
Vă invităm să descoperiți raiul pe pământ, în care trebuie să ajungeți măcar o dată în viață. Și e la noi în România! Peștera, un sat pitoresc din munții Piatra Craiului, care te va uimi
Unde? Satul Peștera, județul Brașov: la 180 de kilometri de București, la 320 de kilometri de Cluj, la 5 kilometri de comuna Moieciu de Jos.
Nu există peisaj mai potrivit ca să te bucuri de natură și să te îndrăgostești de munte ca la Peștera, în Brașov, poate, cel mai frumos sat de la noi. Și nu e nicio exagerare. Nimic nu se compară cu ceea ce simți atunci când urci în paradisul ascuns între munți. Este aer curat, liniște, viața autentică de la țară, dar, mai ales, peisaje de poveste. Pentru noi, rămâne unul dintre cele mai frumoase trasee pe care am fost vreodată și am ajuns, până acum, în multe locuri din România.
Satul Peştera se află la aproximativ 1200 metri altitudine şi este poziţionat într-o vale de vis, la poalele Munților Piatra Craiului, spre vestul Munților Bucegi. Oriunde îți vei întoarce privirea, te vei bucura de priveliști ireal de frumoase, care îți vor rămâne întipărite în minte pentru mult timp. Este tabloul perfect pictat de natură, pe care nu te vei mai sătura să-l admiri, un sat încremenit în timp, unde s-au păstrat case vechi tradiționale, acoperite cu șindrilă, unde oamenii îți dau binețe și au timp să stea de vorbă cu tine, să te întrebe de unde vii și dacă ai nevoie de ceva.
Munții plini de zăpadă par desenați pe cer, sunetul tălăngilor, toate te vor duce cu gândul la copilăria lipsită de griji, când erai la țară, la bunici. Este locul perfect ca să mai uiți de unde vii și de zbaterea orașului, pierdut în vale. Noi am ajuns în Peștera, pe jos, din satul Măgura. Traseul se parcurge foarte ușor la pas, sunt vreo patru kilometri, pe un drum de țară. Se poate ajunge și din Bran, pe un urcuș de vreo 20 de minute, pe un drum la fel de frumos.
Unde te cazezi?
Noi ne-am cazat la pensiunea ,,Samedru’’ din Măgura, o cabană cu o arhitectură asemănătoare cu cele din Alpii Elvețieni. Este un loc cu tihnă, bucate tare bune și cu o priveliște minunată.
Cazări de poveste poți găsi chiar în Peștera, de exemplu, ,,Nobillis Carpathian Residence’’. Aici poți experimenta traiul muntelui, mai aproape de nori, la propriu. Și asta pentru că indiferent unde te-ai afla, pe terasă, în camere sau în restaurant, priveliștea spre Piatra Craiului, dar și spre munții Bucegi este de poveste.
Mai multe posibilități de cazare găsești AICI.
Cum ajungi?
Din Zărnești, faci stânga la Fântâna lui Boțorog spre satul Măgura – Peștera. Trebuie să știți că vreo 5-6 kilometri din drum nu sunt asfaltați. Cel mai bine se ajunge pe DN 73/E574, Râșnov – Bran, Moieciu de Jos – Peștera.
Ce poți să faci la Peștera?
-Plimbare prin sat ca să te bucuri de priveliște;
-Mănăstirea Sfânta Treime;
-Peștera Liliecilor;
– Peștera este locul potrivit din care sa îți începi drumeția spre Munții Piatra Craiului, dar și locul ideal pentru drumeții ușoare ca să-i inițiați pe copii;
– Peștera este un loc perfect pentru fotografie. Peisajele, natura mereu schimbătoare și jocurile luminii de dimineață și de seară creează contexte perfecte;
– Împrejurimile îți oferă multiple trasee pe care le poți parcurge pe bicicletă: spre satul Măgura, spre satul Dâmbovicioara, spre Prăpăstiile Zărneștilor sau chiar spre Cabana Curmătura, pentru cei care se încumetă la un traseu mai lung, pe bicicletă;
Satul Măgura;
Satul Moieciu de Sus;
– Poți încerca viața tradițională a unui sat de munte românesc: prepararea brânzei sau cositul ierbii;
– Zona Peștera-Măgura-Șirnea este extrem de apreciată pentru că poți parcurge cu ușurință traseele pe bicicletă.
De reținut:
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.