Aici e raiul pe pământ. Peștera, paradisul ascuns al României, de văzut o dată-n viață
Aici e raiul pe pământ. Peștera, paradisul ascuns al României, de văzut o dată-n viață

Până mai ieri, viața era pentru noi o goană nebună care începea cu cuvântul “trebuie”: „trebuie să mă duc la muncă”, „trebuie să fac aia și cealaltă” și „trebuie să…”. Acum, însă, ne-am oprit puțin în loc. Am pus pe pauză viața agitată și haotică, mereu pe repede înainte și începem să apreciem și să ne bucurăm, cu adevărat, de ceea ce avem. Și asta pentru că natura, de care ne e atât de dor acum, își urmează cursul firesc și ne uimește cu fiecare frunză, cu fiecare colț. Vă invităm să descoperiți raiul pe pământ, în care trebuie să ajungeți măcar o dată în viață. Și e la noi în România!

Acum, suntem acasă, dar rămânem cu un mare dor de ducă. Iar, după ce totul va fi bine, aici va fi primul loc unde vom merge. Nu există peisaj mai potrivit ca să te bucuri, din nou, de libertate ca la Peștera, în Brașov, poate, cel mai frumos sat al lumii. Și nu e nicio exagerare. Nimic nu se compară cu ceea ce simți atunci când urci în paradisul ascuns între munți. Din Bran, urci spre Parcul Național Piatra Craiului, pe un drum de aproximativ 20 de minute. Pentru noi, rămâne unul dintre cele mai frumoase trasee pe care am umblat vreodată. Și am ajuns până acum în multe locuri din România magică.

Vezi unde te poți caza și cât costă: AICI!

UNDE?
Peștera, Brașov: la 180 km de București, la 320 km de Cluj, la 349 km de Iași, la 415 km de Timișoara

Satul Peştera se află la aproximativ 1200 metri altitudine şi este poziţionat într-o vale de vis, la poalele Munților Piatra Craiului. Oriunde îți vei întoarce privirea, te vei bucura de priveliști ireal de frumoase, care îți vor rămâne întipărite în minte, mult timp de acum încolo. E un loc încremenit în timp, unde s-au păstrat până azi case vechi tradiționale, acoperite cu șindrilă. Știi vorba aceea, “vedi Napoli, e poi mori?”. Cam așa e și cu Peștera.

Cazare în satul Peștera, Moieciu

Noi am descoperit Nobillis Carpathian Residence, vara trecută, iar pentru noi a rămas unul dintre cele mai faine hoteluri în care ne-am cazat în România. E un loc unde poți experimenta traiul muntelui, mai aproape de nori, la propriu. Și asta pentru că indiferent unde te-ai afla, pe terasă, în camere sau în restaurant, view-ul spre Piatra Craiului, dar și spre munții Bucegi e unul uimitor.

Nobillis e un design hotel, cu servicii premium, dar care păstrează excelent un echilibru între modern și tradițional. Hotelul are un lounge cu șemineu, o sală de conferință, perfectă pentru teambuildinguri, dar și un spa, unde te vei putea relaxa și bucura cu adevărat de vacanță. Vezi disponibilitate și prețuri AICI!

Ce poți să faci la Peștera, Moieciu?

– Peștera este locul potrivit din care sa îți începi drumeția spre Munții Piatra Craiului, dar și locul ideal pentru drumeții ușoare ca să-i inițiați pentru copii.

– Peștera este un loc perfect pentru fotografie. Peisajele, natura mereu schimbătoare și jocurile luminii de dimineață și de seară creează contexte perfecte.

– La Nobillis se organizează pentru grupuri (copii, adulți) ture personalizate în Munții Piatra Craiului și în zona Ciocanu-Peștera-Măgura

– Împrejurimile îți oferă multiple trasee pe care le poți parcurge pe bicicletă: spre satul Măgura, spre satul Dâmbovicioara, spre Prăpăstiile Zărneștilor sau chiar spre Cabana Curmătura, pentru cei care se încumetă la un traseu mai lung, pe bicicletă!

– Poți încerca viața tradițională a unui sat de munte românesc: prepararea brânzei sau cositul ierbii

– Zona Peștera-Măgura-Șirnea este extrem de apreciată pentru că poți parcurge cu ușurință traseele pe bicicletă!

Mai multe posibilități de cazare găsești AICI. 

De reținut:
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii.
*** Sursă poze: Nobillis

Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii prieten cu noi pe Facebook