6 sate uimitoare care trebuie vazute in 2019
6 sate uimitoare care trebuie vazute in 2019
  1. RIMETEA, ALBA

Daca nu ai vazut Rimetea, pune-o, repede-repejor, pe lista! Este, si nu zic doar eu, cel mai frumos sat din Romania. Este singura localitate de la noi distinsa cu premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural. Am fost, in zona, vara trecuta. Am zis ca e doar o destinatie in care sa petreci cateva ore, dar m-am inselat. De cum intri in sat, semetul munte Trascau iti fura privirea. Peisajul este unul de poveste, iar casele traditionale, vopsite in alb si verde, sunt ramase, exact, ca acum o suta de ani. Sunt impodobite cu zeci de muscate rosii-n pridvor. Aici, trebuie sa zabovesti cateva zile, sa simti locul, sa te urci pe munte si sa iei parte la festivalul “Double Rise”. Se spune, ca aici e locul unde soarele rasare de doua ori intr-o zi. Si asa si e! Muntele e atat de impunator, incat dimineata, dupa ce rasare, soarele se ascunde dupa creste, ca sa apara iar pe la pranz. Sa nu ratati guiasul delicios facut de localnici!

CUM AJUNGI?

Rimetea este in Alba, la granita cu judetul Cluj. Se ajunge prin Turda sau dinspre Alba Iulia sau Targu Mures, prin Aiud.

UNDE TE CAZEZI?

Sunt multe pensiuni in zona. Cel mai bine ar fi sa va rezervati, din timp, la localnici, sa va asigurati ca au locuri, pentru ca, in sezon, vara, e foarte aglomerat. Eu am stat la pensiunea Casa Demeter.

  1. SATUL LETEA DIN DELTA DUNARII

Dintre toate locurile pe unde am colindat, in tara, ori afara, mie mi-a ramas in suflet Delta Dunarii: cu satele ei pitoresti, rupte de realitate, cu oamenii blanzi si omenosi, cu peisajele de vis, cu apusurile in culori vii si casutele zugravite-n alb si albastru. Si linistea! Da, linistea aia de-ti tiuie urechile si te mai trezeste din visare doar croncanitul unui pelican. Sa va duceti la Letea, pe grindul cu acelasi nume. Sa luati la pas ulitele cu casele batranesti, idilice, si sa aveti rabdare sa vedeti caii salbatici din padure. Si, daca tot ati ajuns pana aici, cam la capatul pamantului, ca asa pare, vizitati si comuna CA Rosetti si Sfistofca, o localitate aproape parasita, unde mai traiesc doar 40 de oameni, majoritatea rusi lipoveni. Nu au scoala, nici dispensar si nici magazin, nu au de niciunele, dar stiu sa-i omeneasca pe strainii care le bat la poarta.

CUM AJUNGI?

Din Tulcea, din port, trebuie sa iei o barca pasager pana la Sulina. Exista curse de persoane de patru ori pe saptamana. Din Sulina, treceti de partea cealalta a Dunarii si este microbuz, in fiecare dimineata, pana in Letea. Cam o ora si un pic.

UNDE TE CAZEZI?

E simplu. In Sulina sau la localnici. Te vor primi ca pe unul de-al lor. Eu am stat la o bunica, care, de cum m-a vazut, a pus la copt, in soba, un dovleac, sa ne faca placinta. Insa… ne-am luat cu vorba, s-a ales scrumul de dovleac, iar casa s-a umplut de fum! Sunt oameni faini tare, caliti, obisnuiti cu traiul greu!

  1. DRAUSENI, BRASOV

Satul Drauseni, din comuna Cata, nu este pe traseul cunoscut turistilor, insa merita sa va aventurati pana aici, ca sa descoperiti un loc autentic sasesc. Veti fi uimit sa descoperiti, ca, da, merita vizita! Biserica evanghelica fortificata, mai degraba, o cetate taraneasca, este una dintre cele mai vechi din zona si unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura de la noi. Constructia ei a inceput in secolul al 12-lea. Stilul arhitectural este gotic imbinat cu elemente romanice. Zidurile cu turnurile de aparare sunt inca in picioare si s-au conservat bine. Daca vreti sa stiti mai multe despre istoria ei, va poate povesti Ella Kosa, singura sasoaica ramasa in zona, care se ocupa de biserica. Printul Charles a vizitat cetatea taraneasca si a fost atat de impresionat, incat a promis ca va aloca fonduri ca sa o restaureze. Si tot aici, este casa in care a copilarit poetul Stefan Octavian Iosif.

(Foto: Jozsef Iosif Szabo)

CUM AJUNGI?

Drauseni este cam la ora si un pic de Brasov, sunt 76 de kilometri.

UNDE TE CAZEZI?

Va zic despre un loc special, fara pretentii, despre care nu multi stiu. E nimerit pentru o vacanta la tara, unde va veti simti exact ca acasa: “Ferma Indianului Transylvania” din Drauseni. Krishan George, da, e indian, a venit la noi ca expert financiar din partea FMI, prin 1995. I-a placut atat de mult ce a vazut colindand calare dealurile Transilvaniei, incat a revenit, a cumparat un vechi CAP si si-a facut o ferma. Are vreo 120 de bivoli, si mai are si caini si albine, o gospodarie in toata regula! Zeci de voluntari din toata lumea vin sa-l ajute acum, iar el le pune la dispozitie cazare.

 4. BIERTAN, SIBIU

Satele sasesti mi-au placut dintotdeauna. Au un farmec aparte: case colorate, aliniate perfect, una langa alta, ca niste fortarete. M-am intrebat mereu: oare cum o fi in curtile lor, dupa ziduri? E viata la tara autentica, va zic! Gospodarii ingrijite si spatioase, verdeata si flori. M-a cucerit, pe loc, satul Biertan. Si nu doar pe mine. Aici, multi straini din Olanda, Germania si chiar America si-au gasit a doua casa. Au cumparat proprietati in zona si au facut pensiuni rustice. Au si de ce sa fie atrasi de farmecul locului. Biertan este atestat inca din 1224, iar Biserica Fortificata s-a conservat foarte bine. Daca ii treci pragul, ai parte de o adevarata lectie de istorie. Ce am retinut, pe langa arhitectura gotica fascinanta, e ca la Biertan a functionat, timp de 300 de ani, o inchisoare matrimoniala, pentru sotii care voiau sa se desparta. Rationamentul era simplu: nu tu tribunal sau notar, sotii erau inchisi intr-o camaruta si erau nevoiti sa imparta, zile-n sir, un singur pat, o singura masa, un scaun, dar mai ales, o singura lingura. Asa ca, in 300 de ani, in sat a fost doar un singur divort. Poate de la lingura sa li se traga impacarea!

CUM AJUNGI?

Localitatea  este situata in mijlocul Transilvaniei, in nordul judetului Sibiu, la egala distanta de orasele Medias si Sighisoara.

UNDE TE CAZEZI?

Sunt mai multe pensiuni in zona, eu m-am cazat la complexul medieval Unglerus, la doi pasi de Biserica Fortificata. Pensiunea este intr-o cladire veche, din secolul al XVII-lea, si are un restaurant in stil medieval.

5. SATUL CIOCANESTI

Si am ajuns si in Bucovina! Comuna Ciocanesti este un muzeu in aer liber, datorita caselor cu fatade sculptate cu motive traditionale. E ca in satul copilariei, acel peisaj pur si neintinat, din valea Bistritei Aurii. Comuna este atestata inca din 1400, printr-un hrisov al domnitorului Alexandru Cel Bun. Aici locuiau mesterii de arme ai domnitorilor Bogdan, Dragos si Stefan cel Mare. Oamenii locului si-au pastrat datina, din generatie in generatie, ca acum sute de ani. Mai poti gasi in casele lor obiecte traditionale. Pastreaza, cu sfintenie, covoare, stergare si costume populare din zona. Interesant este ca cele mai multe familii din localitate poarta numele de Ciocan, de aici si numele asezarii. Se spune ca sageata care a marcat locul manastirii Putna, ar fi fost facuta de mesterii din Ciocanesti si suflata cu aur din raul Bistrita. Aici, se tine, anual, Festivalul Oualor Incondeiate, Festivalul Pastravului si Festivalul National de Datini si Obiceiuri din Strabuni.

(foto: Catalin Dumitrescu)

CUM AJUNGI?

Ciocanesti este situat la 106 kilometri distanta de Suceava.

UNDE SA CAZEZI?

Eu m-am cazat la Pension, Camping & Biker Station zur Deutschen Eiche, aflata la 5 kilometri de centru. Va puteti caza si in comuna Fundu Moldovei, este cam la 7 kilometri de Ciocanesti.

6. AITA MICA, JUD. COVASNA

Daca tot va propuneti sa vizitati Covasna – Tinutul Castelelor si al Conacelor – dati o fuga si in satul Aita Mica. Este fermecator. Veti vedea ca, aici, timpul se scurge, incet, nimic nu-i pe graba, totul se face in firea lucrurilor. Puteti sa va puneti telefonul pe silent si sa ascultati zumzetul satului. Nu are obiective turistice, ci e doar viata simpla si frumoasa de la tara. Ce poate fi mai linistitor decat sunetul talangilor, dimineata, cand vacile se duc la pasune? Sau cocosii care nu-si mai incap in pene in zori de zi? E locul ala unde mai rasufli si mai uiti de tot si de toate.

CUM AJUNGI?

Aita Mica este situata aproape de Castelul Contelui Kalnoky, la 6 kilometri distanta de Miclosoara, si la 45 de kilometri de Brasov.

UNDE TE CAZEZI?

Ei, am descoperit un loc deosebit, pe care nu-l gasesti pe Internet: Pensiunea Barza Neagra. De la drum nu-ti dai seama ca, acolo, e o casa de oaspeti. Iti atrage atentia, poarta mare si pictata cu motive traditionale pe care scrie in latina: “nu ne iubim tara pentru ca este mare si frumoasa, ci pentru ca este a noastra”. E o casa cu pridvor si flori, cu camere decorate in stil medieval si mancare pentru sufletul turistului obosit. Gazdele sunt vorbarete si iti pot explica tot ce poti sa vezi in zona.

 

 

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii prieten cu noi pe Facebook