Vreți să aveți o vacanță de basm, chiar la noi acasă, să vă simțiți, pentru câteva zile, ca o domniță sau ca un prinț din alte timpuri, să vă plimbați, la apus, într-un loc plin de farmec medieval? Dacă alegeți Sighișoara, nu veți da greș. Este unul dintre cele mai frumoase și mai bine conservate orașe medievale din Europa, dar, mai ales, singura cetate medievală din lume încă locuită.

Sighișoara, poate, cel mai romantic oraș din România
Unde? Sighișoara, județul Mureș.
Cetatea Sighișoarei este ca într-un basm care începe cu: ,,A fost odată…”. Pe străduțele-i înguste și romantice sunt case vechi, colorate, care ascund povești tare faine, cu o istorie interesantă. Este de ajuns să zăboviți, aici, câteva ore, și nu veți mai vrea să plecați. Păstrează încă acel aer de altădată, misterios și plin de farmec, care te îndeamnă să descoperi vechea urbe la pas, pe îndelete, fără grabă și să-i simți atmosfera de poveste.
Vezi aici locuri de vis, unde să te cazezi în Sighișoara

Scurt istoric al Cetății Sighișoara
Cetatea din Sighișoara a fost întemeiată, în secolul al XII‑lea, de coloniștii germani din regiunea Rinului de Nord, aduși de Regele Ungariei Géza al II-lea, pentru a apăra granițele de est, pentru minerit și pentru dezvolta zona.
Localitatea a fost ridicată pe ruinele unui vechi fort dac‑roman (Castrum Sex) menționat, pentru prima dată, în 1280. În decursul tumultoșilor ani, Cetatea Sighișoara a fost, deseori, atacată, prima fiind marea năvălire tătară din 1241. Localitatea este menționată, în 1367, ca „civitas” (oraș). Numele românesc al Sighișoarei este atestat documentar, în anul 1435, fiind o adaptare a numelui „Segesvár”.

(foto credit: Daniel Marian, vezi aici mai multe fotografii superbe!)
A fost fortificată între secolele al XIV și al XV-lea, cu ziduri înalte, de 9-10 metri și 14 turnuri, dintre care 9 sunt încă vizitabile azi; fiecare susținut arhitectural și defensiv de o breaslă locală.
Breslele meșteșugarilor din Sighișoara, 19 la număr, și-au primit primele statute, în 1376, statute făcute după legi și obiceiuri vechi, iar concurența era acută.
Între anii 1431 și 1435, Vlad Dracul a stat la Sighișoara, așteptând să urce pe tronul Țării Românești, fiind stăpânul acestei regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, Regele Ungariei. În această perioadă, în 1431, s-ar fi născut chiar la Sighișoara, Vlad Țepeș, casa pe care trebuie să o vizitezi dacă ajungi aici.

Urmează ani de războaie – chiar și Mihai Viteazu a atacat cetatea, în 1600 – apoi, ani de ciumă, și atacuri, culminând cu incendiul devastator din anul 1676, care distruge aproape complet orașul: 624 de case, 7 turnuri de apărare și biserica mânăstirii. În anii 1700, aici se dau lupte grele o dată cu mișcarea anti-habsburgică din Ungaria și Transilvania.
Vezi aici locuri de vis, unde să te cazezi în Sighișoara

În anul 1849, orașul este ocupat de trupele conduse de Generalul Forró. În perioada interbelică, Sighișoara a fost reședința județului Târnava Mare. În 1999, centrul istoric a fost inclus pe Lista Patrimoniului UNESCO pentru valențele sale culturale remarcabile.

Obiective turistice, de neratat, în Sighișoara
• Turnul cu Ceas / Muzeul de Istorie
Ca simbol al cetății, Turnul cu Ceas (64 de metri înălțime) domină orașul și funcționează ca intrare principală în citadelă. Construit între secolele al XIII și XIV-lea, a fost complet reconstruit în stil baroc după incendiul din 1676. În interior se află figurinele rotative dedicată zilelor săptămânii (zei greco-romani), exponate cu artefacte locale și colecții de ceasuri, mobilier țărănesc etc. Este singurul turn din Cetate care nu a fost proprietatea niciunei bresle, fiind în administrarea autorităților locale. Turnul găzduiește Muzeul de Istorie din 1899.

• Biserica din Deal (Sf. Nicolae)
Este cea mai importantă biserică gotică din Sighișoara, construită între 1429 și 1488 și a patra biserică gotică, ca mărime, din Transilvania, cu fresce datând din secolul al XV-lea. A fost renovată între 1992–2003. Sub altar se află o criptă cu peste 60 de morminte.
Printre cele mai notabile sunt: Turnul Măcelarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cojocarilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Fierarilor și altele — fiecare ilustrează rolul meșteșugarilor medievali în apărarea cetății.
• Casa Vlad Dracul
Este considerată locul nașterii lui Vlad Țepeș (Dracula), în jurul anului 1431; azi, găzduiește o expoziție cu arme medievale.

• Piața Cetății / Piața Muzeului
Locul central al cetății, unde se organizau piețe, execuții publice și procesiuni medievale; azi este punctul de pornire pentru majoritatea traseelor de vizitare.

• Biserica Mănăstirii din Sighișoara
Este atestată documentar din anul 1298, într-o scrisoare a papei Bonifaciu al VIII-lea, fiind construită în secolul al XIII-lea, cu o arhitectură barocă, ornamentată cu sculpturi și covoare orientale. 35 de asemenea covoare din secolele al XVI și al XVII-lea reprezintă comoara de neprețuit a bisericii evanghelice. În interior, poți vedea și obiecte antice, precum o cristelniță din bronz din anul 1440 sau orga baroc, folosită și astăzi la concerte.
Vezi aici locuri de vis, unde să te cazezi în Sighișoara

• Scara Școlarilor din Sighișoara
Scara Școlarilor sau Scara Acoperită a fost construită, în 1642, cu 300 de trepte, pentru a lega zona de jos a orașului cu zona de sus, unde se afla Cetatea Sighișoara. Astăzi, mai sunt doar 176 de trepte, la priveliștea panoramică asupra orașului medieval. Legendele spun că gruparea scărilor câte șase, cu o pauză între ele reprezintă, de fapt, săptămâna de lucru cu 6 zile lucrătoare și una de pauză.

-
- Turnul cu Ceas: 20 de lei, luni închis.
- Muzeul de Arme: 10 lei, luni închis.
- Camera de Tortură: 10 lei, luni închis.
- Biserica Evanghelică: 10 lei, luni închis.
- Biserica din Deal: 20 de lei, luni închis.
- Casa Breslelor: 10 lei, luni închis.
- Acces Scara Școlarilor: accesul pe scară este gratis.

Traseu recomandat (circa 3–4 ore)
- Intră prin Turnul cu Ceas, vizitează muzeul și biroul de expoziții de arme! Urcă până la platforma panoramică!
- Plimbare prin Piața Cetății și Piața Muzeului, admiră casele colorate și atmosfera medievală.
- Explorare a turnurilor meșteșugarilor aflate în jurul cetății (ex: Turnul Măcelarilor, Croitorilor).
- Urcă Scările Acoperite până la Biserica din Deal! Vizitează biserica, frescele și cripta!
- Coborâre prin centrul medieval, oprește-te la Casa Vlad Dracul înainte de a încheia vizita!
Vezi aici locuri de vis, unde să te cazezi în Sighișoara

Bine de știut:
- Echipament: încălțăminte comodă (pavaj de piatră).
- Momentul ideal: după-amiaza sau dimineața mai devreme, ca să evitați aglomerația din mijlocul zilei.
- Festivaluri:
- Festivalul Blues (martie): concerte paradoxale la clădiri istorice.
- Festivalul Medieval (sfârșitul lunii iulie): parade costumate, spectacole medievale și musical‑rock.
- În luna iunie – Festivalul de Film;
- În luna august – Festivalul Academia Sighișoara;
- În luna august – Festivalul ProEtnica;
- La sfârșitul lunii august – Festival de Muzică Electronică: Dava Festival;
- În luna septembrie – Festival de Fanfară;
- În luna decembrie –Târgul de Crăciun.

Unde te cazezi?
Nu departe de Sighișoara, se află Cosama Village, un resort tare frumos, compus din mai multe case de vacanță, din lemn, aflat la marginea pădurii, lângă oraș. Este un loc care vă va uimi prin simplitate, prin calitatea serviciilor, dar mai ales, prin priveliștea de poveste spre Cetatea Sighișoarei.
Alte locuri de vis, unde să te cazezi în Sighișoara, vezi aici
Cum ajungi? Poți ajunge și cu trenul. Sunt trenuri directe din București, Cluj-Napoca, Brașov.

Alte obiective turistice din Sighișoara și din împrejurimi:
– Cimitirul Bisericii Evanghelice;
– Satul scufundat – Bezid;
– Castelul Apaffy;
– Biserica Fortificată din Biertan; Mai multe despre biserica din Biertan, am scris aici!
– Satele săsești: Criț, Cloașterf, Saschiz, Viscri, Mesendorf;
– Cetatea Rupea.

Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.
***Acest articol conține linkuri afiliate. Pentru o decizie care să se alinieze cu preferințele voastre, consultați toate review-urile din online.