Calator in Bascheti

15 locuri de poveste, unde să te duci cu copiii, în vacanța de Rusalii
15 locuri de poveste, unde să te duci cu copiii, în vacanța de Rusalii

Vrei să mergi cu cei mici în locuri care să-i încânte și unde să aibă activități interesante de făcut, că tot se apropie vacanța de Rusalii? Îți recomandăm locații de poveste, din România, potrivite pentru copiii de toate vârstele. Ca să ții minte aceste locuri, distribuie-le la final, pe paginile tale de socializare.

1.Happy Land Adventure Park

Parc tematic în Bihor

Unde? Stâna de Vale, județul Bihor.

În Bihor, la Stâna de Vale, se află cel mai mare parc de dinozauri din vestul țării. Sunt peste 30.000 de metri pătrați, cu un traseu de un kilometru. Copiii pot să vadă aici peste 50 de dinozauri animatronici, mai pe înțelesul tuturor, care scot sunete și se mișcă. Acest lucru este posibil doar vara, pentru că, iarna, dinozaurii nu sunt animatronici. Mai poți face aici: bob, disc golf parc, tubing, trasee cu bicicleta. 

Cât costă: 30 de lei/2 ore.

Program: luni-duminică, 9-17.

Unde te cazezi? Vă puteți caza în apropiere, la 300 de metri de parcul tematic, la hotel Iadolina. Vezi cât costă o noapte de cazare aici.

2. Boier Ilie

Unde? Strada Căprioarei 2, Cisnădioara, Sibiu

Începem cu un loc desprins, parcă, din cărțile cu povești, o căsuță magică și surprinzătoare pe care o găsești în Cisnădioara, în Sibiu. Poți veni aici cu cei mici pentru o gură de aer proaspăt, departe de poluarea orașului, pentru bucate autentice așa cum numai în copilărie ai mai gustat și pentru câteva ore de liniște. ”Casa hobbiților” are o suprafață de peste 600 metri pătrați și a fost realizată întocmai ca și celebra casă din pelicula ,,Stăpânul Inelelor”. Locația se poate vizita pentru o taxă modică. Vezi aici unde te poți caza în zonă!

Programul de vizită: luni – vineri: 10:00 -18:00 și sâmbǎtǎ – duminicǎ: 10:00 – 20:00.

3. Crescătoria de cerbi de la Dârmoxa

Unde? Dârmoxa, comuna Broșteni, județul Suceava.

Aer curat, verde crud, natură cât cuprinde, peisaje de poveste și locul unde poți admira cerbi în mediul lor natural. Bine ai venit la Dârmoxa, cătunul neștiut din inima Bucovinei, care îți va umple sufletul de frumos! Este un colț de rai, făcut cu multă trudă de familia Păcuraru, cei care au pus acest tărâm fermecat pe harta locurilor de neratat din România.

Acum ceva ani, Mircea Păcuraru a cumpărat de la o crescătorie autorizată din Sibiu, patru pui de căprioare și cerbi, care, între timp, au cres­cut și s-au în­mul­țit. Animalele sunt în­re­gis­trate la primărie, conform legii și cresc liber, pe zecile de hectare cu pășune și pădure. Pot pleca oricând, dar preferă să stea aproape de gospodărie, pentru că s-au obișnuit să aibă hrană și să fie la adăpost de urși sau lupi. Omul le consideră ca pe copiii lui, fiecare are și un nume, și vin numaidecât atunci când îl văd în curte sau când le strigă.

Cerbii și căprioarele de la Dârmoxa sunt blânzi, dacă stai în liniște, aproape de ele, vin spre tine, îți mănâncă din palmă și poți chiar să-i mângâi. Vezi aici locuri de cazare în Vatra Dornei. 

Cum ajungi? Am urcat din Broșteni, jud. Suceava, pe un drum forestier, la 1250 de metri, în Munții Bistriței. Drumul este practicabil până sus, la Dârmoxa. Ultimii kilometri sunt mai dificili, dar se poate ajunge și cu mașină mică. Verifică înainte de a porni la drum, cu cei de la locație, dacă a nins prea mult.

Unde te cazezi? Te poți caza la Vatra Dornei, îți recomandăm hotelul Kaban, din centru, sau chiar la Broșteni. Vezi aici locuri de cazare în Vatra Dornei. 

Ce poți face în zonă? Despre obiectivele turistice din zonă, am scris aici! 

4. Sura cu Măgărițe de la Toplița

Unde? Strada Zăpode, nr.21, Toplița, județul Harghita.

Când am ajuns la Șura cu Măgărițe, ne-a uimit căldura cu care ne-au primit proprietarii, familia Matei, dar, mai ales, cât de prietenoși sunt măgărușii, care au venit, într-un suflet, spre noi să-i mângâiem și să le dăm atenție. Animalele sunt crescute cu multă grijă și aleargă libere, în natură, pe un teren, tare frumos de la marginea orașului Toplița. Ferma a apărut, recent, într-un documentar Netflix, despre promovarea României.

Vezi imagini cu Șura cu Măgărițe, aici!

Fiecare măgăruș este foarte răsfățat și are chiar și nume: Ionică, Răducu, Fetița, etc. Nouă ne-a plăcut tare mult de Răducu. Cum i-am întins mâna, nici că am mai scăpat de el. Ne-a urmărit și a venit după noi și nu s-a lăsat până când nu ne-a tăvălit puțin prin iarbă. Este un loc minunat să vii cu cei mici ca să vadă animalele și să stai câteva ore în mijlocul naturii. Experiența este gratuită.

Program de vizitare: Pentru a vizita ferma, trebuie să faci o rezervare, în prealabil, de preferabil, să fie grup mai mare, la numărul de telefon: 0744.364.804

Unde te cazezi? În Toplița găsești numeroase posibilități de cazare. Noi vă recomandăm Casa Cifu, o locație superbă, situată într-o poieniță, aproape de pădure.

Vezi aici și alte locuri de cazare de vis din Toplița!

Cabana de poveste, neștiută, din inima naturii, unde stresul nu s-a inventat

Obiective turistice din Toplița: Citește aici mai multe despre obiectivele turistice din Toplița

5. Alpine Coaster, Toplița

Pistă de bob, în județul Harghita.

Unde? Toplița, județul Harghita.

Și tot, în Toplița, dacă vrei adrenalină și distracție, poți alege să vii cu cel mic să încercați traseul de bob Alpine Coaster, aflat aproape de pârtia Toplița. Traseul are peste 1900 de metri lungime și a fost deschis, în anul 2021, fiind cea mai modernă și mai lungă din țară. Bobul atinge o viteză maximă de 45 de kilometri la oră și te va purta în pădure, printre brazi. Te va fascina, cu siguranță, priveliștea de poveste pe care o ai la fiecare metru parcurs din traseu. Se poate folosi bobul și de copiii cu vârsta de peste 3 ani doar însoțiți de părinți.

Vezi imagini cu pârtia de bob, aici!

Un loc din România ca-n Elveția. Cea mai lungă pistă de bob din România e la Toplița

Cât costă? Copiii până în 14 ani – 25 de lei/tura, peste 14 ani – 30 de lei/tura, valabil și pentru adulți.

Program: Pista de bob este deschisă, zilnic, între orele 10.00 și 18.00, chiar și în condiții de ploaie sau ninsoare.

Unde te cazezi? Îți recomandăm o cabană deschisă recent, tare frumoasă, situată într-o zonă superbă: Black Raven Cabin. Vezi aici mai multe!

Cum ajungi? Poți ajunge cu mașina, dar și cu trenul până în gara Toplița.

Obiective turistice din Toplița: Citește aici mai multe despre obiectivele turistice din Toplița

6. Dinosaur World Transylvania, Hunedoara

Parc tematic în județul Hunedoara.

Unde? Sibișel, Râu de Mori, județul Hunedoara, la 18 kilometri distanță de Hațeg, între satul Sânpetru și satul Sibișel, după Valea Dinozaurilor. 

Hai să ne întoarcem în timp și să pornim într-o călătorie de poveste, pe urmele dinozaurilor! În Țara Hațegului, pe Valea Sibișelului, la Sânpetru, se mai găsesc încă resturile fosile ale animalelor preistorice, care au trăit aici în urmă cu 70 de milioane de ani, o curiozitate pentru paleontologi. Dacă vizitezi parcul tematic Dinosaur World Transylvania, din zonă, vei putea vedea mai multe specii de dinozauri, replicate întocmai pentru a avea o experiență inedită tu, dar, mai ales, copilul tău.

Este un parc enorm, întins pe zeci de hectare, unde vei avea activități diverse pentru fiecare membru al familiei: de la locuri de joacă pentru cei mici, traseul dinozaurilor, plimbare cu trenulețul, pe măgar sau cu poneiul până la fermă de animale, insule de relaxare, tir cu arcul și o zonă generoasă de restaurant.  Vezi aici un loc superb de cazare în zonă!

Cei mici vor fi încântați să vadă bizoni americani, ponei, alpaca, cerbi lopătari căprițe pitice sau cai, precum și replici la scară reală ale balaurului bondoc, cât și a altor specii de dinozauri din perioada Cretacicului și Jurasicului. Tot aici se află și cea mai mare masă din România, un loc de unde poți să admiri crestele idilice ale munților din zonă.

Cât costă? De marți până vineri: 35 de lei adulții, 25 de lei copiii, sâmbătă și duminică: 35 de lei adulții, 30 de lei copiii. Pentru grupuri se fac reduceri, iar biletele pot fi achiziționate și online.

Program de vizitare: Parcul este deschis de marți până duminică – 10:00–20:00, restaurantul este deschis de marți până duminică – 12:00–19:00.

Unde te cazezi? Dacă vrei să explorezi zona, o cazare frumoasă și la preț decent, de tip A Frame, este Dor de Hațeg. Vezi aici cât costă o noapte de cazare!

Obiective turistice în zonă: Despre tot ce trebuie să faci în județul Hunedoara, am scris aici!

7. Giardini di Zoe

Unde? Banpotoc, județul Hunedoara, la 16 kilometri de Deva.

Vreți să vedeți un colț autentic ca-n Italia, dar la noi în România? La Banpotoc, în Hunedoara, un italian a amenajat o grădină uimitoare, cu iz aristocrat, care se întinde pe 3,5 hectare. Ce te va uimi aici este felul ingenios în care plantele completează perfect decorul împreună cu vasele și coloanele aduse chiar din Italia. Cei mici vor fi încântați de explozia de culoare și de frumusețe.

Program: Luni – Duminică: 9.00 – 20.00.

Cât costă? 20 de lei.

Unde te cazezi? Vă puteți caza la Deva, la Conacul Archia, un loc superb, cu piscină, unde cei mici pot lua și lecții de echitație. Vezi aici cât costă o noapte de cazare! 

8. Parcul de Aventură Comana

Parc de aventură aproape de București

Unde? Comuna Comana, județul Giurgiu, la 35 de kilometri de București.

Dacă sunteți din București și vreți să petreceți timp în aer liber, mai aproape de casă, vă recomandăm Parcul de Aventură de la Comana. Cei mici pot să se bucure de diferite activități: de la numeroase trasee de cățărat, tiroliene prin copaci, plimbare cu barca în Delta Neajlovului până la tiroliană deasupra lacului. Sunt și cai și ponei, vă puteți și plimba în zonă ca să admirați apusul de pe unul din podurile frumos amenajate aici sau păsările de pe lac.

Program: deschis, zilnic, de la 9.00 la 17.00.

Cât costă? 50 de lei, escalada în copaci, 10 lei tura cu tiroliana.

Unde te cazezi? Vă puteți caza la Casa Comana, resortul de care aparține parcului de aventură. Este un boutique hotel deosebit, cu tematică istorică, unde veți gusta cele mai bune preparate tradiționale.

9. Brambura Park – Casa Întoarsă de la Avrig

Parc tematic, aproape de Sibiu.

Unde? Valea Avrigului, Avrig, județul Sibiu – 30 kilometri de  Sibiu, la 15 kilometri de Porumbacu de Sus.

Vrei un loc inedit unde cei mici vor fi impresionați? Vizitează Brambura Park. Principala atracție a acestui parc tematic este, evident, Casa Întoarsă, adică o casă construită de-a îndoaselea. Are podeaua pe tavan, mobila pe tavan și acoperișul înfipt în pământ. Când vei intra în interior, vei fi puțin confuz. Totul este cu susu-n jos. Pont: ca să faci fotografii frumoase, atinge mobila de pe tavan și apoi întoarce fotografia cu ajutorul telefonului. Copiii au la dispoziție aici și locuri de joacă și un mini zoo cu alpaca, capre pitice și iepuri.

Cât costă? 30 de lei pentru adulți, copiii cu vârsta de până la trei ani gratuit.

Program: Luni-Duminică: 10.00 – 17.00.

Unde te cazezi? Palatul Brukenthal din Avrig ar fi o idee de cazare ideală în zonă, dacă vreți să păstrați aura de basm.

Vezi aici cât costă o noapte de cazare! 

10. Mini Transilvania Park

Parc tematic, în Harghita.

Unde? Odorheiul Secuiesc, județul Harghita, lângă Băile Seiche. 

Foarte aproape de Odorheiu Secuiesc, se află un parc tematic deosebit: Mini Transilvania. Aici copiii pot admira peste 90 de localități istorice și cetăți medievale, realizate minuțios, evident, în miniatură. Și tot aici, cei mici se pot distra dacă fac o călătorie cu mocănița, cu locomotivă cu aburi.

Program: Luni – Duminică: 10.00 – 16.00.

Cât costă? Bilet pentru adulți: 35 lei, bilet pentru copii (gratuit pentru copiii sub 3 ani): 20 lei.

Unde te cazezi? În zonă, vă puteți caza la pensiunea Pava Pension and Spa, unde se mănâncă tare bine. Vezi aici cât costă o noapte de cazare! 

11. Povestea Calendarului

Parc tematic, aproape de Sibiu.

Unde? Porumbacu de Sus, județul Sibiu – la 40 de km de Sibiu, 42 de km de Sâmbăta de Sus și la 280 de km de București.

Vă arătăm un alt loc de poveste, unde trebuie să ajungeți cu cei mici: Povestea Calendarului. Este o lume magică, situată la poalele Munților Făgăraș, unde vă veți simți ca în basme. Locul înseamnă, de fapt, povestea timpului transpusă în realitate. Sunt 12 căsuțe tematice – Căsuța de Turtă Dulce, Căsuța Amintirilor, Ghinda Norocoasă, etc – frumos decorate, care întruchipează fiecare lună a anului. Cei mici pot participa aici la diferite ateliere de creație sau de lectură.

Cât costă? 25 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copiii cu vârsta peste 3 ani.

Program: Luni – Vineri: 10.00 -17.00, Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 18.00.

Unde te cazezi? Ca să păstrăm nota copilăriei, vă propunem să vă cazați la ,,Porumbacu Tree House’’ – căsuță în copac sau într-o cabană de tip A-frame. Vezi aici cât costă o noapte de cazare! 

12. Dino Parc

Parc tematic, aproape de Brașov.

Unde? Râșnov, județul Brașov, strada Cetății, aproape de Cetatea Râșnov

Cei mici sunt fascinați de dinozauri? Atunci Dino Parc din Râșnov este locul potrivit unde să-i aduceți, dacă nu ați fost până acum. Este cel mai mare parc de acest fel din sud-estul Europei, cu 120 de dinozauri expuși pe o suprafață de 3,5 hectare. Și nu doar atât. Cei mici au la dispoziție și alte activități interesante: de la expoziții în căsuțe în copac, locuri de joacă până la trasee de aventură, tiroliană și cinematografe în aer liber. Puteți înnopta aici în corturi, în lunile de vară. Trebuie să vă aduceți doar sacii de dormit.

Cât costă? Adulți – 47 de lei și 37 de lei pentru copiii cu vârsta peste 3 ani.

Program: Luni – Joi de la 10.00 – 18.00, Vineri – Sâmbătă: 10.00-19.00, Duminică: 10.00 – 18.30.

Unde te cazezi? Noi vă recomandăm un loc tare frumos din Râșnov: ,,Symphony Tiny House” – o căsuță specială, cu un design în formă de chitară, cu o priveliște de vis asupra munților din zonă. Vezi aici cât costă o noapte de cazare! 

Obiective turistice în județul Brașov. Despre ce mai poți face în zonă, am scris aici!

13. Mocănița de la Moldovița – Huțulca

Mocănița din Bucovina

Unde? Moldovița, județul Suceava

Dacă ajungeți în Bucovina, nu trebuie să ratați o călătorie inedită cu Mocănița de la Moldovița – Huțulca, așa cum îi spun localnicii. Atât adulții, dar, mai ales, copiii vor fi, cu siguranță, încântați de această experiență unică. Vechiul trenuleț cu abur, care circulă pe o linie îngustă, te va duce într-o călătorie de neuitat, în tărâmul de poveste al huțulilor. Traseul durează în jur de trei ore dus-întors, iar la capătul lui găsiți restaurante, în aer liber, cu produse tradiționale din zonă.

Program: Trenul pleacă din Gara Moldovița, depinde de zile, între orele 10.00 și 16.00, trebuie să verificați online.

Cât costă? 50 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copii. Atenție! Trebuie să vă faceți rezervare online, cu 24 de de ore înainte.

Unde te cazezi? Pensiunea Casa David din Vatra Moldoviței este locul potrivit unde să vă cazați cu cei mici, pentru că au și facilități pentru copii. Vezi aici mai multe locuri de cazare din zonă! 

14. Valea cu Povești

Parc tematic în Bran 

Unde? Bran, județul Brașov

Vrei să retrăiești lumea magică a copilăriei? Poți veni la Bran, la Valea cu Povești, un parc tematic pentru copii care aparține de Vila Club Bran. Aici poveștile devin realitate. Sunt diferite căsuțe în miniatură, inspirate din basme: Căsuța lui Moș Crăciun, Căsuța Albei ca Zăpada, Bârlogul lui Culiță, Castelul lui Făt Frumos, Castelul Balaurului, Zona Arctică, dar atracția principală este Castelul Prințesei.

Unde te cazezi? Vă puteți caza chiar în incintă, la Club Vila Bran. Vezi cât costă o noapte de cazare, aici! 

Program: 10.00 – 17.00.

Cât costă: pentru turiștii cazați aici, intrarea este gratis, pentru cei din exterior: 50 de lei adult, 30 de lei/copil.

15. Zoo Parc Green Codru

Parc natural în Bihor

Unde? Satul Codru, județul Bihor, la 60 de kilometri de Oradea.

Dacă vreți să mai ieșiți din rutina de zi cu zi și să petreceți clipe prețioase în natură, nu este loc mai potrivit decât Zoo Parc Green Codru din Bihor. Aici copiii pot vedea animale sălbatice și păsări în mediul lor natural, pe o suprafață de 100.000 de metri pătrați. Sunt căprioare, cerbi, păuni, lebede, dar și lame. Este un parc natural superb, unde merită să ajungeți.

Program: Joi, Vineri, Sâmbătă, Duminică și sărbătorile legale, de la 9 la 19.

Cât costă? Adulți 15 lei, copiii 10 lei.

Unde te cazezi? Te poți caza în zonă, la Green Codru, cazare care aparține de parc.

 

Călătorii inspirate vă dorim! 

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.

***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.

***Acest articol conține linkuri afiliate. Pentru o decizie care să se alinieze cu preferințele voastre, consultați toate review-urile din online.

 

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *