6 dintre cele mai spectaculoase sate din lume, de văzut o dată în viață, sunt în România
6 dintre cele mai spectaculoase sate din lume, de văzut o dată în viață, sunt în România

Sunt sate care, până acum câțiva ani, nimeni nu le-a vrut. Oamenii au plecat unul câte unul, alungați de un sistem care nu i-a înțeles. Satele pitorești ale Transilvaniei sunt locurile care, astăzi, au reînviat și au devenit bijuteriile neștiute ale României. Sunt deja considerate printre cele mai frumoase din lume. Aici, prințul Charles, dar și străini din toate colțurile lumii au făcut din ruine rai. Haideți cu noi și cu prietenii de la MARS, într-o călătorie de poveste cu mașina, în cadrul campaniei sosestirevigorat.ro!

Satele săsești le-am descoperit abia în urmă cu câțiva ani și ne-au fascinat din prima. Ne-am întrebat cum de nu am ajuns prin aceste locuri mai devreme, pentru că ai ce să vezi și ai cu ce să-ți bucuri sufletul. Iată cele spectaculoase șase sate din inima Transilvaniei!

1. BIERTAN, SIBIU
Biertan este “must have-ul” unui călător pornit să exploreze satele Transilvaniei. E o comună idilică, făină tare, cu oameni așezați și linișțiți. Are un aer “old”, medieval, pe care-l simți de cum cobori din mașină. Peste tot, sunt case vechi săsești, ridicate în stil baroc, aliniate perfect, ca mici fortărețe.

 

CE AI DE VĂZUT?
Biertan este atestat încă din 1224. Atracția locului este Biserica Fortificată, ridicată prin 1486. Dacă îi treci pragul, descoperi povești tare cool: știți de ce timp de 300 de ani în sat nu a fost niciun divorț? Pentru că, în Biertan, a existat o închisoare matrimonială. Soții care aveau gând să se despartă, erau închiși într-o cămăruță și erau nevoiți să împartă, zile-n șir, un singur pat, o singură masă, un scaun, dar mai ales, o singură lingură. So? Așa le treceau supărările. Tare, nu?

CUM AJUNGI?
Sunt 330 de kilometri de la Bucureșți, 156 de kilometri de la Cluj Napoca și 333 de la Timișoara.

2. RICHIȘ, SIBIU
Lângă de Biertan, la doar câțiva kilometri, găsim satul Richiș, numit și “satul străinilor”. Atrași de pitorescul dealurilor verzi și de liniștea asezării din valea Târnavei Mari, olandezi, nemți și americani și-au cumpărat, în acest colț de rai, case vechi, le-au recondiționat și le-au transformat în pensiuni rustice.

Străinii au chiar și o stradă, numită de săteni “strada internațională”. E un sat unde veți simți, cu adevărat, viața la țară, departe de haosul urban. Locul nimerit să simți că aici timpul are răbdare cu tine.

CUM AJUNGI?
Satul este situat la 19 kilometri de Mediaș, la 325 de kilometri de Bucureșți și la 366 kilometri de Iași.

CE AI DE VĂZUT?
Biserica fortificată din Richiș este o minune. Este ridicată, în secolul al 14-lea. Inițial, a fost locul de rugăciune al călugărilor cisterciani, fiind transformată, apoi, în biserică catolică. Ghid va va fi singurul sas, care a rămas în sat, Johann Schaas. Știe poveșți tare faine și are multă răbdare să vă povestească despre “drăcușorii lui” de pe pereții bisericii, așa cum le spune.

3. VISCRI, BRAȘOV

Mai are nevoie satul Viscri de vreo prezentare amănunțită? Noi spunem că nu. Micuța așezare a ieșit din anonimat și a fost pusă pe harta turistică a țării, după ce prințul Charles a vizitat-o de mai multe ori și chiar a cumpărat o casă aici. Asta i-a făcut pe oamenii locului să vadă potențialul turistic imens, pe care îl aveau fix la ei în curte. Localnicii nu-și închipuiau, vreodată, că vor primi turiști la ei acasă.

Și au venit cu miile, să-i vadă cum trăiesc arhaic, cum păstrează tradițiile, cum gătesc senzațional cu produse de la ei din grădină. E o călătorie senzorială în copilărie: când te trezești dimineața în cotcodăcitul găinilor sau în mugetul turmelor de vaci care pleacă la păscut. Ce poți să vrei mai mult?

CE AI DE VĂZUT?
– Biserica Fortificată din secolul al 13-lea, aflată acum în patrimoniul UNESCO.
– Poți să faci o plimbare prin sat să-l descoperi la pas și să vezi și împrejurimile pitorești.

CUM AJUNGI?
Din București sunt 273 de kilometri, din Sibiu, 139 de kilometri, iar din Cluj 197 de kilometri.

4. MICLOȘOARA, COVASNA

E tare fain și la Micloșoara. Până mai ieri neștiut, sătucul din Covasna a fost scos la lumină de contele Kalnoky, prietenul prințului Charles. Înainte de Revoluție, contele a ținut vină aici ca să-și cunoască rădăcinile. S-a îndrăgostit de România și a vrut să reînvie satul deja pierdut.

A renovat, cu atenție la detaliu, patru case vechi țărăneșți din Transilvania de altădată și le-a mobilat cu piese recuperate de la localnici. Astăzi, le-a deschis turiștilor. E locul special, cum îi place contelui să spună, pentru oamenii care vor să aleagă nobilitatea rustică în locul confortului comercial.

CE POȚI FACE ÎN ZONĂ?
– Puteți lua la pas satul și puteți vizita atelierele meșterilor tradiționali.
– Castelul Kalnoky se află la doar câteva minute de mers pe jos de casa de oaspeți, iar aici puteți vizita Muzeul Vieții Transilvănene.


– Dacă tot sunteți cu mașina, puteți da o fugă până la Cheile Vârghișului și puteți urca până la Peștera Merești. Sunt vreo 48 de kilometri. Merită drumul!

CUM AJUNGI?
Micloșoara este la 229 de kilometri de București și la 256 de kilometri de Cluj. Se ajunge ușor din Capitală, prin Valea Prahovei, urmând drumul spre Brașov – Baraolt – Micloșoara.

5. CUND, MUREȘ
Cund este un loc pitoresc și tare drag nouă. Am fost de vreo trei ori și, de fiecare dată, am simțit atmosfera unui sat vibrant, viu, autentic, acolo unde tradiția românească, săsească și ungurească se împletesc de minune. Are acel ceva care te face mereu să revii și e tare pitoresc. Tocmai asta, i-a atras și pe soții Jonas și Ulrike Schäfer, doi nemți îndrăgostiți de România.

Aici, și-au scris povestea inspirațională: fac turism de calitate doar din ceea ce le-a oferit natura. În Germania, Jonas era proprietarul unei cunoscute case de discuri, dar a avut nebunia frumoasă să se mute aici și să cumpere mai multe case vechi din sat. Le-a renovat și primește, astăzi, turiști care apreciază simplitatea vieții de la țară.

 

CUM AJUNGI?
Cund se află chiar în inima Transilvaniei, la 31 de kilometri de Târgu Mureș și la 23 de kilometri de Sighișoara și la 130 de kilometri de Cluj Napoca.
Tip: Ce trebuie să știți? Vă veți deconecta total de la cele lumești, pentru că, în sat, nu prea există semnal la telefon.

CE POȚI FACE ÎN ZONĂ?
Vânătoare de trufe, plimbare cu trăsura, iar la 18 km de Valea Verde, puteți descoperi savoarea vinurilor transilvănene la Vinăria Villa Vinea.

6. VALEA ZĂLANULUI, COVASNA
Despre Valea Zălanului, tot auzisem și am fost curioși tare să vedem locul unde moștenitorul coroanei britanice vine să-și tragă sufletul în România. E un sătuc destul de izolat, rămas, cumva, nestricat de modernitate. Nu are mai mult de 100 de locuitori, iar zona este incredibil de frumoasă.

Domeniul se întinde la marginea satului, unde încep dealurile și pășunile, care îi plac atât de mult prințului Charles. Am vizitat și casa unde poposește. Poate nu o să vă vină să credeți, dar e o cameră simplă, cu un pat vechi și cu un birou, unde și-a adus câteva cărți. Dacă nu aș fi observat o fotografie cu regina Elisabeta pe un perete, nu aș fi crezut că, aici, doarme prințul. Sunt 10 locuri de cazare, în trei case tradiționale, cu piese de mobilier și tablouri alese chiar de Prințul Charles.

CE POȚI FACE ÎN ZONĂ?
– Bucurați-vă de liniște!
– Puteți face drumeții în zonă
– Puteți învăța de la oamenii locului cum se face celebrul colac secuiesc.

CUM AJUNGI?
Satul este situat la 49 de kilometri de Sfântu Gheorghe și la 231 de București. Ultimii 6 kilometri sunt destul de anevoioși, drumul e plin de gropi, însă nu trebuie să vă faceți griji. Se ajunge și cu o mașină mică. Tocmai asta i-a plăcut Prințului Charles, autenticitatea locului și a vrut să-l păstreze așa.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii prieten cu noi pe Facebook