
Departe de agitația orașului, într-un peisaj care îți taie respirația și cu bani puțini – ce poți să îți dorești mai mult de atât, pentru o vacanță de vis, vara aceasta?
1. CHEIA
RÂMEȚ, ALBA – la 33 de km de Cetatea Alba-Iulia, la 531 de km de Bucureşti.
Dacă ar fi să existe un paradis pe pământ, cu siguranță, gospodăria familiei Suliman ar fi aceasta. Gabriel şi Cristina Suliman sunt doi foşti corporatişti bucureşteni, care au avut curajul să spună stop şi să o ia de la capăt, departe de confortul şi regulile „civilizaţiei”. Au vândut apartamentul în care locuiau în Bucureşti şi, împreună cu cei doi copii ai lor, s-au mutat la Cheia, unul dintre cele mai frumoase cătune din Apuseni. (foto: Ștefan Dragomir, Artografica).
Gospodăria lor e un muzeu în aer liber, în adevăratul sens al cuvântului, în care atracţia principală sunt două case moţeşti, vechi, acoperite cu paie. Într-una locuieşte familia Suliman, iar, în cealaltă, primește oaspeţi. În curtea gospodăriei, soţii Suliman au amenajat un loc de campare, cu un view superb spre Piscul Vulturului. (foto: Vlad Gabriel Ionescu)
CUM AJUNGI ŞI CÂT COSTĂ?
Accesul în cătun se face doar pe jos. Există două trasee, cel pe care l-am parcus eu, este cel din satul Brădeşti, de unde am avut de mers cam o oră. Preţul pentru campare este de 5 lei/persoană pe zi, iar căsuţa se închiriază pentru 240 de lei pe noapte (aici pot dormi 4 persoane, în paturi, iar restul pe saltele izopren).
2. CAMPING VALEA IARULUI
URICANI, HUNEDOARA – la 366 de km de București, la 287 de km de Cluj-Napoca, la 276 de km de Timișoara.
Vacanță la cort de 5 stele, în inima munților Retezat. Așa ar putea fi descris, în câteva cuvinte, poate, cel mai spectaculos camping în care am ajuns eu vreodată. E locul care îmbină perfect libertatea campingurilor clasice și confortul camerelor de hotel. Cu alte cuvinte, vacanța cu cortul, aproape de natura pură, dar cu servicii premium. Aici, te poți bucura de aerul de munte, fără să renunți la confortul cu care ești obișnuit.
Condițiile sunt excelente, sunt binevenite și familiile cu copii, fie ei și foarte mici. În camping, proprietarii au amenajat dușuri, o bucătărie complet utilată, unde puteți găsi un loc pentru grătar, dar și unul de joacă pentru copii.Campingul se deschide, anul acesta, pe 1 iunie, cu o petrecere dedicată celor mici.
CÂT COSTĂ?
Prețul pentru o noapte de cazare este de 100 de lei /persoană. În fiecare cort, există 3 paturi, astfel costul închirierii unui cort ajunge la 300 de lei pe noapte.
3. DOLPHIN CAMPING
SFÂNTU GHEORGHE, DELTA DUNĂRII – la 2 kilometri de Marea Neagră
Iubitorii de natură sălbatică pot avea parte de o experiență unică într-unul dintre cele mai pitorești campinguri din Europa. Ceea ce m-a uimit cel mai mult aici este experienta unică a acelei imagini incredibile, care ți se arată atunci când deschizi cortul. Green Dolphin Camping se află în Sfântu Gheorghe, într-o zonă pitorească din Rezervația Deltei Dunării, locul unde Dunărea întâlnește Marea Neagră.
Campingul are 55 de bungalouri din lemn, acoperite cu stuf și un spațiu de campare pentru un număr de aproximativ 500 de corturi. Accesul la proprietate se face exclusiv cu barca. Oaspeții care sosesc cu mașina pot parca în orașul Murighiol. Serviciul de transfer durează aproximativ o oră.
Vezi cât costă AICI!
4. ŢARA NOMADĂ
RUNC, ALBA – la 8 km de Zăpodie, satul cu case acoperite cu paie, 26 de km de Rîmetea, satul unde soarele “răsare” de două ori.
Tara Nomadă este primul camping – hostel de la sat de care am auzit eu, la noi. E proiectul iniţiat de doi tineri olandezi, Jordi și Bente, care au venit, pentru prima data, în Romania, în 2010. Acum, s-au stabilit în Runc, în Munții Apuseni, unde au transformat o fosta șură în hostel, iar curtea de lângă, în camping pentru corturi. Campingul este dedicat exclusiv corturilor, iar cei care au rulote mici, trebuie să contacteze înainte proprietarul, pentru a li se confirma dacă există sau nu suficient spaţiu.
Ţara Nomadă oferă posibilitatea de a practica yoga şi meditaţia și, astfel, este, mai degrabă, un loc destinat relaxării şi mai puţin distracţiei.
CÂT COSTĂ?
25 de lei, este costul de campare pentru o persoană/zi. Preţul cazării în hostel porneşte de la 55 de lei/ noapte.
5. CAMPING FAIN
LUNCA BRADULUI, MUREŞ – la 47 de km de Reghin, la 394 de km de București.
Pentru oamenii cu spirit fain, cum este şi motto-ul campingului, recomandăm Campingul Fain sau cu alte cuvinte Vama Veche (de altădată) din inima Munţilor Gurghiului. Pozele alese nu pot surprinde, realist, atmosfera hippie, pe care o are acest loc. “Fain” nu este doar un camping în adevăratul sens al cuvântului, ci este un stil de viaţă. Dacă iubiţi muntele, firescul şi muzica bună acesta este, de departe, locul potrivit pentru voi.
Turiştii „faini” au aici 4 posibilități de campare : cortul propriu, cortul Canvas, cortul Dome sau campare cu rulota. De asemenea, există posibilitatea de a închiria şi un cort aici. În camping, veți găsi și o tavernă, unde te poți bucura de un ceai sau o cafea bună, dar şi un ciubăr de lemn care merită încercat, indiferent de vreme .
CÂT COSTĂ?
Costul campării unui cort mic este de 50 de lei. Preţul închirierii unui cort de două persoane este de 161 de lei, potrivit Booking.com.
6. BABOU
BREB, MARAMUREŞ – la 51 de km de Baia Mare, la 164 de km distanță de Cluj Napoca și la 605 km de București
La poalele munților Gutâi, în Breb, satul de suflet al prințului Charles, doi olandezi, mutați de nouă ani în România, și-au deschis curtea generoasă turiștilor care vor să campeze aici ori cu cortul, ori cu rulota. Și-au numit locul Babou. Sunt peste 6000 de metri pătrați „de liniște”, unde te poți reconecta cu natura. Aici, greierii chiar se aud țârâind în iarbă, atât de izolată este grădina. Satul este micuț, cu doar vreo 500 de case și livezi nesfârșite, și are acea calmitate pe care doar viața la țară ți-o poate oferi.
De aici, poți închiria corturi, biciclete, iar locul are wifi, 10 puncte de electricitate și hamace pentru relaxare. Tabăra de campare a olandezilor se deschide începând cu 12 aprilie.
CÂT COSTĂ?
Adulţii plătesc la Babou 30 de lei, iar copiii 10 lei, pe noapte. Pentru folosirea curentului electric, mai trebuie să plătiţi, suplimentar, 10 lei, pentru fiecare zi.
7. CAMPING LEDO
LACUL CINCIȘ, HUNEDOARA – la 30 km până la Parcul Național Retezat, 5,9 km până la Castelul Corvinilor, 7,5 km până la Mânăstirea Prislop.
Campingul Ledo se află pe malul unui lac imens și are o poveste incredibilă. Cinci sate au fost înghițite, cu tot cu case, iar 500 de oameni au fost nevoiți să se mute, acum mai bine de 50 de ani. Și asta ca să facă loc unui lac pentru Combinatul Siderurgic de la Hunedoara. Acum, zona este una extrem de frecventată de turișți. În camping, puteţi campa atât cu rulota, cât şi cu cortul. View-ul spre lac este incredibil de frumos.
CÂT COSTĂ?
Preţul intrării în camping este de 3 lei/maşină şi de 2 lei/persoană. La aceasta, se adaugă 15 lei/zi pentru corturi şi 50 de lei, pentru rulote, preţ care include şi conectarea la curent electric.
8. TRADIŢIONAL CASA
ROŞIA, BIHOR – la 124 de km de Cluj Napoca și la 566 km de Bucureșți.
Ne mutăm în Munții Pădurea Craiului, în Cătunul Runcuri, unde descoperim un alt loc minunat, numai bun să-ți ridici cortul și să respiri aerul curat de munte. Tradiţional Casa este, de fapt, un complex de case vechi, recondiționate. Chiar lângă ele, puteți campa și vă puteți relaxa, pentru câteva zile, în mirosul de „iarbă verde de acasă” și puteți vedea stelele clar pe cer. Așa ca-n copilărie la bunici. foto: (bihorinimagini.ro).
Locul este amplasat pe un deal, de unde se văd ca-n palmă depresiunea Beiușului și Munții Bihorului. 20 de corturi au loc aici, simultan, cu acces la bucătărie, sala de mese și grup sanitar exterior. De asemenea, există și o zonă de grătar.
CÂT COSTĂ?
Camparea costă 10 lei de persoană pe zi.
9. HOTELUL DE BUMBAC, CRAPUL FURIOS
HOTENI, MARAMUREȘ – la 27 de km de Cavnic și la 47 km de Baia Mare.
Revenim în Maramureș, în satul Hoteni. E un colț de Românie autentică, unde gazdele vă propun să petreceți câteva zile în locul unde „timpu-i relaxat”, adică în primul “glamping” (camping plin de farmec) și resort de pescuit din România. Numai numele “Hotelul de bumbac” sună a mult zen, nu? Campingul are deja corturi instalate pe malul unui lac și evident că se poate pescui. Las, mai jos, fotografiile să vorbească, nu mai este nevoie de nicio descriere.
Vezi cât costă AICI!
10. CAMPING BELVEDERE
BUCUREȘTI – Strada Carierei, nr.58, Clinceni
Încheiem topul nostru, cu locuri de campat de poveste, cu unul chiar din Capitală, departe de agitația orașului. Campingul Belvedere este situat la 20 de minute de centrul Bucureștiului, într-o zona pitorească, lângă trei lacuri, în imediata apropiere a Parcului Bragadiru.
În incintă, este și o piscină, se poate face plajă, este și un lac de agrement, baltă pentru pescuit, dar și terenuri de tenis de câmp. Nu sună bine? Pentru bucureșteanul stresat și obosit, este locul ideal, unde poate uita pentru câteva zile de unde e și în ce haos trăiește.
Vezi cât costă AICI!
EXTRA PONT
BLACK SHEEP
Poiana Horea, Alba – la 80 de km de Cluj, la 23 de km de stațiunea Beliș
Scriem, în general, despre locuri pe care le-am vizitat și oferim ponturi din experiențele noastre. Însă, după publicarea materialului, am primit un pont, pe care nu puteam să îl ignorăm. Un camp absolut superb, din munții Apuseni. ”E genul de loc magic, din care nu ai mai vrea să pleci”, e descrierea pe care o fac locului proprietarii. Și e pe bună dreptate. Campingul e în inima Parcului Național, iar peisajul îți taie răsuflarea. E genul de loc potrivit pentru amatorii de trasee montane. Cu prima ocazie, vom ajunge și noi aici și vă promitem să revenim cu o recenzie.
CÂT COSTĂ?
Potrivit informațiilor de pe site, camparea este gratuită, însă având în vedere că proprietarii pun la dispoziție până și electricitate, se acceptă donațiile.