
Ce ai spune ca vara aceasta să descoperi România, pe cărări mai puțin umblate? Să-i vezi frumusețile create de natură și să te aventurezi pe poteci mai puțin bătătorite. Îți vom arăta un drum de poveste care leagă două regiuni istorice ale României: Bucovina și Maramureș. Este Pasul Prislop, pe care te invităm și pe tine să-l parcurgi.
Pasul Prislop – Drumul ireal de frumos, cu peisaje de basm
Unde? DN 18 – Trecătoarea cea mai înaltă din Carpații Orientali, aflată între Preluca Tătarilor și Vârful Stiol, 1611 m. Leagă localitățile Vișeu, Moisei și Borsa din Maramureș de Câmpulung Moldovenesc din județul Suceava.
Pasul Prislop este o poezie de loc, cu peisaje incredibil de frumoase, care îți vor tăia răsuflarea. Face legătura între Moldova și Maramureș și este trecătoarea cea mai înaltă din Carpații Orientali, aflată între Munții Maramureșului și Munții Rodnei. Este sălbăticie pură, cu munți semeți care ți se dezvăluie la fiecare curbă – vezi Munții Gutâi, Ignis, Munții Rodnei, Țibleș și Lăpușului – la fiecare kilometru parcurs. Trebuie să ajungi aici ca vezi un adevărat colț de rai, locul unde natura s-a întrecut pe sine și a creat priveliști uimitoare.
Cazări de vis în Vatra Dornei, vezi AICI!
Pasul Prislop are în jur de 50 de kilometri lungime și ajunge la altitudinea de 1416 metri. Poate fi considerat, spunem noi, cea mai frumoasă trecătoare din România pentru peisajele naturale de poveste, care te întâmpină la fiecare pas.
Te poți opri sus, la Mănăstirea Prislop, construită în secolul al XVI-lea, la punctul de belvedere, de unde poți admira toată zona. Sunt câteva pensiuni și restaurante aici, unde poți zăbovi și de unde poți face fotografii ireal de frumoase.
Cazări de vis în Borșa, vezi AICI!
Scurtă istorie a locului
Drumul este menționat, pentru prima dată, în istorie, în anul 1241, când invadatorii tătari au trecut din Transilvania spre localitatea Cârlibaba din Suceava, coborând prin Pasul Prislop. În Primul Război Mondial, armata Austro-Ungară, construiește o linie ferată între Borșa – Maramureș – și Iacobeni – Suceava, cu ajutorul prizonierilor ruși.
Ce poți face în zonă?
• Mănăstirea Prislop;
• Muzeul Rădăcinilor;
• Monumentul de la Preluca Tătarilor;
• Borșa.
Unde te cazezi?
Noi am fost cazați în Borșa, la Agropensiunea Borșa, un loc potrivit pentru grupurile mai mari sau pentru familiile cu copii. Ai aici toate condițiile: de la living generos, zonă de grătar până la jacuzzi.
Alte cazări de vis în Borșa, vezi AICI!
Cum ajungi?
Noi am plecat din Vatra Dornei, am trecut prin Cârlibaba, spre Bistrița Aurie, și apoi am urmat firesc cursul drumului spre Borșa. Se poate porni și din Borșa, evident, spre Bucovina.
Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv prestatorilor de servicii turistice.
***Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.