Top 10 idei de cadouri de poveste, pe care să le ţii minte o viaţă
Top 10 idei de cadouri de poveste, pe care să le ţii minte o viaţă

Ori de câte ori ajungem într-un loc magic din România de poveste căutăm să ne luăm nouă, dar și prietenilor noștri o mică amintire. Și dacă tot vine Crăciunul care credeți că ar fi cel mai frumos cadou pentru voi și pentru cei dragi? Pentru cei care caută idei, vrem să vă inspirăm și să vă arătăm propunerile prietenilor noștri de la artandcraft.ro. Nu trebuie să alergați în stânga și în dreapta să găsiți cadoul potrivit. Uneori, o atenție simbolică  lucrată de meșterii populari de la noi, dar și produse de inspirație românească realizate de talentații designeri de la artandcraft pot surprinde mai mult decât orice alt cadou pretențios.

1. Cana călătorului prin România

Miros de vin fiert cu scorțișoară sau de ceai aromat cu portocale? Simți deja magia Crăciunului? Cu o cană de porțelan cu un mesaj drăguț, care invită la o aventură prin România, nu ai cum să dai greș, mai ales dacă o ambalezi frumos și o așezi strategic sub brad. Și de ce o cană? Este practică și este un cadou la îndemână. Recunoaștem că, pe lângă magneți, avem  și o colecție destul de mare de căni de prin toate locurile pe unde ne-au umblat pașii.

2. Trufe de ciocolată

Crăciunul fără ceva dulce, parcă, nu e Crăciun, nu? Bine, nici să exagerăm, dar nouă ne place tare mult gustul fin al trufelor de ciocolată albă și neagră. E un cadou elegant, potrivit pentru cei dragi, mai ales că și cutia are un design original, cu o imagine stilizată care înfățișează unele din cele mai importante clădiri de la noi.

3. Rucsac “Once upon a time în România”

Călătorului îi șade bine cu drumul și cu un rucsac drăguț, nu? Îi puteți surprinde pe cei dragi cu un rucsac de colecție, viu colorat și ilustrat haios cu o pisică pe un teanc de cărți cu basme populare românești. Și dacă, în interior, mai strecurați și o carte veche cu povești, surpriza este garantată.

4. Farfurie decorativă de Horezu

Este un cadou inspirat și niciodată demodat. Farfuriile decorative din ceramică de Horezu stau la loc de cinste și la noi în casă. Ori de câte ori am ajuns în zonă, am tot cumpărat câte ceva: ori farfurii cu cocoși, ori cu peisaje. Ne plac pentru că sunt făcute manual de meșterii din Horezu și spun o poveste. Sunt pictate în culori vii, cu elemente vechi, simbolice, copacul vieții, sau cu imagini desprinse din viață: case, natură, animale.

5. Magnet cu Delta Dunării

Câți dintre voi au pus la loc de cinste pe frigider un magnet cu vreun loc din România? Știm, și frigiderul nostru e plin cu magneți din toate colțurile lumii, dar, recent, am primit un magnet cu o căsuță din România și chiar m-a surprins și m-am gândit cum de nu mi-a venit în minte ceva mai devreme să-mi iau o astfel de amintire? Evident, că l-am pus sus, pe frigider, cap de afiș pentru colecție. Așa că, vă zic, sincer, o atenție mică și faină, un magnet cu un peisaj din Delta Dunării, ar suprinde plăcut.

6. Cutiuța muzicală a copilăriei

Să găsești sub bradul de Crăciun o cutiuță muzicală, ce poate fi mai neașteptat? Clar, îți va aduce aminte de copilărie, când era o raritate să ai așa ceva și toți tânjeam să ascultăm acea muzică fină și rafinată cu o întoarcere de cheiță. Cutiuța muzicală este decorată cu imaginea Arcului de Triumf și redă melodii din repertoriul lui Johann Strauss. Poate fi un cadou cool, nu?

7. Agenda

Și dacă tot vine 2020, pentru noi, este deja o tradiție să primim o agendă nou-nouță, unde să ne scriem pe prima pagină, cu liniuțe, dorințele pentru noul an. Ce poate fi mai frumos decât să primești cadou o agendă colorată cu imagini din România, unde să-ți dai frâu liber imaginației și să-ți notezi ce așteptări ai tu de la noul an, ce vrei să schimbi la tine și ce vrei să faci. E amuzant apoi să citești după un timp și să vezi dacă ți s-au îndeplinit sau nu dorințele. Noi, ne obicei, ne notăm, călătoriile pe care dorim să le facem în noul an.

8. Cutie pictată

O cutiuță mică și veselă, cu motive florale în care să-ți pui mici biletele cu dorințele tale ori să-ți ții la îndemână bijuteriile sau chiar cheile ar încânta pe oricine, nu? Poate fi un cadou inspirat și pentru prietenii plecați în străinătate. Dacă vreți să le dăruiți un colț de Românie, puteți pune înăuntru un mic săculeț cu pământ de acasă, iar surpriza este garantată!

9. Set de ceai

Este un cadou tare fain și inspirațional, numai bun pentru zilele cu zăpadă din belșug, când vrei să stai la gura sobei, să nu faci nimic și să bei un ceai. Setul de ceai din ceramică este compus dintr-un ceainic și o cană și sunt ilustrate cu obiective turistice de la noi:  Palatul Parlamentului, Ateneul Român, Castelul Peleș și Castelul Bran.

10. Pachet “casă dulce casă”

Nuci umplute cu cremă, ca-n copilărie? Cui nu îi e dor de Crăciunul de altădată, cu arome irepetabile din bucătăria mamei? Dacă vreți să dăruiți asemenea nuci, făcute după o rețetă tradițională, dar și alte obiecte și produse tradiționale, pachetul “casă dulce casă” este alegerea potrivită. Pe lângă nuci, mai cuprinde și o farfurie din ceramică de Horezu, o agendă “Memories from România”, decorată cu elemente populare, un set de brelocuri și un suport în forma unei case. Acest pachet poate fi și un cadou corporate inspirat, pe care îl poți personaliza în funcție de  dorințele tale. Mai multe detalii aici.

Unde găsiţi Magazinele Art&Craft?

Aeroportul Internațional Henri Coandă, București

Aeroportul Internațional Transilvania, Târgu Mureș

Aeroportul Internațional Sibiu

Aeroportul Internațional Avram Iancu, Cluj Napoca

Aeroportul Internațional Craiova

Aeroportul Internațional Traian Vuia, Timișoara

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, Constanța

Aeroportul Internațional Iași

Aeroportul Internațional Bacău

Aeroportul Internațional Suceava

Magazinul Art & Craft din incinta Băneasa Shopping City sau puteți comanda online AICI.

Magazinele din aeroporturi se află după punctul de control de securitate (în zona duty free).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii prieten cu noi pe Facebook