Calator in Bascheti

Top 10 sate izolate din România, pitorești și autentice, de văzut în 2026
Top 10 sate izolate din România, pitorești și autentice, de văzut în 2026

Într-o lume a destinațiilor „instagramabile” și a traseelor supraaglomerate, satele izolate din România oferă ceva rar: pitoresc, autentic și un timp care curge încet. Accesul dificil și lipsa infrastructurii turistice de masă au păstrat aceste locuri aproape neschimbate. Pentru 2026, ele reprezintă destinații ideale pentru călătorii pasionați de natură, de cultura rurală și de o explorare lentă, în ritmul tău. Hai să le descoperim împreună! 

1. Ineleț, Caraș-Severin

Satul mai aproape de Dumnezeu, unde ajungi pe o scară de lemn

Unde? Cătunele Ineleț și Scărișoara, comuna Cornereva, județul Caraș-Severin, Parcul Național Domogled-Valea Cernei.

Sunt scările de lemn, abrupte, care duc spre un colț rai, într-un sat superb, extrem de izolat, un cătun situate la peste 1000 de metri altitudine, în sălbăticie. Aici, mai locuiesc doar câteva familii și duc o viață simplă, ca la începuturi. Nu au curent electric, nici drumuri sau dispensar.

Citește aici povestea întreagă a cătunului Ineleț

Panourile electrice i-au apropiat, cumva, de civilizație, dar nu au putere prea mare pentru o mașină de spălat sau pentru un frigider. Oamenii trăiesc din creșterea animalelor și din ce își pun în grădină. Exista, în anii din urmă, aici și o școală, dar a fost închisă, pentru că nu erau prea mulți copii în sat.  Dacă vrei să rămâi la Ineleț, sunt săteni te pot găzdui o noapte sau două.

 Vezi aici locuri de cazare superbe în Herculane

Paradisul neștiut al României, ascuns în munți. Ajungi doar pe o scară, printre stânci

2. Fundătura Ponorului, Hunedoara – Palma lui Dumnezeu

Unde? Munții Șureanu, o mică depresiune carstică, aflată la 900 de metri altitudine, în Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina.

Este un spectacol impresionant al naturii, un peisaj de basm, cu stânci mărețe, cu căsuțe vechi, sălașe pentru animale, căpițe de fân, cu râul Ponor care șerpuiește spre vale și se ascunde în munte. Este multă liniște, simplitate, nu ai semnal la telefon și ai răgazul să te bucuri de tot ceea ce vezi, mai ales, că aici, iarna, pictează un peisaj ireal de frumos.

Despre alte obiective turistice din județul Hunedoara, am scris aici! 

Cum ajungi? Fundătura Ponorului este traversată de Via Transilvanica. Trebuie să ajungi în satul Federi, iar de aici, din stația de autobuz, faci dreapta până la bornele Via Transilvanica. Îți lași mașina aici, pentru că drumul este impracticabil. Se poate ajunge doar cu 4×4 sau pe jos. Sunt 8 kilometri până la Fundătura Ponorului. La început urcușul prin pădure este destul de solicitant, dar traseul devine mai ușor pe măsură ce te apropii de cătun. Traseul este mediu și se poate parcurge cam în două ore și jumătate.

Vezi aici unde te cazezi în zonă!

Cel mai frumos loc din România, colțul de rai, unde timpul are răbdare

3. Satul Eibenthal, Clisura Dunării

Satele cehești, comoara neștiută din Clisura Dunării

Unde? Gârnic, Sfânta Elena, Bigăr, Ravensca, Şumiţa, județul Caraș-Severin şi Eibenthal din judetul Mehedinți.

Vrei o escapadă diferită și vrei să cunoști viața autentică de la țară? Vino în Clisura Dunării, regiunea spectaculoasă de la granița dintre România și Serbia, și ia la pas ulițele satelor cehești! Gârnic, Sfânta Elena, Bigăr, Ravensca, Şumiţa sau Eibenthal te vor transpune într-o lume de altădată, unde viața se scurge lent și unde te vei putea relaxa departe de nebunia orașelor. În plus, peisajele sunt de poveste, așezările cehilor fiind răspândite în zone, cu acces mai dificil, din Munții Locvei.

Situat într-o vale înconjurată de dealuri împădurite, satul Eibenthal este un loc perfect pentru cei care doresc să se relaxeze în natură și care vor să facă traseele de drumeții, cu priveliști de vis spre Dunăre. Eibenthal este renumit în străinătate pentru festivalul de muzică anual, când aici vin un număr mare de turiști străini, mai ales, din Cehia. Sunt și locuri de cazare, și un restaurant cu preparate delicioase.

Vezi aici unde te poți caza în Eibenthal

Comunitatea cehă din Clisura Dunării s-a stabilit aici, în secolul al XIX-lea, când mai multe familii din Boemia au fost aduse în zonă de un industriaș din Oravița, pentru a colonizarea și a dezvolta regiunea, pe atunci, nepopulată.

4. Satul Sfânta Elena – este unul dintre cele mai cunoscute sate cehești din Clisura Dunării, situat pe un platou cu vedere panoramică asupra Dunării. Poți vizita biserica satului, construită în stil gotic, poți gusta preparate tradiționale cehești, cum ar fi knedliki (găluște de pâine) sau štrúdl (ștrudel cu mere), pregătite după rețete vechi.

5. Satele Bigăr și Gârnic – Deși mult mai mici, satele Bigăr și Gârnic sunt la fel de interesante. Aici, comunitatea cehă a păstrat un mod de viață simplu, aproape de natură. Acest lucru îl poți observa pe ulițe: casele tradiționale au motive colorate, pe fațade, acoperișuri din stuf și curți îngrijite.

Vezi aici unde te poți caza în Gârnic.

Gârnic este locul perfect pentru pasionații de drumeții și de ciclism. Traseele din jurul satului te vor duce spre peisaje impresionante și ai acces spre atracțiile naturale din Banatul Montan, precum Cheile Nerei și Cascadele Beușnița. Aici, te poți și caza, sunt câteva pensiuni agroturistice, unde poți experimenta ospitalitatea tradițională cehească.

Pe ulițe se vorbește limba cehă, la magazinele sătești vei putea plăti ori în lei ori în coroane, și dacă vii aici în timpul unei sărbători sau după slujba de duminică de la biserică, vei putea vedea portul popular și tradițiile cehilor. Se organizează tururi ghidate care includ vizite la bisericile locale, la școli, și la muzee care prezintă istoria și cultura cehă.

Vezi aici unde te poți caza în Gârnic.

Unde te cazezi?  În satul Gârnic, te poți caza la localnici, iar, la Eibenthal, la Apartments Eibenthal. Vezi aici unde te poți caza în Eibenthal.

6. Măguri, Cluj

Unde? sat Măguri, comuna Măguri-Răcătău, jud. Cluj.

Situat în Munții Apuseni, la vest de Cluj-Napoca, satul Măguri face parte din comuna Măguri-Răcătău și este unul dintre cele mai frumoase locuri din România în care noi am fost. Deși ești la o oră și un pic de Cluj-Napoca, ai senzația că aici te rupi de lume.

Ești la peste 1.000 m altitudine, între Valea Someșului Cald și culmile Apusenilor, într-un peisaj de vis, cu multă liniște. Diminețile sunt adesea acoperite de ceață, iar liniștea este spartă doar de clopotele animalelor sau de sunetul păsărilor. Este un loc ideal pentru fotografie de peisaj și relaxare.

Unde te cazezi? Deși locul este destul de izolat, au apărut aici multe locații superbe de cazare: Komuna By Martinez, un loc potrivit pentru cupluri, pe care vi-l recomandăm.

Vezi aici unde să te cazezi. 

7. Poiana Mărului, Brașov

Unde? Poiana Mărului, județul Brașov, la poalele Munților Piatra Craiului, la 25 de km de Zărnești.

Poiana Mărului este o zonă mai puțin știută din județul Brașov, dar care merită să fie descoperită pentru frumusețea peisajului și pentru aerul curat pe care îl veți respira aici. Veți vedea cât de frumos este locul. Este acea Românie autentică, tradițională, rustică, pe care trebuie să vă luați răgazul să o descoperiți pentru că are atât de multe să vă ofere. Este acel sat care chiar pare rupt de lume. De aici pleacă mai multe trasee spre Piatra Craiului, Bran și Bucegi și sunt locuri de cazare superbe. Iarna, locul este mai greu accesibil, doar cu mașină 4×4.

Unde te cazezi? Vezi aici locuri de cazare superbe în Poiana Mărului. 

8. Mătișești, Alba

Unde? sat Mătișești, comuna Horea, jud. Alba.

Să-ți povestim, acum, despre un loc neștiut și ireal de frumos din Țara Moților. Sunt peisaje bune de pus în ramă, este aer curat, miros de brad, ulițe idilice și oameni blânzi și puri: satul Mătișești, din comuna Horea, Alba, un colț de rai pe care merită și voi să-l vizitați, pentru că este încă sălbatic, neatins, pictat în culori vii de natură.

Unde te cazezi? Vezi aici locuri de cazare superbe în Mătișești. 

9. Gura Haitii, Suceava

Unde? Gura Haitii, comuna Șaru Dornei, Suceava – la 27 de km de Vatra Dornei.

Bine ai venit în Țara Dornelor, bucata acea de Românie, încă autentică, încă tradițională și curată, pe care, dacă o vizitezi, îți va împrumuta și tie un pic din seninătatea și din bunătatea oamenilor.! Aici vei simți, cu adevărat, ce înseamnă să fii rupt de lume și să lași, jos, în vale, ale tale necazuri. Pornim din Vatra Dornei spre Gura Haitii, un sătuc izolat, aflat aproape de Parcul Național din Munții Călimani. Drumul este pitoresc, treci prin Șaru Dornei, o comună de oameni gospodari cu case mândre, așezate într-un peisaj de poveste. Îți vine în minte Miorița, atât de frumos este: ,,pe un picior de plai, pe o gură de rai’’.

Gura Haitii este un cătun răsfirat la poalele Munților Călimani, unde vei redescoperi liniștea. Bonus este cerul înstelat, de la un capăt la altul, cum numai în natură îl poți vedea. Este locația ideală doar pentru iubitorii de munte, de aer curat și de liniște. De aici, se pot face numeroase drumeții spre munții din zonă.

Unde te cazezi? Vezi aici locuri de cazare, la Gura Haitii.

Unde te cazezi? În zonă, se află complexul Haita Land: trei cabane superbe: ,,Pridvor’’, ,,Sihastru’’ și ,,Cuib’’ – cu arhitectură modernă și simplă, minimalistă, cu un interior plăcut, care îi va oferi turistului intimitate. Atuul acestor locații este peisajul de poveste, pe care îl poți admira în voie prin ferestrele mari. Nu veți avea niciun vecin în jur, pentru că sunt situate la distanță una față de cealaltă, cu grădini imense și poteci idilice.

Vezi cât costă o noapte de cazare aici!

10. Măgura, Brașov

Unde? Măgura se află între Masivul Piatra Craiului și Munții Bucegi. Accesul se face din Zărnești sau Moieciu, pe drumuri înguste, parțial asfaltate, care urcă abrupt. Iarna și în perioade ploioase, accesul poate deveni dificil.

Situat la poalele Masivului Piatra Craiului, în județul Brașov, Măgura este unul dintre cele mai spectaculoase și mai izolate sate din Transilvania, deși se află relativ aproape de orașe precum Zărnești sau Brașov. Izolarea sa nu vine din depărtare, ci din poziționarea sa pe culmi, cu case dispersate pe dealuri, unde se ajunge relativ greu. Poienile largi, fânețele și gardurile din lemn creează un peisaj ireal de frumos. Lumina este excelentă pentru fotografie, iar apusurile sunt printre cele mai frumoase din zonă.

Unde te cazezi? Vezi aici locuri de cazare, la Măgura.

Călătorii inspirate vă dorim!

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.

***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.

***Acest articol conține linkuri afiliate. Pentru o decizie care să se alinieze cu preferințele voastre, consultați toate review-urile din online.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *