Cauți un loc care să te mai surprindă în România? Bine ai venit la Cheile Băniței din Hunedoara! Este un colț de rai, cu natură sălbatică, un defileu spectaculos, nu atât de cunoscut, săpat de râul Bănița, dar care merită vizitat pentru că este de o frumusețe aparte. Peisajele îți vor tăia respirația: sunt pereți abrupți de calcar, înalți, înguști prin care curge apa și care creează un decor ireal de pitoresc. Îți va da senzația că nu ești în România, ci, undeva, prin Islanda.
Cheile Băniței – minunea naturală de la poalele Munților Șureanu
Unde? Cheile Băniței, Hunedoara, la 10 km de Petroșani, la 40 de km de Hațeg.
Cheile Băniței fac parte din Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina și sunt situate în apropierea Peșterii Bolii. Sunt destul de scurte, se întind pe aproximativ 250 de metri, însă ceea ce le face să fie deosebite este forma lor. În unele porțiuni, pereții defileului, înalți de 10-15 metri, se apropie atât de mult încât par să se întâlnească, lăsând doar o fâșie îngustă prin care curge apa. Accesul în chei este facil, poți parcurge o porțiune prin apă sau te poți ajuta de corzile care sunt prinse pe pereți. Este, cu adevărat, o experiență inedită și autentică. Vezi aici o cazare superbă în zonă!
Din punct de vedere geologic, Cheile Băniței sunt o formațiune carstică tipică, modelată de eroziunea apei timp de milioane de ani. Zona este completată de vegetația specifică, cu arbori și arbuști care cresc pe pereții stâncoși, iar fauna este diversă, cu specii rare de păsări sau mamifere mici.
Pe lângă frumusețea naturală, Cheile Băniței au și o însemnătate istorică. Aflată în apropierea cetății dacice Bănița, zona a fost locuită și folosită de daci ca punct strategic de apărare, care s-au folosit de fortificațiile naturale. Ruinele cetății dacice de aici sunt incluse în patrimoniul UNESCO, alături de alte fortificații dacice din Munții Orăștiei. Vezi aici o cazare superbă în zonă!
Și dacă tot ai ajuns aici, la Cheile Băniței, poți vizita și alte obiective turistice spectaculoase din județul Hunedoara: Peștera Bolii, aflată la doar câțiva kilometri distanță sau Cetatea Colț, locul care a inspirat legenda Castelului din Carpați al lui Jules Verne.
Accesul către Cheile Băniței se face ușor din localitatea cu același nume, iar traseele sunt potrivite atât pentru începători, cât și pentru cei cu experiență în drumeții montane. Vezi aici o cazare superbă în zonă!
Îți recomandăm să îți iei încălțăminte pentru apă, noi am folosit cizme de cauciuc, pentru că apa, în această perioadă, este foarte rece. Au fost și turiști care au parcurs doar traseul de pe stâncă. Traseul este ușor de parcurs.
Unde te cazezi? Dacă vrei să explorezi zona, o cazare faină și la preț decent, de tip A Frame, este Dor de Hațeg. Vezi aici cât costă o noapte de cazare!
Cum ajungi? Poți ajunge și cu trenul și cobori la Halta Peștera Bolii și cu mașina, pe DN 66, dinspre Petroșani.
Obiective turistice, în județul Hunedoara
Județul Hunedoara este, poate, unul dintre cele mai interesante locuri din România, unde ca turist poți explora o multitudine de obiective uimitoare: de la castele și cetăți dacice până la peisaje incredibil de frumoase. Îți spunem, mai jos, doar câteva dintre acestea.
Castelul Corvinilor, Muzeul Trenulețelor din Hunedoara, Fundătura Ponorului, Sarmizegetusa Regia, Ulpia Traiana Sarmisegetusa, Rezervația de zimbri Hațeg-Silvuț, Parcul Național Retezat, Munții Parâng, Cetatea Deva, Mănăstirea Prislop, Biserica din Densuș, Arsenal Park, Muzeul Aurului din Brad, Cetatea Orăștiei, Stațiunea Straja, Geoagiu-Băi, Vața-Băi, Via Transilvanica din Hunedoara, I Giardini di Zoe, Geoparcul Internațional Unesco Țara Hațegului. În foto, mai jos: Peștera Bolii.
Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.
***Acest articol conține linkuri afiliate. Pentru o decizie care să se alinieze cu preferințele voastre, consultați toate review-urile din online.