Sunt locuri în România, care merită să fie descoperite vara aceasta: de la trasee turistice ori drumeții prin satele idilice ale Transilvaniei sau Delta Dunării până la cascade de o frumusețe ireală. Noi vă propunem 8 dintre cele mai frumoase cascade de la noi.
1.Cascada Beușnița
Unde? Banatul Montan, Cheile Nerei, Munții Aninei, județul Caraș Severin.
Dacă nu ați fost până acum în Cheile Nerei, trebuie, neapărat, să puneți acest colț de rai pe lista de văzut o dată-n viață, la noi, în România. Vă va uimi natura, cu culorile ei, ca într-un tablou ireal de frumos, creat în mijlocul pădurii. Sunt multe locuri de văzut și de făcut în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.
Unul dintre ele, care pe noi ne-a impresionat, este Cascada Beușnița, sau mai bine, zis, Cascadele Beușniței, pentru că sunt mai multe căderi de apă formate pe același râu, pe care le vei întâlni în cale, atunci când te afli pe traseu, în pădure, spre această minunăție de loc pe care nu trebuie să-l ratați vara aceasta.
Peisajul, format în amonte de Lacul Ochiul Beiului și pe râul Beu, este de vis. Cea mai spectaculoasă cădere de apă are 5 metri înălțime. Șuvoaiele repezi cad cu zgomot și se dispersează ca, într-o poveste, pe stâncile abrupte și pe mușchii verzi, creând perdele transparente de vapori spumoși, albi.
Cazări de poveste, în zonă, vezi AICI!
2. Cascada La Văioaga este o altă minune a naturii, pe care nu trebuie să o ratați. Căderea de apă este formată pe râul Bei, pe stânci calcaroase și pe mușchi, care îi dau un farmec aparte. Are 6 metri înălțime, iar, la bază, apa se strânge într-un lac turcoaz-albăstrui. Ca să poți să vezi mai bine spectaculoasa cădere a apei să vii aici după ploi sau după ce se topesc zăpezile.
3. Cascada Bigăr – Nu putem să nu amintim și de celebra Cascadă Bigăr, situată în Valea Minișului, pe DN57B, între Anina și Bozovici. Chiar dacă în anii din urmă, o parte din ea s-a prăbușit, azi, cascada pare să-și revină la frumusețea de odinioară.
Cum ajungi la cascadele din Cheile Nerei?
Punctul de pornire spre lac este din satul Potoc, de la cantonul silvic, poți ajunge, prin pădure, la Lacul Ochiul Beiului și la Cascada Beușnița. Traseul este ușor spre mediu și vei face două ore dus-întors.
4. Cascada Șușara – Din comuna Sasca Montană, se ajunge pe un traseu de o oră, urmând indicatorul albastru, la o altă cascadă superbă: Cascada Șușara, formată pe pârâul cu același nume. Apa cade de la 15 metri înălțime, spectaculos, în două trepte.
Cazări de poveste, în zonă, vezi AICI!
Unde te cazezi în Cheile Nerei?
Îți recomandăm un boutique hotel tare frumos din comuna Sasca Montană: Rocker’s Inn. Vei fi uimit cât de frumos sunt decorate camerele, cu tematică muzicală. Vei avea la dispoziție piscină încălzită, jacuzzi și saună.
Vezi cât costă o noapte de cazare AICI!
Alte obiective de poveste din Cheile Nerei, vezi AICI!
5. Cascada Cailor
Unde? Borșa, Maramureș.
Dacă ajungi în Maramureș, nu rata Cascada Cailor; este o minunăție a naturii care te va fascina. Este cea mai înaltă cascadă din România, șuvoaiele de apă prăvălindu-se peste stânci de la peste 97 de metri înălțime. Ajungi aici din Borșa, pe jos, pe un traseu montan, sau cu telefericul, iar, de aici, trebuie să faci o drumeție ușoară de 20 de minute până la baza cascadei, care se află în Parcul Național Munții Rodnei.
Unde te cazezi?
Vă recomandăm o cabană tare faină: Livada 45 – Vezi aici cât costă!
6. Cascada Vălul Miresei
Unde? La 6 km de comuna Răchițele, Cluj. Poți ajunge cu mașina până la aproximativ 800 de metri de cascadă.
Cascada Răchițele, numită, adesea, ,,Vălul Miresei’’ este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din România. Se află în comuna Mărgău, în Cheile Văii Stanciului. Traseul până la cascadă este tare frumos, treci prin păduri dese, pe un traseu ușor de făcut. La Cascada Vălul Miresei, apa cade la 30 de metri înălțime și creează o perdea de aburi alburii, care dau un farmec aparte acestui loc.
Locul are și o legendă uimitoare: o mireasă, care încerca să fugă de la propria nuntă, ar fi căzut pe stânci, iar voalul ei a rămas prins într-un colț de piatră. Aproape de partea de sus a cascadei, există o cavitate adâncă formată prin eroziunea apei, cu un diametru de 10 metri, care face ca apa care se scurge peste stânci chiar să semene cu un voal.
Unde te cazezi?
Vă puteți caza la Retreat Mărgău Apuseni, este o cabană cu piscină cu apă caldă și iarna, destinată retreat-urilor însă există și posibilitatea închirierii pentru două persoane. Locul este adults-only.
Pentru disponibilitate și rezervări, vezi AICI!
7. Cascada Mezotermală de la Toplița
Unde? Toplița, județul Harghita.
Cascada Mezotermală de la Toplița, din Harghita, este singura cascadă cu apă termală de la noi din România, un fenomen rar în lume. O astfel de cascadă mai poate fi văzută doar în Saturnia, în Italia. Apa, care cade de la 10 metri înălțime, are în jur de 27 de grade Celsius aproape tot timpul anului, fiind alimentată de izvoarele stațiunii Bradul.
Ceea ce este interesant aici sunt culorile cascadei, care variază, în funcție de anotimp, asta datorită sedimentelor de travertin, o rocă poroasă acoperită cu mușchi. Apele cascadei îngheață foarte rar, doar în iernile geroase, iar țurțurii formați îți dau senzația că te-ai afla într-o peșteră. Cascada este arie protejată de interes național.
Unde te cazezi la Toplița?
Vă recomandăm să vă cazați la Casa Cifu din Toplița, o cabană superbă, aflată în mijlocul naturii.
8. Cascada Vărșag
Unde? Vârșag, Harghita
O cascadă mai puțin știută, dar la fel de spectaculoasă este Cascada Vârșag din Harghita, aflată în pădurea comunei cu același nume. Este formată pe pârăul Fântâna Mare și este alimentată de 7 izvoare. Apele vin învolburate și cad de la 7 metri înălțime, formând o frumoasă cascadă în două trepte. Apoi, apele își continua cursul spre râul Târnava Mare. Se poate urca pe cascadă, prin partea dreaptă, până la un punct de belvedere, dar trebuie să ai mare băgare de seamă pentru că stâncile sunt alunecoase. Tot pe acest traseu, vei ajunge la izvoarele pârăului, printr-un urcuș lejer de 500 de metri.
Unde te cazezi?
Te poți caza la Desag Resort din Subcetate. Vezi aici cât costă o noapte de cazare!
Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.