România ascunde numeroase locuri impresionante, iar unul dintre cele mai neobișnuite este reprezentat de Vulcanii Noroioși din Buzău. Această rezervație naturală face parte din Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului și atrage, anual, mii de turiști datorită peisajului său spectaculos. Platourile aride, conurile de noroi care erupe periodic și atmosfera aproape selenară transformă acest loc într-una dintre cele mai interesante atracții turistice din România.

Unde se află Vulcanii Noroioși?
Vulcanii Noroioși se află în județul Buzău, între comunele Berca și Scorțoasa, la aproximativ 30 de kilometri de Buzău. Zona face parte din Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, un teritoriu cunoscut pentru fenomenele geologice rare și peisajele naturale spectaculoase.
La nivel global, există aproximativ 700 de vulcani noroioși, iar aproape jumătate dintre ei se află în Azerbaidjan. Formațiuni similare mai pot fi întâlnite în Bulgaria, Ucraina sau Italia, însă vulcanii din Buzău sunt considerați cei mai mari din Europa, deosebirea dintre ei fiind că cei din Ținutul Buzăului erup foarte des, cam o dată la câteva minute.

Cum se formează Vulcanii Noroioși
Vulcanii noroioși apar din cauza gazelor naturale, care urcă din adâncul pământului, de la peste 3000 de metri. Aceste gaze trec prin straturi de apă și argilă, iar presiunea împinge noroiul spre suprafață. În urma acestui proces apar mici conuri sau cratere din care ies bule de noroi. Acestea creează impresia că solul fierbe constant.
Vezi aici unde te poți caza în Buzău

Platoul pe care se află vulcanii este arid și crăpat, cu nuanțe gri și albicioase, ceea ce face ca peisajul să semene cu suprafața unei alte planete.
Cercetătorii susțin că există asemănări izbitoare între erupțiile Vulcanilor Noroioși din Ținutul Buzăului și cei din Hawaii, Etna sau Stromboli, deși aceștia din urmă sunt de tip magmatic.
Curiozitate: Urmele lăsate în noroi se pot vedea și după luni de zile.

Istoria și protejarea zonei
Vulcanii Noroioși au atras atenția cercetătorilor încă din anul 1824, când un explorator francez a ajuns în zonă în căutarea petrolului.
În anul 1924, datorită importanței geologice și botanice, zona a fost declarată rezervație naturală. Astăzi este o arie protejată de interes național.
Vezi aici unde te poți caza în Buzău

Vizitatorii trebuie să respecte câteva reguli importante pentru protejarea mediului:
- nu este permis fumatul;
- nu este permis consumul de alcool;
- nu trebuie atinse conurile de noroi;
- nu se aruncă deșeuri.
- Protejează natura, ai grijă de ea și las-o curată. Susținem și promovăm turismul responsabil, durabil, călătoriile sustenabile, cât mai aproape de natură!

Legendele Vulcanilor Noroioși
Pe lângă explicațiile științifice, locul este înconjurat și de numeroase legende. Localnicii povestesc că pâclele ar fi fost create de căpcăuni, iar ,,fierbătorile” ar fi urmele lăsate de balauri.
Una dintre cele mai cunoscute legende o are în centru pe Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul, care trăia în zonă cu cei patru copii ai săi. Se spune că un balaur uriaș ar fi distrus gospodăriile oamenilor din zonă și le-ar fi ars toate recoltele. Localnicii au venit la Doamna Neaga ca să se plângă de balaur, iar fiul său, ajutat de săteni, l-ar fi învins în luptă, iar, în urma lui, ar fi rămas Vulcanii Noroioși de astăzi.
Vezi aici unde te poți caza în Buzău

Zonele unde pot fi vizitați Vulcanii Noroioși
Pâclele Mari
Este cea mai spectaculoasă și vizitată zonă, întinsă pe aproximativ 4 hectare. Aici se pot vedea numeroase conuri active care elimină constant noroi. Vei vedea cel mai mare vulcan noroios din Europa, cu un con mare și mai multe conuri mici, apărute suprafața acestuia.
Pâclele Mici
Această zonă este mai mică, însă include un con central înalt cu două cratere active de dimensiuni mari. Este cel mai extins câmp cu vulcani noroioși din Europa.
La Fierbători
În această zonă, se formează lacuri rotunde de noroi care par că fierb permanent.
Beciu
Vulcanii de aici sunt situați pe o suprafață mai restrânsă și sunt localizați în apropierea drumului Beciu – Arbănași.

Cum ajungi la Vulcanii Noroioși
Pentru a ajunge la Vulcanii Noroioși trebuie mai întâi să ajungi în orașul Buzău.
De aici urmezi DN10 spre Întorsura Buzăului. După aproximativ 17 kilometri ajungi în localitatea Sătuc, iar apoi continui spre Berca.
De la Berca urmezi indicatoarele spre Chiliile. După aproximativ 10 kilometri vei găsi indicatorul către Pâclele Mari și Pâclele Mici.
Pe anumite porțiuni, drumul poate avea denivelări, nu este tocmai bun.

Când este cel mai bine să vizitezi Vulcanii Noroioși
Cea mai bună perioadă pentru vizitarea Vulcanilor Noroioși este vara. Temperaturile ridicate usucă platoul de noroi, iar peisajul devine mult mai spectaculos.
În această perioadă, pot fi observate mai ușor crăpăturile din sol și conurile active.
Intrarea costă 4 lei de persoană. Se poate plăti doar cash, nu există POS.
Parcarea costă 5 lei.
Zona ar merita mai multă atenție: cu mai multe marcaje, cu toalete decente și locuri unde poți să mănânci. Drumul din Berca până aici este denivelat și nemarcat.
Veniți echipați ca pentru drumeție, la început este un urcuș mic, și apoi ajungeți la platoul vulcanic.

Unde te poți caza în zonă
Pentru turiștii care vor să exploreze mai multe atracții din Ținutul Buzăului, comuna Măgura este un punct de plecare foarte bun.
Noi ne-am cazat la ,,Cervus Măgura”, un complex cu 4 cabane cu un design superb, combinând elemente rustice cu dotări moderne. Ai la dispoziție un living spațios, terasă, două dormitoare și bucătărie perfect dotată și utilată, dar și zonă de grătar. Capacitatea maximă de cazare pentru fiecare cabană este de 4-5 persoane. Este superbă grădina imensă, cu fermă de legume și cu pomi fructiferi. De aici poți ajunge ușor la principalele obiective din Ținutul Buzăului.



Alte obiective turistice din Ținutul Buzăului
Dacă ajungi la Vulcanii Noroioși, merită să vizitezi și alte locuri interesante din zonă:
Platoul Meledic – Despre acest loc superb, am scris aici!

Grunjul de Sare de la Mânzălești;
Focurile Vii de la Lopătari – Terca – Despre acest loc, citește aici!

Muzeul Chihlimbarului;
Barajul Siriu;
Așezările rupestre de la Bozioru;
Trovanții de la Ulmet;
Munții Siriu;
Cascada Cașoca;
Lacul Vulturilor.
Vezi aici mai multe locuri superbe de văzut în Buzău.

Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.
***Acest articol conține linkuri afiliate. Pentru o decizie care să se alinieze cu preferințele voastre, consultați toate review-urile din online.