Ca-n Elveția. Moon Resort, paradisul de la munte, de unde nu vei mai vrea să pleci
Ca-n Elveția. Moon Resort, paradisul de la munte, de unde nu vei mai vrea să pleci

Vine vara și o dată cu ea apare inevitabil și cheful de ducă. Și dacă tot trăim timpurile acestea ciudate, stai și te întrebi, pe bună dreptate, unde să te duci în concediu ca să fii în siguranță și, mai ales, unde să te cazezi ca să ai și o priveliște faină, dar și lucruri de făcut și de văzut. Noi vă facem o recomandare tare dragă nouă, ,,Moon Resort’’, primul concept inovator de căsuțe mobile de lux din România. Este un loc atipic pentru cazările de la noi, pe care trebuie să-l încerci măcar o dată-n viață, ca să ai o experiență de neuitat. Este o cazare premium, de calitate, potrivită atât pentru cupluri, cât și pentru familiile cu copii sau pentru cei care vor să lucreze remote.

Unde? Strada Căprioarei, nr.27, Zamora, Bușteni, la 200 de metri de Castelul Cantacuzino.

Știți cum se spune: ,,casa departe de casă’’. Dacă îți dorești ca-n vacanță să ai tot confortul și să te simți răsfățat ,,Moon Resort’’ este locul premium care îți va oferi evadarea din cotidian și acel dram de normalitate, după care tânjim în aceste momente. Peisaje de vis, liniște și intimitate. Ce-ți poți dori mai mult? Vei avea tot ce-ți poți închipui în căsuța mobilă, chiar și Netflix, decoruri instagramabile și paturi confortabile din care poți admira crestele încă înzăpezite ale Bucegilor. Să nu credeți că nu veți avea spațiu. Chiar dacă este o căsuță pe roți te vei putea bucura de living, baie proprie, chicinetă, grătar. În plus, fiecare unitate de cazare este complet utilată: de la veselă, cuptor cu microunde până la uscător de păr.

Pentru rezervări vezi AICI!

Noi ne-am simțit tare bine la ,,Moon Resort’’. Și ceea ce ne-a plăcut a fost atenția la detalii. Veți vedea că nimic nu este lăsat la voia întâmplării, pentru fiecare obiect de decor are locul lui bine stabilit, astfel încât să-ți dea sentimentul ca tu, ca turist, vei primi tot ce este mai bun și că aici relaxarea este garantată. Și chiar așa este. Dacă mai punem la socoteală și cadrul perfect, în care poți să îți petreci timpul alături de prieteni sau de familie este fix locul perfect unde dacă ajungi, nu ai mai vrea să pleci.

Sunt 8 căsuțe ,,Moon Juliet,, de 24 de metri pătrați, 3 căsuțe ,,Moon Calisto’’ de 34 de metri pătrați și 2 Moon Chalet, mult mai mari, care au inclusă și o terasă cu priveliște tare faină. Bungalourile te vor uimi prin simplitatea aparentă de la exterior și prin luxul rafinat din interior.

Vezi cât costă AICI!

Și ceea ce ne-a uimit pe noi cel mai mult a fost priveliștea pe care o ai dimineața, fix, din vârful patului. Când tragi perdeaua, ai senzația că munții te privesc din depărtare. Este decorul de basm, care, cu siguranță, îți va mai șterge din minte aceste vremuri complicate.

‘’MOONCEȘTE DE LA MOON’’

Cum ar fi să te trezești dimineața și să vezi peisajul de vis al Bucegilor și să începi așa ziua de muncă? Pentru cei care vor să scape de rutina biroului de acasă, ,,Moon Resort’’ vine cu facilități de luat în seamă. Ai la dispoziție biroul tău, complet utilat, cu internet de mare viteză, monitor extern, tastatură, mousepad și ring light. Și ca dimineața să înceapă perfect îți poți comanda două variante sănătoase de mic dejun care îți vor fi aduse pe terasă sau un kit de ingrediente pe care le puteți pregăti singuri în căsuță.

 

EXPERIENȚE DE NEUITAT by Moon Resort

Și dacă tot ai ajuns la munte și vrei să ai parte și de activități în natură sau de adrenalină, cei de la ,,Moon Resort’’ au gândit pachete turistice interesante, cu punct de plecare din Bușteni, adresate persoanelor de peste 16 ani.
Drumeție pentru 2 nopți/ 2 persoane la Peștera
Drumeție pentru 2 nopți/ 2 persoane Peștera Sinaia
Plimbare la Bran pentru 2 nopți/ 2 persoane
Plimbare cu ATV-ul.

Vezi mai multe AICI!

10 lucruri de poveste de văzut și de făcut în Bucegi

– Castelul Cantacuzino;
– Mănăstirea Caraiman;
– Drumeții în Munții Bucegi: Piatra Arsă, Jepii Mici, Jepii Mari, Munții Caraiman, Costila;
– Crucea de pe Caraiman;
– Peștera Ialomiței;
– Cascada 7 Izvoare;
– Sfinxul;
– Babele;
– Cascada Urlătoarea;
– Telecabina Bușteni.

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.

***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *