie gustul adevărat vietnamez. Am încercat “pho bo”, o supă fierbinte, din tăiţei, carne de vită şi legume. Evident, picantă, care-ţi deschide toate simţurile. Rulourile de orez mi-au plăcut, atât de mult, încât aş fi mâncat în neştire.

Să vă spun despre oameni. Sunt calzi, liniştiţi şi primitori. Dacă nu m-aş fi uitat în jur, după seninătatea de pe feţele lor, nu aş fi bănuit, vreo secundă, chinul în care se zbat să câştige un bănuţ. I-am văzut cum muncesc şi cum îşi dau silinţa să-şi procure bolul de orez zilnic. Nu stau cu mâna întinsă; nu am văzut vreun cerşetor.

RAZBOIUL DIN VIETNAM – TUNELURILE CU CHI

Plecasem din România, curioasă să văd urmele acelui cumplit război care a devastat Vietnamul, acum vreo trei decenii. Am făcut o excursie la 70 de kilometri de oraş, până la Cu Chi – o reţea subterană de tuneluri rămase din timpul războiului din Vietnam, de fapt, arma secretă a Vietcong-ului (Frontul Naţional pentru Salvarea Vietnamului de Sud).

Locul m-a înfiorat. M-am gândit, cu groază şi, în acelaşi timp, cu admiraţie, cum au putut mii de oameni să supravieţuiască la 10 metri sub pământ, când deasupra lor cădeau bombe fără încetare. Şi-au săpat, în pământul dur, cu schijele rămase de la proiectile americane oraşe subterane, cu bucătării, săli de naştere, da, aţi citit bine, săli naştere; cabinete medicale şi dormitoare, întinse pe 200 de kilometri; mi-a explicat ghidul.

Aceste labirinte au fost capcane ale morţii, greu de descifrat pentru soldaţii americani. Tunelurile au fost distruse, în mare parte, însă la Cu Chi au fost refăcute pentru turişti. Am intrat, în interior, printr-o groapă îngustă, la nivelul solului, dar, atenţie, locul nu e pentru claustrofobi. Înăuntru, mai mult m-am târât. Am avut senzaţia că mă sufoc. Unde mai pui că sunt şi lilieci, atârnaţi de tavan. Am grăbit pasul, mai bine zis “târâşul”. Am ieşit la suprafaţă cu inima bătând nebuneşte. E locul unde îţi dai seama mai mult ca oricând de ororile războiului.

Vung Tau – plajă, mare, soare

După năucitorul Hồ Chí Minh, am găsit timp şi pentru zile de relaxare. Cea mai apropiată plajă de oraş este în Vung Tau, un orăşel situat la vreo 125 de kilometri distanţă; nu e un loc tocmai perfect pentru plajă, din cauza faptului că era plin de crabi, iar apa mării era tulbure, dar totuși e pitoresc.

BINE DE ŞTIUT:

– Dacă nu aveţi transfer spre hotel, ca să evitaţi orice discuţie cu taximetriştii care vă pot cere un tarif triplu, la ieşirea din aeroport, sunt ghişee, unde puteţi solicita o maşină până la hotel. În funcţie de distanţă, vă calculează preţul. Am dat în jur de 10 dolari.
– Informaţi-vă înainte să puneţi piciorul în Vietnam despre rata de schimb dong/dolar. Se întâmplă destul de des să nu primiţi restul corect, mai ales, dacă văd că nu sunteţi de-ai locului şi nu stăpâniţi moneda locală. Banii îi puteţi schimba la aeroport sau la băncile din oraş.

– Să vă păstraţi mereu banii şi actele într-un loc sigur. Mai sunt furturi mărunte, dar, per total, este o ţară sigură.

– Dacă vreti să vizitaţi împrejurimile, întrebaţi la recepţia hotelului sau unde sunteţi cazaţi. Au preţuri bune pentru excursii de o zi sau apelaţi la agenţiile de turism care împânzesc oraşul. Chiar puteţi negocia cu ei preţul pentru o vizită în Delta Mekongului sau la tunelurile Cu Chi.

CUM AJUNGI ŞI CÂT COSTĂ?

Companiile de avion au promoţii pentru Hồ Chí Minh. Trebuie doar să le urmăriţi asiduu site-urile. Biletele variază între 600 şi 700 de euro sau chiar mai ieftin; depinde de noroc şi de rapiditatea cu care rezervaţi când găsiţi oferta.
– Cazare – via site-urile de profil – 4 nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de trei stele costă în jur de 150 de dolari.

– Viza – se obţine de la Ambasada Vietnamului din Bucureşti sau aplicați online şi o primiţi la aeroport. Costă în jur de 45 de euro de persoană, o intrare, valabil o lună. Eu mi-am luat-o din timp, de la Ambasada. Mai multe detalii aici.
– Nu aveţi nevoie de vaccin.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii prieten cu noi pe Facebook