Calator in Bascheti

10 locuri superbe de vacanță, unde să faci plajă în luna septembrie
10 locuri superbe de vacanță, unde să faci plajă în luna septembrie

Dacă te-ai gândit să pleci în vacanță în luna septembrie și nu știi încă unde să mergi, îți dăm câteva idei mai jos. Este perioada optimă ca să vezi lumea sau ca să te relaxezi pentru că temperaturile mai scad, prețurile la fel, aglomerația dispare și astfel vei avea parte de un sejur de vis. Stațiunile Mediteranei din Italia, Grecia, Spania și până în Turcia, Bali sau Insula Sal din Capul Verde pot fi destinații perfecte pentru luna septembrie.

1. Gran Canaria

Unde? Insulele Canare, Spania

Gran Canaria este insula de poveste din arhipelagul Canarelor pe care trebuie să o vizitați în luna septembrie. De ce? Vă dăm motive mai jos: este plină de viață, natura aici s-a întrecut pe sine: de la dunele Maspalomas aflate pe malul Oceanului Atlantic, la satele pline de farmec din munți până plajele nesfârșite cu nisip alb sau vibranta capitală Las Palmas, mâncarea delicioasă și am mai putea continua, toate acestea îți vor face o vacanță de neuitat. Este un loc potrivit pentru toți turiștii, fie că sunt familii cu copii, cupluri sau călători singuri.

Cum este vremea în Gran Canaria

Temperatura medie anuală în Gran Canaria este de 24,3 grade Celsius. Este printre cele mai stabile temperaturi din toată Europa, cu soare tot timpul anului. Fenomenul calima – nisipul adus de vânt din Sahara – are loc în unele zile din lunile februarie și martie, dar dacă te cazezi în vestul insulei, nu vei avea probleme cu ,,ceața” de nisip. În luna septembrie, sunt în medie 27 de grade.

Vezi aici locuri de vis unde te poți caza în Gran Canaria

2. Algarve

Unde? Algarve, sudul Portugaliei

Dacă alegi Portugalia pentru vacanță trebuie să vezi Algarve, cea mai spectaculoasă zonă din peninsulă, faimoasă pentru plajele sale superbe, dar și pentru preparatele de pește, pe care doar aici le vei găsi. Fie că alegi Lagos, Portimao, Faro, Vilamoura, Loule, Quartiera sau Albufeira, coasta portugheză îți va oferi peisaje ireal de frumoase pe malul Oceanului Atlantic și o vreme perfectă. Tot ce vezi în jur te va uimi: de la turcoazul incredibil al apei și plaje cu nisip fin până la stâncile roșiatice impunătoare presărate pe plajă.

Cum este vremea în Algarve

În general, este bine să vii între lunile martie până în septembrie, evident, de evitat lunile iulie-august, când este foarte aglomerat, iar prețurile destul de mari. În septembrie, sunt în jur de 26 de grade.

VEZI AICI UNDE TE CAZEZI ÎN ALGARVE

3. Sicilia

Unde? Italia

Istorie, cultură, gastronomie, artă, orașe și sate fermecătoare, peisaje care îți taie respirația, Vulcanul Etna și plaje idilice. Asta îți poate oferi Sicilia, cea mai exotică insulă a Italiei și cea mai mare din Marea Mediterană. Este locul perfect pentru a vă relaxa în vacanță. Este surprinzătoare și vă va cuceri pe loc.

Cum este vremea în Sicilia

Sicilia este insula care se bucură de vreme perfectă aproape tot timpul anului. Cel mai bine ar fi să ajungeți aici în extra sezon, în luna aprilie sau în mai sau în luna septembrie când temperaturile și prețurile scad. În septembrie sunt 23-29 de grade.

Vezi cazări de poveste din Sicilia AICI!

4. Sardinia

Unde? Italia

Dacă visezi la plaje ireal de frumoase la fel care cele din Maldive și nu vrei să zbori atât de mult, Sardinia este locul perfect pentru un sejur de poveste în luna septembrie, când aglomerația dispare. Insula Italiei este considerată locul din Europa cu cele mai frumoase plaje. Și pe bună dreptate. Când vezi ești culoarea ireală a apei și nisipul alb, ai senzația că te afli într-un loc exotic, îndepărtat, nicidecum în Italia.

Cum este vremea în Sardinia

Sardinia are un climat mediteranean, iar luna septembrie vine cu temperaturi numai bune de stat la soare: sunt 27 de grade, iar apa mării are în jur de 22 de grade.

VEZI AICI LOCURI DE CAZARE DE VIS ÎN SARDINIA

5. Marbella

Unde? Costa del Sol, sudul Spaniei

Marbella, orășelul din sudul Spaniei, cunoscut pentru faptul că aici vin multe dintre celebritățile lumii, este situată la Marea Mediterană și se bucură de vreme bună în luna septembrie și, evident, de prețuri mult mai mici. Este locul superb, cu străduțe cu farmec andaluz, cu plaje generoase cu nisip alb, promenade cu palmieri si terase idilice, la mal de mare. Și nu doar Marbella are temperaturi bune, ci și Valencia, Malaga, Benidorm.

Cum este vremea în Marbella

Dacă ai în plan să vizitezi Marbella, mergi intre lunile aprilie-mai sau în septembrie, când temperatura este în jur de 24 de grade.

Vezi aici locuri de cazare de vis în Marbella

6. Zakynthos

Unde? Grecia

Când spui Zakynthos, spui, mai întâi, plaja Navagio, numită în anul 2018, cea mai frumoasă plajă din lume, dar această insulă are să vă ofere mai mult decât atât: plaje fermecătoare la Marea Ionică, apusuri de senzație, oameni frumoși și veseli, mâncare autentică, peisaje de vis, drumuri de poveste și un aer romantic. Zakynthos trebuie explorată, pas cu pas, ca să-i descoperiți pe îndelete farmecul și comorile și să gustați o bucată din frumusețea de neegalat a insulelor grecești, mai ales, în luna septembrie când nu este atât de aglomerat.

Cum este vremea în Zakynthos

Dacă în luna august este foarte cald, în septembrie, în Zakynthos, temperaturile sunt perfecte pentru vacanță: sunt în jur de 26-27 de grade.

Vezi cazări de vis în Zakynthos, AICI! 

7. Antalya

Unde? Sudul Turciei

Antalya este zona cu climă blândă din sudul Turciei, unde niciodată nu sunt temperaturi negative. Este tărâmul magic al Turciei, care te va cuceri prin istorie, plaje de vis, insule de poveste, dar, mai ales, prin hoteluri cu servicii de top, la prețuri bune, dar și ape turcoaz, ca-n Maldive.

Vezi hoteluri superbe din Antalya, vezi AICI!

Cum este vremea în Antalya

Cea mai bună perioadă pentru plajă este din luna aprilie până în octombrie. Mai bine veniți în mai-început de iunie sau în septembrie-octombrie când prețurile sunt mai mici, iar temperaturile acceptabile. Vara este foarte cald, iar temperaturile pot ajunge până la 50 de grade. În septembrie, scad până la 31 de grade.

8. Bali

Unde? Indonezia

Bali, Insula Zeilor, este spiritualitate pură, zâmbet, culoare, este locul pe care trebuie să-l vezi măcar o dată-n viață. Sunt plaje frumoase, temple, lacuri și vulcani maiestuoși. Bali se simte cu inima deschisă, cu tot din tine. Este o evadare din cotidian și un loc perfect ca să-ți încarci bateriile.

Cum este vremea în Bali

Luna septembrie vine cu temperaturi perfecte în Bali, este sezonul uscat, sunt cam 30 de grade, fără prea multe ploi sau umiditate.

Vezi aici locuri de cazare de vis în Bali

9. Kenya

Unde? Africa

Kenya? Da. Poate fi o alegere de vacanță inspirată pentru exotismul pur, pentru sălbăticia și frumusețea peisajelor și pentru aventura de safari de neuitat pe care ți-o poate oferi. Mai mult, vei fi fascinat de plajele infinite ale Oceanului Indian, cu nisip fin, cu ape turcoaz, așa cum numai în partea aceasta de lume poți găsi. Vă recomandăm Diani Beach.

Cum este vremea în Kenya

În Kenya, sunt două sezoane ploioase: din martie până în mai și din noiembrie până la mijlocul lunii decembrie. Cel mai bine ar fi să ajungeți aici în sezoanele uscate: din iunie până în octombrie și din ianuarie până în februarie. Așa că, luna septembrie este o alegere perfectă: sunt 28 de grade și șanse slabe de ploaie.

 CAZĂRI DE POVESTE DIN DIANI BEACH AICI

10. Insula Sal 

Unde? Capul Verde, Oceanul Atlantic, aproape de coasta Senegalului

Capul Verde este o micuță țară insulară, cu 10 insulițe vulcanice, răsărite în apele de un verde pur ale Oceanului Atlantic. Cea mai pregătită să primească turiști dintre toate insulele este Sal, cu plaje superbe, nesfârșite, cu nisip alb sau negru, vulcanic. Găsești locuri sălbatice și pustii, numai bune să stai la soare, fără să te deranjeze cineva. Vei rămâne uimit cât poate fi de frumos și, clar, îți vei mai dori să revii. Poți ajunge aici cu zboruri din Lisabona direct către Sal, cu Tap Portugal.

Unde te cazezi în Sal, vezi aici! 

Când să mergi în Sal?

Capul Verde este țara primăverii veșnice. Sunt 20 – 30 de grade C, tot timpul anului. Cel mai bun moment să vizitezi insula este din luna septembrie până în noiembrie, când broaștele țestoase depun ouăle pe plajă, un spectacol care nu trebuie ratat.

Călătorii inspirate vă dorim!

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv agenției de turism.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *