Aud, mereu, cliseul: “calatoresc la pensie, vad lumea la batranete, am timp…” Zau? Care pensie? Care lume? Care timp?

Nu, nu ai nevoie de un cont gras in banca sa ajungi la capatul pamantului, sa faci baie in Pacific sau sa te rasfeti pe o plaja din Capul Verde, de cred amicii ca am descoperit vreun pestisor de aur secret, iar colegii ca am salariu mai mare decat directorul firmei. N-am eu norocul asta! Sincer, nu e vreun secret.

Mai intai, trebuie “sa vrei” cu adevarat sa calatoresti, sa faci sacrificii, nu doar la nivel declarativ, si, apoi, sa-ti faci ordine in viata, sa-ti setezi prioritatile… pentru ca o pereche de pantofi cu pretentii fac, exact, cat jumatate de bilet de avion pana la Hong Kong sau mobila cea nou-nouta… nu-ti va tine de cald si nici nu-ti va crea vreo amintire de nesters mai ceva decat o plimbare prin Ho chi Minh. Think about it… stiu, e greu, dar nu imposibil.

Ce sentiment poate fi mai frumos decat sa umbli hai hui pe o strada oarecare din Singapore, care iti face pielea de gaina, sau cum sa uiti aroma irepetabila al unui pahar de rom artizanal gustat pe nisipul alb din Seychelles? Sau zumzetul unei rugaciuni dintr-un templu al Japoniei? Raman cu tine pe viata.

Asa ca, te intreb eu… pantofii si hainele cool, care-ti cad, de-a valma, din dulap fara sa-ti poti aminti de cate ori le-ai purtat, in ultimul an, si chiar rochia aia de ai cheltuit jumatate de salariu pe ea merita efortul?

Peste o jumatate de an, le vei arunca cat-colo ca sa faci loc altor “carpe” in trend sau le vei face cadou pentru ca sunt “out of fashion“. Dincolo de ele, investesc in amintiri, in acea inghetata cu mango din Thailanda sau intr-un bilet de tren Tokio-Osaka. 

Calatoreste! Lumea e mare, iar timpul trece repede!