Calator in Bascheti

Top 20 atracții și obiective turistice de vizitat în Chongqing, China
Top 20 atracții și obiective turistice de vizitat în Chongqing, China

Ce nebunie de loc, dacă-l vezi nimic nu te va mai putea uimi! China îți dă senzația că trăiește pe o altă planetă sau… e o planetă în sine, iar Chongqing este o destinație de vacanță atipică, plină de surprize, care te va uimi, te va zăpăci și te va face să te întrebi dacă nu cumva ai aterizat deja în viitor. Este oraşul supranumit 8 D, cyber punk sau metropola recordurilor ori „orașul de pe munte” sau „Chicago-ul Orientului”. Îți spunem, mai jos, tot ce trebuie să știi pentru o vacanță de vis în Chongqing: ce ai de văzut, cât costă, cum ajungi, unde te cazezi.

Descoperă Chongqing – orașul podurilor și al metroului care intră prin clădiri

Unde? Chongqing, vestul Chinei, se întinde pe dealuri abrupte, la confluența fluviului Yangtze cu râul Jialing.

Dacă vrei o vacanță altfel și cauți o destinație care să te scoată din rutină și care să te provoace, atunci trebuie să pui Chongqing pe listă. Orașul Chinei te va cuceri prin zgârie-norii amețitori cu lumini spectaculoase, peisajele urbane incredibile combinate cu spațiile verzi generoase, cu gastronomia surprinzătoare, în care hot pot-ul este vedeta locală, și cu obiectivele turistice unice în lume.

Pare incredibil, dar Chongqing este cel mai mare oraş ca suprafață din lume, de mărimea Austriei, şi al doilea ca populație după Tokyo, Japonia. Este China așa cum nu ți-ai putea închipui: tradiționalul adus în… viitor: cu temple vechi, înconjurate de clădiri de sticlă, amețitoare, cu zeci de etaje, cu străduțe vechi, pietruite, încremenite în timp, la care ajungi pe artere moderne, șerpuitoare, care zăpăcesc până și GPS-ul, cu parcuri liniștite ori cu străzi întortocheate, pline de vacarmul și de farmecul comercianților ambulanți.

Vezi aici locuri de cazare în Chongqing

Chongqing este un amestec de tradiție și nou, de vechi și de modernism. Poți să bei un ceai într-o ceainărie de pe vremuri, să simți acea Chină tradițională, iar când ridici ochii vei avea o priveliște de poveste spre fluviul Galben, ale cărui numeroase poduri moderne completează un peisaj urban greu de uitat sau de descris în cuvinte.

Atracții și obiective turistice de vizitat în Chongqing

1.Hongya Cave – Este un complex de 11 etaje, vechi de peste 2300 de ani, principala atractie a orașului. E extrem de aglomerat, seara, între 18.00 și 21.00, când se aprind luminile. Este construit pe stâncă, în trepte și iluminat spectaculos noaptea. Seamănă cu un decor de film, cu restaurante, magazine de suveniruri și priveliști superbe asupra râului Jialing. Este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Chongqing.

2. Liziba Station – este un loc absolut spectaculos și viral pe internet: linia 2 a metroului din Chongqing trece direct printr-un bloc de apartamente! Gara Liziba este integrată în clădire, iar metrourile par să „străpungă” turnul. Există chiar o terasă special amenajată pentru fotografii.

Linia de tren a fost construită, în 2004, între etajele 6–8 ale blocului, pe o suprafață de 6000 de metri pătrați, ca să folosească eficient zona urbană muntoasă, greu accesibilă.
Izolarea fonică e impecabilă, trenurile au roți pneumatice, circulă pe perne de aer, iar întreaga structură a metroului a fost construită împreună cu clădirea și integrată în ea, ca nu existe vibrații puternice și să pună presiune pe structura de rezistență.

Cum ajungi? Liziba e situată în cartierul Yuzhong, la intersecția liniei 2 a monorailului, în clădirea nr. 39, lângă râul Jialing. Coboară, direct, la Liziba Station.

Bine de știut. Zona este mai tot timpul aglomerată, pentru că locul a devenit una dintre principalele atracții ale orașului Chongqing. Cel mai bine ar fi să vii aici seara, dupā 20.00, când este mai liber.

Pont: ia trenul la apus de la Liziba Station spre centru ca să admiri spectacolul de culori al zgârie-norilor.

Vezi aici locuri de cazare în Chongqing

3. Telefericul peste Yangtze

Este o experiență unică: traversezi fluviul Yangtze deasupra apei, având una dintre cele mai bune panorame asupra metropolei.

4. Strada Jiefangbei

Este centrul comercial și de divertisment al Chongqing-ului, plin de mall-uri, restaurante și clădiri moderne. Vino aici, seara, ca să vezi culorile ireale ale străzilor și să te bucuri de street food.

5. Croazieră pe Fluviul Yangtze

O experiență clasică în Chongqing: poți alege croaziere scurte de seară pentru a vedea skyline-ul orașului sau croaziere lungi prin celebrele Trei Defilee. Pont: alege o cabină VIP, nu costă mult, în jur de 70 de lei față de biletul normal, ca să te bucuri, în liniște, de frumusețea luminilor zgârie-norilor și să eviți aglomerația de pe punte.

Vezi aici locuri de cazare în Chongqing

6. Gastronomie locală – Hot Pot-ul din Chongqing

Nicio vizită nu e completă fără a încerca celebrul Hot Pot picant, mândria orașului. Sosurile iuți, carnea fragedă și varietatea de ingrediente îl fac o experiență culinară memorabilă.

7. Chaotianmen Dock – show cu peste 5000 de drone, în fiecare sâmbătă, de la ora 21.00.

8. East Railway Station – cea mai mare gară din China, inaugurată acum o lună, mare cât 170 de terenuri de fotbal.

9. Hongyancun Metro Station – cea mai adâncă stație de metrou din lume: 116 metri adâncime.

10. Ring Mall – un mall imens, cu o grădină botanică în interior și cu o cascadă, care imită ploaia tropicală.

11. Kui Xing Lou – piața uimitoare, unde vei avea senzația că cineva se joacă fix cu mintea ta și cu simțul de orientare. Urci un etaj până într-o piațetă mare și dacă mergi până la capătul ei ești la etajul 22. Asta pentru că orașul este muntos și a fost construit pe mai multe niveluri.

12. Huangjuewan Overpass – cel mai mare nod rutier din lume

Chongqing are una dintre cele mai complexe intersecții de autostradă de pe glob. Nodul rutier Huangjuewan are 5 niveluri, 20 de rampe și 8 direcții de circulație diferite, fiind o adevărată capodoperă de inginerie urbană. Chiar dacă nu-l „vizitezi” în mod clasic, este un obiectiv fascinant de văzut din aer sau dintr-un punct de belvedere.

13. Podurile spectaculoase peste Yangtze și Jialing

Chongqing mai este numit și „orașul podurilor”. Printre cele mai impresionante:

  • Chaotianmen Bridge – cel mai lung pod arcuit din lume.
  • Dongshuimen și Qiansimen Bridges – moderne, iluminate seara, leagă zonele istorice cu cartierele noi.

14. Raffles City Chongqing (Crystal Skywalk)

Este un complex arhitectural futurist, creat de arhitectul Moshe Safdie, cel care a construit și celebrul Marina Bay Sands din Singapore, cu clădiri gigantice unite de o pasarelă suspendată de sticlă („The Crystal”) la peste 250 de metri înălțime. Oferă priveliști incredibile asupra orașului și a fluviului, dar și posibilitatea de a merge pe o podea de sticlă, de a face skywalk sau de a te relaxa în grădina urbană de la înălțime. Vino spre apus, când se aprind luminile clădirilor.

Vezi aici locuri de cazare în Chongqing

15. Cele mai bune priveliști nocturne – „Chongqing Skyline”

  • Eling Park – un punct clasic de belvedere.
  • Nanbin Road – perfect pentru plimbări seara, cu o vedere uimitoare asupra zgârie-norilor luminați.
  • Chaotianmen Square – locul unde se întâlnesc fluviul Yangtze și râul Jialing.

16. Dazu Rock Carvings – Patrimoniu UNESCO – La aproximativ două ore distanță de oraș, aceste sculpturi în piatră datând din secolele IX–XIII sunt capodopere ale artei budiste chineze.

17. Wulong Karst National Park – Parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, acest parc natural oferă formațiuni carstice spectaculoase, peșteri și poduri de piatră. Aici s-au filmat scene din „Avatar” și „Transformers 4”.

18. Arhitectura religioasă

  • Templul Arhat – un templu budist cu peste 500 de statui de arhat.
  • Templul Huguang Guild Hall– un complex istoric impresionant ce reflectă migrația chineză din timpul dinastiei Qing.

19. Mountain City Alley – Mountain City Alley, denumită și Shancheng Alley este o alee istorică emblematică pentru spiritul montan al Chongqing-ului. Acest traseu pietonal, construit pe versant, conectează partea de jos a orașului cu zonele superioare, oferind o priveliște autentică asupra modului în care geometria orașului s-a adaptat reliefului abrupt.

În secolele XIX–XX-lea era numită Sky Lantern Alley, deoarece misionarii francezi instalaseră felinare stradale pe versant pentru a lumina ambianța în nopțile întunecate. În 1972, denumirea a fost schimbată în Mountain City Alley pentru a reflecta identitatea montană a orașului.

Vezi aici locuri de cazare în Chongqing

20. Longmenhao Old Street

Aleea se întinde de-a lungul râului Yangtze, oferind panorame asupra districtului Yuzhong, a cable car-ului și a podului Dongshuimen. Un punct de observație cu podea de sticlă oferă o experiență superbă, mai ales noaptea, când luminile orașului și apa strălucesc. Strada are restaurante tradiționale (inclusiv hot-pot într-o clădire veche), cafenele originale, librării creative și expoziții (foto, muncă manuală, artă locală).

În 1891, zona a devenit unul dintre primele porturi comerciale interne ale Chinei, atrăgând negustori străini, care au construit sedii și ambasade. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Longmenhao a găzduit diverse misiuni diplomatice ale Statelor Unite, Marii Britanii, Belgiei și Franței. A fost reconstruit cu peste 1,6 milioane de cărămizi vechi, 400 000 de țigle antice și 30 000 de tone de piatră reciclată, respectând metode tradiționale de construcție și design autentic. Clădirile păstrează stiluri arhitecturale chinezești și occidentale, cu material original acolo unde a fost posibil.

Pont: Dacă vrei să vezi orașul de sus, poți să urci în observatorul din World Trade Center Tower.

Curiozități fascinante despre Chongqing, China

1. Unul dintre cele mai mari orașe din lume
Municipiul Chongqing are peste 30 de milioane de locuitori, mai mult decât populația multor țări europene.

2. Orașul celor 1000 de poduri
Chongqing are peste 230 de poduri majore care traversează fluviul Yangtze și râul Jialing, motiv pentru care este numit „Orașul podurilor”.

Vezi aici locuri de cazare în Chongqing

3. „Orașul ceții”
Chongqing are în medie 100 de zile cu ceață pe an. Peisajul urban învăluit în nori și fum îi dă un aer mistic.

4. Un oraș pe dealuri abrupte
Chongqing este supranumit și „Orașul pe munte”. Străzile sunt atât de înclinate încât uneori trebuie să folosești scări rulante publice sau lifturi pentru a ajunge dintr-un cartier în altul.

5. Capitală temporară a Chinei
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Chongqing a fost capitala provizorie a Chinei și centru de rezistență împotriva invaziei japoneze.

6. Orașul cu două fluvii
Aici se întâlnesc Yangtze și Jialing – două râuri uriașe care dau orașului un aspect spectaculos. În anumite perioade, poți vedea clar linia unde apele lor de culori diferite se unesc.

7. Mâncarea picantă este lege
Chongqing este patria celebrului Hot Pot. Localnicii mănâncă foarte picant, iar sosul cu ardei iute și piper Sichuan este nelipsit.

8. Hub cinematografic
Multe filme chinezești și internaționale au fost filmate aici, inclusiv scene din „Transformers 4” și filmul „The Meg”, datorită peisajelor urbane spectaculoase.

9. Trenuri suspendate și drumuri în spirală
Orașul este un adevărat „parc de distracții” pentru pasionații de infrastructură: metrouri suspendate, străzi care urcă în spirală, autostrăzi care trec prin munți.

10. Un climat unic
Vara, Chongqing este cunoscut ca unul dintre „cele trei cuptoare ale Chinei”, temperaturile și umiditatea fiind extrem de ridicate.

Ce mănânci în Chongqing

1.Chongqing Hot Pot

  • Cel mai faimos preparat al orașului.
  • O oală cu bulion picant, plină de ardei iute, piper Sichuan, condimente și ulei aromatic.
  • Se adaugă carne, legume, tofu, fructe de mare și fidea de diferite tipuri.

2.  Xiao Mian

  • Tăiței simpli, serviți cu sos picant și ulei de chili.
  • Se mănâncă rapid la micul dejun sau ca gustare.

3. Malatang

  • Supă picantă în care alegi ingredientele tale (legume, carne, tofu) și se fierb în bulion condimentat.
  • Similar cu hot pot-ul, dar mai rapid de preparat.

4. Chongqing Noodles cu porc

  • Tăiței cu sos de carne tocată, usturoi, ghimbir și ulei picant.
  • Este un preparat clasic street food.

5. Grătar Sichuan

  • Frigărui cu carne, legume sau tofu, fierte sau prăjite în bulion picant.
  • Se vând pe stradă sau în restaurante specializate.

6. Pui picant sau labe de pui murate sau fierte cu condimente 

  • Pui prăjit cu mult ardei iute și piper Sichuan.
  • Crocant la exterior, suculent la interior.

7. Gât de rață

  • Gât de rață marinat și picant.
  • Este o gustare foarte populară printre localnici, de obicei servită ca street food.

8. Sichuan Tofu

  • Tofu moale, gătit în sos picant cu carne tocată și condimente Sichuan.
  • Preparat aromat și plin de umami.

9. Sichuan Murături

  • Legume fermentate, acrișoare și ușor picante.
  • Se servesc ca garnitură la majoritatea preparatelor.

10. Chongqing noodles de vită

  • Supă cu tăiței și carne de vită, cu sos picant, usturoi și condimente locale.

Vezi aici locuri de cazare în Chongqing

11. Street Food

  • Fried Dumplings – colțunași prăjiți, cu susan.
  • Rice Rolls – rulouri de orez cu carne sau legume.
  • Spicy Crab – raci mici fierți în sos picant, popular vara.

12.  Deserturi tradiționale

  • Glutinous Rice Balls – biluțe din orez lipicios, dulci sau cu pastă de fasole roșie.
  • Chongqing Sweet Pancakes – clătite dulci cu diverse umpluturi.

Sfaturi pentru mâncare în Chongqing:

  • Dacă nu ești obișnuit cu mâncarea picantă, cere nivelul „medium” sau „mild” la hot pot și la street food.
  • Apa și ceaiul local nu reduc iuțeala, dar ajută digestia.

Scurtă istorie a orașului Chongqing

Chongqing este unul dintre cele mai vechi și mai importante orașe din China, cu o istorie de peste 3.000 de ani. Situat strategic la confluența fluviului Yangtze cu râul Jialing, orașul a fost un punct comercial, militar și cultural esențial.

Antichitate și începuturi

  • Primele așezări datează din perioada statului Ba, cu peste 3.000 de ani în urmă.
  • În timpul dinastiei Qin (221–206 î.Hr.), regiunea a fost integrată în imperiul unificat al Chinei.
  • Datorită poziției pe Yangtze, Chongqing a devenit rapid un centru comercial și militar important.

Perioada imperială

  • În timpul dinastiilor Tang (618–907) și Song (960–1279), Chongqing s-a dezvoltat ca port comercial și oraș fortificat.
  • A fost numit oficial „Chongqing” în timpul dinastiei Song de Sud (1189), numele însemnând „dublă celebrare”.

Vezi aici locuri de cazare în Chongqing

Era modernă

  • În 1891, Chongqing a devenit primul port interior deschis comerțului internațional în China.
  • Au apărut concesiuni străine și clădiri în stil occidental (precum în Longmenhao Old Street).

Capitala provizorie a Chinei

  • În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Chongqing a fost capitala temporară a Chinei (1937–1946), după ce Nanjing a fost ocupat de japonezi.
  • Aici au funcționat guvernul, ambasadele și principalele instituții financiare. Orașul a fost bombardat masiv, dar a rămas un simbol al rezistenței chineze.

Dezvoltarea contemporană

  • După proclamarea Republicii Populare Chineze în 1949, Chongqing a devenit un important centru industrial.
  • În 1997, a fost ridicat la rang de municipalitate direct subordonată guvernului central (la fel ca Beijing, Shanghai și Tianjin).
  • Astăzi, Chongqing este o mega metropolă, cu peste 30 de milioane de locuitori, cunoscută pentru infrastructura sa spectaculoasă, poduri, metrou suspendat și dezvoltarea rapidă.

Bine de știut:

  • Cel mai bun moment pentru vizită: primăvara (martie–mai) și toamna (septembrie–noiembrie). Verile sunt foarte călduroase și umede.
  • Transport: orașul are o rețea extinsă de metrou și autobuze, care te pot duce rapid dintr-o parte în cealaltă a metropolei.

  • Clima: Chongqing este renumit ca „orașul ceții” – așteaptă-te la zile mohorâte, dar atmosfera urbană e aparte.
  • Limbă: engleza nu este foarte răspândită; o aplicație de traducere te va ajuta. De exemplu, AliPay sau WeChat au integrate și secțiunea de traducere.
  • Durata vizitei: 5 zile pentru oraș și împrejurimi; 7-8 zile dacă vrei să incluzi și Wulong sau Dazu.
  • Cât de sigură este destinația? China este o destinație foarte sigură, oamenii sunt amabili și atenți cu turiștii.
  • Nu ai nevoie de viză. Cetățenii români pot sta până la 30 de zile în China, fără viză.

Tot ce trebuie să știi despre o vizită în China, de la internet până la aplicații sau bani, vezi aici.

 Cât costă?

Prețuri 2025: o supă: 9 lei, o călătorie cu metroul: 2 lei, o apă: 3 lei, o porție mare de noodles cu carne: 15 lei, o bere: 5 lei.

Unde te cazezi? În zona Yuzhong – Jiefangbei ca să fii aproape de toate atracțiile. Sunt apart-hoteluri, la prețuri bune, pe care le poți găsi pe aplicațiile de cazare online.

Vezi aici locuri de cazare în Chongqing

De știut: pentru Internet, ia din România cartelă e-sim cu VPN. Din China nu poți să o activezi. Noi folosim Nomad.

Cum ajungi? Sunt zboruri din București cu conexiuni spre Chongqing din Doha, Milano și Budapesta.

Călătorii inspirate vă dorim! 

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.

***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.

***Acest articol conține linkuri afiliate. Pentru o decizie care să se alinieze cu preferințele voastre, consultați toate review-urile din online.

 

 

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *