Calator in Bascheti

Au avut curajul să se întoarcă din străinătate și să facă, acasă, din nimic rai
Au avut curajul să se întoarcă din străinătate și să facă, acasă, din nimic rai

Îți spunem, acum, o poveste inspirațională a unor tineri români, care au lăsat traiul bun din Italia și s-au întors acasă, pentru că acel dor de România i-a chemat înapoi. Te invităm, la Glod, în inima Munților Apuseni, unde se scrie viața lui Alin și a Dorei, în colțul lor de rai, făcut cu multă trudă, muncă și nopți nedormite. Este locul unde dacă ajungi, îți vei retrăi copilăria frumoasă, autentică, cu miros de gutui și sunet de greieri, așa cum era în vremurile bune, în vacanță, la bunici. 

(foto: Dragoș Adam)

Casa Glod – locul unde te vei întoarce la origini, într-o Românie curată

Unde? Glod, județul Alba. 

Suntem la Glod, în Alba, un cătun idilic, din munți, cu case și fânețe împrăștiate peste dealuri, aproape de Cheile Glodului. Este un loc cu tihnă, cu dimineți liniștite, în care te trezești în sunetul cocoșilor, într-un peisaj rustic, parcă, încremenit în timp, cu ceață densă care umple valea, cu nopți senine, cu atât de multe stele pe cer, cum rar mai vezi azi. Este satul românesc, așa cum era el odinioară. Aici, departe de tot și de toate, și-au găsit fericirea Alin și Dora, din Brăila, dar îndrăgostiți de farmecul Apusenilor. Pentru disponibilitate și rezervări, vezi aici.

(foto: Dragoș Adam)

Din nimic, au făcut, poate, cel mai frumos loc din România. După 15 ani de muncă, în străinătate, în Italia, la una dintre cele mai renumite clinici ortopedice, și-au dat seama că le este dor de casă, de acel ceva greu de descris în cuvinte, pe care numai România îl are și pe care doar românii îl simt. Așa a apărut proiectul turistic Casa Glod: trei case vechi de peste 100 de ani, aduse, bucată cu bucată, din Maramureș, unde primesc, cu mare bucurie, oaspeți. Vino la Glod, trece-le pragul și gustă bucatele pregătite de Dora și vei reveni! Pentru disponibilitate și rezervări, vezi aici.

A fost nevoie de creativitate, de sacrificii și de un dram de nebunie, ca să pornești un astfel de proiect, pe un teren viran, într-o zonă izolată, care, nici măcar, nu se afla pe harta turistică a României. Cu determinare, poftă de viață și mult curaj au reușit să creeze un mic sat tradițional, unde tradițiile străvechi se duc mai departe.

(foto: Dragoș Adam)

Începuturile au fost grele. Dora și Alin au făcut, săptămânal, naveta Milano-Glod ca să-și primească oaspeții, dar, din 2019, s-au întors, definitiv, acasă. Ei sunt cei care îți oferă bucățica aceea de respiro, din viața agitată a orașului, unde înveți să trăiești cu sens și cu rost. Pentru disponibilitate și rezervări, vezi aici.

Cazare la Casa Glod 

Te cazezi în căsuțele tradiționale, cu pensiune completă, ai și ciubăr, cu o priveliște de vis, și poți face excursii tematice, în funcție de sezon. Pont: Dacă vrei un loc autentic pentru Crăciun și Revelion, mai sunt locuri. Costă 95 de euro/zi/persoană/ cu toate mesele incluse, cu tradiții și îmbrăcat în port popular, mâncare 100% organică. Se închiriază la cameră. Rezervări: 0746.350.969, Alin.

Sunt 14 locuri de cazare si posibilitatea de a adăuga paturi suplimentare, 5 locuri.
–  Casa „Muzeu” – 2 camere duble- capacitate 4 locuri.
– Casa „Școală” – 3 camere duble – capacitate 6 locuri.
– Apartament 4 locuri.
– Copiii până în 6 ani au cazare gratuit. Copiii între 6 și 10 ani plătesc 50 % masa.
Aici este și Punct Gastronomic Local, unde poți servi toate mesele.

Cum ajungi? Traseul cu mașina: București – Pitești – Sibiu – Sebeș – Orăștie – Glod.

Glod este la 411 km de București, la 47 km de Păltiniș și la 50 km de Cetatea Alba Iulia. Din București, se fac maxim șase ore, din Cluj ajungi în două ore și jumătate, iar din Timișoara în 3 ore și jumătate. Se poate ajunge ușor chiar și cu mașina mică.

Ce poți face în zonă?

Sunt multe lucruri de făcut și de văzut aici. De exemplu, puteți vizita Cheile Glodului, Cheile Cibului, Peștera Feciorilor, Gaura Fără Fund, dar și Mănăstirile Cheile Cibului și Negraia-Pătrângeni. (La Negraia, doar cinci maici au ridicat o mănăstire – colț de rai – pe care trebuie să o vedeți).

Călătorii inspirate vă dorim! 

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.

***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.

***Acest articol conține linkuri afiliate. Pentru o decizie care să se alinieze cu preferințele voastre, consultați toate review-urile din online.

 

 

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *