Vă povestim, acum, despre un loc ireal de frumos, aflat în inima Turciei. Este Lacul Salda, de origine vulcanică, aflat la 1200 de metri, deasupra nivelului mării, cel mai adânc din Turcia: 196 de metri adâncime. Este un loc mai puțin știut de români, o rezervație naturală, unde merită să ajungi pentru culoarea ireal de turcoaz a apei și pentru nisipul alb. Poți chiar să faci aici o cură cu nămolul alb, plin de minerale benefice pentru bolile pielii. Lacul Salda a atras atenția cercetătorilor de la NASA, care spun că locul are proprietăți similare cu cele ale craterului Jezero de pe Marte. Turcii îl numesc Maldivele Turciei, pentru că, în zilele cu soare, poți vedea turcoazul deosebit al apei.

LACUL SALDA – MINUNEA NATURALĂ A LUMII
Unde? Turcia, Provincia Burdur, la 5 kilometri de Yeshilov, la 60 de kilometri de Burdur.
Lacul Salda, bijuteria ascunsă a Turciei, este o comoară naturală, care te va cuceri prin frumusețea sa aparte. Situat în regiunea de sud vest a Turciei, în provincia Burdur, Lacul Salda îți va oferi o experiență unică, prin apele sale limpezi, cu nuanțe superbe de turcoaz. În zilele cu soare, razele se reflectă în apă și creează o peliculă turcoaz, iar lacul capătă o strălucire aparte. Este ca un amestec de culori fascinant, unde albastrul și verdele se împletesc armonios, captivând privirea oricărui turist care ajunge aici.
Cazări de vis în Antalya, vezi AICI!

Înconjurat de coline și păduri de pin, Lacul Salda, un lac tectonic, pare rupt dintr-un peisaj lunar. S-a format acum 2,5 miliarde de ani. Plajele cu nisip fin și alb, asemănătoare celor din Caraibe, completează acest peisaj idilic, creând un contrast ireal cu valurile turcoaz. Este un paradis natural, mai puțin știut, aflat la o oră și jumătate de zbor de România.

Lacul Salda se întinde pe mai bine de 4370 de hectare și ascunde o mare bogăție geologică. În apropierea lacului, există un con de scufundare subacvatică spectaculos, cunoscut sub numele de ,,Dolina Explozivă”, o formațiune geologică unică, rezultată dintr-un fenomen de prăbușire a terenului, un adevărat magnet pentru pasionații de scufundări și de explorări subacvatice.
Cazări de vis în Antalya, vezi AICI!

Lacul Salda are o valoare științifică deosebită, datorită compoziției chimice a apei, care este similară cu cea de pe Planeta Marte. În 2019, mai mulți oameni de știință din Statele Unite și din Turcia au făcut cercetări ale sedimentelor de pe malul Lacului Salda și au ajuns la concluzia că aici sunt cele mai vechi forme de viață de pe Pământ, cu structuri similare cu cele de pe Planeta Roșie, de acum miliarde de ani. În 2020, NASA a declarat că robotul Perseverance a găsit pe Marte minerale și depozite de rocă în craterul Jezero, asemănătoare cu cele din Lacul Salda.

Pe lângă frumusețea sa, Lacul Salda este arie naturală protejată și are și o importanță culturală. În apropiere, se află ruinele orașului antic Aigai, un important sit arheologic din perioada hitită. Lacul Salda din Turcia este, fără îndoială, un loc unic, pe care trebuie să-l vezi o dată-n viață.

Cum ajungi?
Aproape din toate marile orașe ale României sunt zboruri charter spre Antalya, iar zborul durează în medie cam o oră și jumătate. De aici, îți poți lua excursii spre Lacul Salda și Pamukkale. Noi am ales să luăm o excursie din Antalya. Costă 45 de euro de persoană, este o excursie de o zi, destul de solicitantă, pentru că vei face 700 de kilometri dus-întors. În tur, ai inclus toate mesele, Lacul Salda, Pamukkale și două opriri la magazine: unul de opal, iar celălalt de vinuri făcute din rodie. Vă recomandăm să nu zăboviți prea mult la magazine, iar, dacă vreți să cumpărați ceva, să negociați drastic, chiar cu 80 la sută mai puțin decât prețul cerut inițial.
Cazări de vis în Antalya, vezi AICI!

Ce mai poți vizita în Antalya, vezi AICI!
Cât costă o vacanță în Turcia și unde te cazezi?
Cea mai ieftină vacanță de 7 nopți începe de la 519 euro de persoană/ zbor/ transfer/ mese incluse. Noi am ales să stăm în două hoteluri premium: Rixos Downtown Antalya și Rixos Premium Belek.
Prețurile în extra sezon sunt foarte bune. De exemplu, la Rixos Downton Antalya: 1240 de euro/pers/7nopți/ all inclusive/cu zbor charter din București.
Vezi cât costă aici o vacanță la Rixos Downtown Antalya
La Rixos Premium Belek: 1909 euro de pers, tot până la început de iunie și 1789 de euro de pers, la final de octombrie/7 nopți/ all inclusive/ zbor charter.
Vezi cât costă aici o vacanță la Rixos Premium Belek
Mai multe hoteluri superbe din Antalya, vezi AICI!
Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.