Dacă îți dorești un loc care să te mai scoată din rutina ta de zi cu zi, cu bucate bune, cu vin și cu liniște, Casa Timiș este locația potrivită să-ți dai un restart și să mai uiți de ale tale. Este conacul de poveste, unde grijile dispar și unde vei trăi pentru câteva zile ca boierii de altădată. Vei intra într-o lume a rafinamentului și a răsfățului, pentru că totul este gândit în cel mai mic detaliu pentru confortul oaspeților care le trec pragul.
Conac aproape de București
Unde? Casa Timiș, Chițorani, Comuna Bucov, Prahova, la 80 de kilometri de București.
Casa Timiș este un conac superb, ridicat la începutul secolului al XX-lea, în 1925, în mijlocul unei podgorii, și restaurat cu mult bun gust în 2015. De cum pășești pe porțile conacului, intri într-o lume a autenticului, care te va lăsa să simți atmosfera plină de farmec de altădată și nu vei mai vrea să pleci. Sunt bucate alese, vinuri unicat, făcute special în podgorie, pe care doar aici le găsești și camere mobilate cu mult bun gust și rafinament. Este locația ideală pentru cei care vor să mai scape puțin de rutina orașului și să intre într-o lume de poveste.
Dacă vei ajunge la Casa Timiș, vei observa, din prima, atenția la detalii, felul plăcut în care este decorat conacul. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, fiecare obiect este așezat cu sens, astfel încât să-ți încânte privirea și să-ți facă sejurul cât mai plăcut. În plus, mesajele motivaționale de pe hol sau din camere te vor face să-ți amintești cât de important este să trăiești clipa și să te bucuri de tot ceea ce ai. Poate cea mai mare avuție a acestui conac sunt oamenii. Sunt foarte amabili, zâmbitori, plăcuți și știu să-ți îndeplinească, rapid, orice moft. Este, de fapt, excelența în ospitalitate.
Pentru disponibilități și prețuri vezi AICI!
Să vă povestim și despre mâncare, credem noi, punctul forte al acestui loc de basm. Este, poate, ceea ce ne-a uimit cel mai mult. Sunt arome delicate, rafinate, combinate cu măiestrie de chef Nico Lontras, care îți vor da sentimentul că mai bun de atât nu ai gustat vreodată. Meniul este variat și ai de unde alege: cotlet de berbecuț cu sos de rodie ori frageda vită japoneză waygu, piure cu trufe ori, ca și desert, simfonie cu afine și fistic, totul asezonat cu vinuri fine, din podgoria Casei Timiș. Este, într-adevăr, raiul gurmanzilor și al gusturilor fine. Este răsfățul culinar premium pe care trebuie să-l încercați și vă spunem, sincer, că nu veți regreta.
Și ca experiența să fie completă, vă recomandăm să petreceți o după amiază în English Bar 1925, aflat la subsolul conacului. Odată ce pășești aici, este ca și cum te-ai fi teleportat într-un sătuc tipic englezesc. Obiectele de decor, multe aduse din Anglia, muzica în surdină și intimitatea creează o atmosferă tipic britanică și vă vor da acea stare de bine și de relaxare. Barul este îmbrăcat în lemn de ștejar masiv și este decorat în stil eclectic.
Seara, cina la restaurantul Veranda dintre Vii, aflat în inima naturii, îți va întregi ziua de alint și ,,dolce far niente’’.
Să vă povestim și despre cazare. Sunt 7 camere și trei apartamente, tare frumos decorate, cu elemente elegante, unde dacă veți păși veți avea senzația că ați intrat într-o lume de basm, unde este loc doar pentru visele frumoase.
Pentru disponibilități și prețuri vezi AICI!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și gestionarea pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.