Dacă nu ați fost în Harghita, până acum, vă spunem că merită să ajungeți aici. Sunt peisaje de vis, ai multe de văzut și de făcut, iar mâncarea este tare bună. Haideți să vizităm, acum, Harghita, comoara surprinzătoare din natură!

1. Pârtia de bob de la Toplița – La Toplița, sunt trei pârtii bine întreținute, cu două instalații de schi și o bandă rulantă, pârtie de sanie și Alpine Coaster – cea mai lungă pistă de bob din țară – de peste 1900 de metri – recent deschisă. Am făcut și noi mai multe ture și nu ne-am mai fi dezlipit de bob. Atinge o viteză de 45 de kilometri la oră, printre brazi, și te va fascina priveliștea de poveste pe care o ai la fiecare metru parcurs din traseu.

2. Pista de bob – SkiGyimeș din Lunca de Sus – dacă vreți adrenalină acesta este locul perfect, și, spunem noi, atracția anului în România. Pista este funcțională atât iarna, cât și vara. Senzațiile tari sunt garantate. Ești urcat sus, încet, cu bobul și, apoi, pornești spre vale, coborând 1.200 de metri. Viteza maximă pe care o poate atinge bobul este de 45 kilometri pe oră, iar, dacă vă sperie rapiditatea, îl puteți controla cu frâna. Bonus pentru curaj este peisajul de vis pe care îl vezi de sus: satul Lunca de Sus, este, poate, unul dintre cele neștiute și pitorești sate din secuime.

3. Sania de vară – Faradt Bakkancs – Dacă tot ați ajuns în Harghita, să nu ratați o altă experiență unică: sania de vară. Urci, practic, 10 kilometri în munte, cu jeepul, și, apoi, cobori cu mountain cartul. Adrenalina, senzațiile tari și peisajul incredibil de frumos sunt garantate.

4. Observatorul de Urși din Deșag – Observatorul se află în comuna Zetea, satul Deșag. Grupurile trebuie să fie de minimum două persoane, iar plecările se fac cu câteva ore înainte de lăsarea nopţii. Veți sta într-o mica cabană, cu un perete de sticlă și veți avea posibilitatea să admirați urșii în mediul lor natural. Și ce senzație tare ai când apare primul urs!

5. Cascada Mezotermală de la Toplița – Singura cascadă cu apă termală de la noi din România, se află la Toplița. Merită să vii aici pentru a vedea culorile deosebite ale apei care se schimbă în fiecare anotimp. Apa are în jur de 27 de grade, iar căderea este alimentată de izvoarele statiunii Bradul. Cascada monument al naturii și considerată arie protejată de interes național.

6. Punct de Belvedere Vârful Tarnița – La Toplița, poți să te dai cu sania trasă de husky, să dai o tură cu căruța prin munți, să faci drumeții până la punctul de belvedere de pe vârful Tarnița sau să te relaxezi într-un ciubăr. Te-am convins?

7. Centrul de Echitație “Ivo Riding Ranch” de la Izvoare-Zetea – Aici, se află singura herghelie de cai islandezi din România. Calul islandez este foarte prietenos, docil şi uşor de manevrat. Se potriveşte atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

8. Parcul de animale Sălbatice din Izvoare Zetea – Vizitați, neapărat, și Parcul de Animale Sălbatice din Izvoare și aveți avea sansa să observați viața cerbului carpatin, a cerbului lopatar, a muflonului și a mistrețului în mediul lor natural. Plimbarea este însoțită de un ghid experimentat.

9. Cheile Vârghișului – sunt la granița dintre județele Harghita și Covasna și se întind pe mai bine de patru kilometri. Vei descoperi frumusețea naturii, peșteri și poduri idilice prin pădure. Sunt mai puțin cunoscute, dar merită să ajungeți aici ca să vedeți un colț de rai.
10. Parcul Mini Transilvania din Odorheiu Secuiesc – Pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, sunt 40 de conace și castele în miniatură, locul potrivit pentru a-i aduce pe cei mici. Este foarte frumos și te simți ca-n lumea lui Gulliver.

11. Muzeul de Aragonit din Corund – Este primul și unicul muzeu de acest fel din Europa, deschis între 1 mai și 1 noiembrie. Aragonitul este un mineral cristalizat, îmbogăţit în calciu, săpat de apele minerale sărate. Obiectele şi artefactele din aragonit au ajuns, în 1890, la Expoziţia Mondială din Paris. Și tot aici îți poți slefui propria bijuterie. Inimioara din imagine a ieșit așa după vreo două ore de muncă grea.

12. Atelierul de prelucrare de iască din Corund – Este singurul atelier de prelucrare de iască din țară și din Europa. Iasca este o ciupercă din pădurile de fag, care crește doar pe arborii bătrâni. În satul Corund, mai sunt puține familii care transformă iasca în obiective decorative sau vestimentare de mare preț. Așa că merită o vizită să vedeți tradițiile autentice!

13. Distileria de pălincă – Jamy – Odorheiu Secuiesc – Nu puteți să plecați din Harghita fără să gustați o pălincă tare bună. La Jamy, veți avea ocazia să degustați specialități rare: pălincă de cireșe, de caise și de zmeură. Să vă țină doar stomacul!

14. Lacul Sfânta Ana și Lacul Roșu – Dacă tot ați ajuns în Harghita, dați o fugă până la Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România, situat într-unul dintre craterele vulcanice stinse din Masivul Ciomatu. Se află aproape de Băile Tușnad. Treceți și pe la Lacul Roșu, aflat la poalele Muntelui Hășmașul Mare, în apropierea Cheilor Bicazului. Lacul Roșu este un lac de baraj natural format în urma cutremurului din anul 1838.
15. Studioul de animație – Legendarium – Odorheiu Secuiesc – Vreți să vedeți cum se fac desenele animate, pas cu pas, faceți o vizită la studioul de animație Legendarium și nu veți regreta. Este lumea fascinantă a copilăriei, unde legendele locului prind viață pe marele ecran.

Pentru locuri de cazare de poveste în Harghita, vezi AICI!
Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.