Calator in Bascheti

Ceva mai frumos nu există! Superbele căsuțe, cu perete de sticlă, care spun povești
Ceva mai frumos nu există! Superbele căsuțe, cu perete de sticlă, care spun povești

Am aflat de locul acesta, pentru prima dată, de la prietena noastră, Claudia. Am fost încă de atunci uimiți, și i-am spus doar atât: ”wow, avem așa ceva în România?”. Vei avea un sentiment tare fain, atunci când ajungi și vezi căsuțele de la ,,Zen Garden”. Dincolo de peretele de sticlă al acestor corturi de lemn, te vei bucura de o priveliște superbă asupra orașului, iar, în capătul celălalt, vei avea parte de un peisaj spre grădină, ambele ireal de frumoase, care te vor face să tot revii. Vă invităm cu noi, chiar acum, într-o călătorie de vis, prin România magică, într-unul dintre cele mai noi și mai interesante proiecte turistice de la noi.

Unde?
Oradea, Bihor: la 7,5 km de centrul orașului, la 15,9 km de Băile Felix.

,,Zen Garden” este proiectul ambițios al lui Daniel Socaciu, un tânăr care a ales să investească în turism și să facă lucrurile altfel. Inițial, locul a fost doar o grădină, unde familia lui Daniel se relaxa, peste zi, la un grătar. Apoi, prietenii i-au cerut să îi lase să înnopteze aici, în corturi.

Așa i-a venit ideea care a dat naștere ineditului proiect ,,Zen Garden”. Sunt, de fapt, trei căsuțe, construite pe un deal al orașului Oradea, sub forma unor corturi. Este, de fapt, un altfel de camping, menit să aducă puțin mai mult confort iubitorilor de vacanțele cu cortul. Ceea ce le face, însă, cu adevărat, speciale este peretele de sticlă, cu vedere spre grădină. Și asta nu e tot: din aceste corturi moderne, priveliștea de noapte asupra orașului este de poveste și de povestit.

Vezi cât costă o noapte de cazare: AICI!

Locul e fix așa cum îi spune și numele: cât se poate de zen. Fie că te vei afla în corturi, în ciubărul din curte sau la o plimbare în zonă, cu siguranță, aici te vei relaxa și vei mai uita de probleme sau de stres. Căsuțele sunt deschise și în sezonul rece, și asta pentru că sunt încălzite cu ajutorul unor calorifere. Pentru că sunt dotate cu prize, căsuțele ,,Zen Garden” sunt potrivite și pentru cei care vor să își mute biroul, chiar și pentru câteva zile, departe de aglomerația urbană.

Este unul dintre cele mai instagramabile proiecte turistice ale momentului, însă nu este un loc pentru pretențioși, fiind un camping. De reținut: toaletele și toate celelalte spații comune sunt în aer liber. Ultimii doi kilometri de drum până la Zen Garden nu sunt asfaltați, dar practicabili.

Pentru disponibilitate, preț și rezervări: AICI!

Zen Garden este cazarea perfectă pentru iubitorii de natură care vor să exploreze unul dintre cele mai bine cotate orașe ale României: Oradea. Este un oraș care, acum 10 ani, era anonim, iar, astăzi, a devenit destinația de neratat atât la noi, cât și în Europa. Cei care locuiesc aici ne spun că, din punctul lor de vedere, este orașul cu cea mai bună calitate a vieții din România. Nu este nicio magie și nici vreo întâmplare, ci viziune. Au fost zeci de milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană, care s-au cheltuit pentru schimbarea la față a orașului. V-am convins? Cine mai vine cu noi în Oradea?

De reținut:

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și gestionarea pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.

***Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *