Calator in Bascheti

Soveja, locul de poveste din inima munților Vrancei. Ce ai de văzut, unde te cazezi.
Soveja, locul de poveste din inima munților Vrancei. Ce ai de văzut, unde te cazezi.

Cauți locuri mai liniștite în România, care să-ți ofere peisaje de poveste și acea relaxare de care ai nevoie? Soveja din Vrancea poate fi o destinație potrivită să o descoperi în orice anotimp. Este un loc încărcat de istorie, natură și de tradiții. Departe de agitația orașelor, stațiunea este perfectă pentru cei care caută aer curat, peisaje domoale și plimbări relaxante. Îți spunem tot ce trebuie să știi, dacă ai în plan să ajungi aici.

Obiective turistice din Soveja

Unde? Comuna Soveja, jud. Vrancea.

Soveja este o destinație perfectă pentru cei care caută liniște, natură și un ritm al vieții mai domol, fără aglomerație, fără grabă, doar munți pitorești, aer curat și locuri care te îndeamnă să-ți încetinești pasul. Fie că vii pentru relaxare sau pentru a explora Vrancea, Soveja este o alegere care merită trecută pe lista ta de călătorii.

Vezi aici unde te cazezi la Soveja

Poți circula pe un nou drum spectaculos, în munți. E la noi, în România

Soveja este situată în partea de nord-vest a județului Vrancea, la poalele Munților Vrancei, într-o depresiune împădurită, cunoscută ca fiind una dintre zonele cu cel mai curat aer din România. Comuna este formată din satele Soveja, Rucăreni și Dragosloveni.

Cum ajungi la Soveja

Cu mașina:

Poți ajunge în Soveja din mai multe direcții:

  • Din Focșani: traseul trece prin Vidra și Valea Sării, apoi urcă spre stațiune. Drumul este asfaltat, accesibil pe tot parcursul anului.
  • Din Târgu Secuiesc: prin Pasul Oituz, apoi spre Lepșa și Soveja. Această rută este mai lungă, dar spectaculoasă, trecând prin Munții Vrancei. Mai multe despre traseul de poveste, vezi aici!
  • Din Adjud: un traseu mai scurt.

Ce ai de văzut în Soveja

Biserica Adormirea Maicii Domnului – un monument istoric important, fondat de domnitorul Ștefan cel Mare (după unele surse), apoi reconstruit ulterior. Este una dintre cele mai valoroase biserici vechi din Vrancea, bine păstrată și amplasată într-un cadru natural pitoresc.

Mausoleul Eroilor din Primul Război Mondial – un obiectiv emblematic pentru zona Vrancei. Mausoleul din Soveja adăpostește osemintele a peste 2.000 de soldați români, care au căzut în luptele din 1917.

Parcul Natural Putna-Vrancea – la câțiva kilometri de comună, aria protejată Putna-Vrancea este ideală pentru iubitorii de natură. Păduri dese, poteci ușoare de drumeție și o biodiversitate bogată creează decorul perfect pentru plimbări sau observarea păsărilor.

Izvorul cu apă de munte – Situat la marginea localității, izvorul este un punct local bine cunoscut. Mulți turiști se opresc aici pentru apa rece și curată, considerată printre cele mai bune din zonă.

Fosta stațiune Soveja – Chiar dacă multe dintre clădiri sunt în curs de renovare sau repunere în circuit, zona păstrează atmosfera vechii stațiuni de odinioară și merită să fie văzută într-o plimbare relaxantă.

Ce poți vizita în apropiere de Soveja

Lepșa – Aflat la aproximativ 25 de kilometri, satul montan Lepșa este una dintre cele mai vizitate zone din Vrancea. Aici poți vedea:

  • Cascada Putnei;
  • Cheile Tișitei;
  • Mănăstirea Lepșa.

 Pasul Oituz – Ideal pentru o excursie scurtă, cu peisaje montane și drumuri de poveste.

Vezi aici mai multe despre Pasul Oituz.

Valea Sării și Vidra – Localități tradiționale vrâncene, perfecte pentru a descoperi gastronomia și cultura locală.

Ce mai poți face la Soveja:

  • Plimbări și drumeții în zona munților Vrancei.
  • Fotografie în natură.
  • Poți descoperi satele din zonă: de exemplu, la Nistorești, îți recomandăm să urci până la stâna lui Costel Aga, de unde poți cumpăra brânzeturi proaspete, naturale.

Unde mănânci? Îți recomandăm, în zonă, un punct gastronomic local, cu mâncare tare bună, ca-n copilărie, și cu bucate surprinzătoare: sarmale cu podbal. Se numește ,,La Moise” din satul Lepșa. Trebuie făcută rezervare în prealabil.

Un alt loc cu mâncare tare bună este la Răcoasa, la ferma „Căprițele lui Robert”, unde se produc brânzeturi fine din lapte de capră. Au și magazin în incintă, dar și punct gastronomic local, unde poți veni doar cu rezervare.

Unde te cazezi? Noi am ales să ne cazăm la Pensiunea Alessia din Soveja, un loc superb, cald, făcut cu suflet pentru turiști, aflat în mijlocul naturii.

Vezi cât costă o noapte de cazare, aici! 

Te poți caza și în case autentice, tradiționale, în complexul ,,Acasă la Soveja” sau vă puteți caza la Casa Thymus, un loc superb. Vezi aici cât costă o noapte de cazare!

Călătorii inspirate vă dorim! 

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.

***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.

***Acest articol conține linkuri afiliate. Pentru o decizie care să se alinieze cu preferințele voastre, consultați toate review-urile din online.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *