Descoperă Atena: strada neștiută, cu nume românesc, din inima capitalei elene
Descoperă Atena: strada neștiută, cu nume românesc, din inima capitalei elene

Dacă tot ajungeți la Atena, în capitala plină de farmec a Greciei, pe lângă obiectivele turistice de neratat – Acropole, Parthenon și Plaka – vă propunem și o plimbare pe strada “Voukourestiou”, adică, dacă silabisiți, atent, înseamnă fix București. Da, ați citit bine, ne-a surprins și pe noi să vedem că, în mijlocul Atenei, se află o stradă cu numele capitalei noastre. Tocmai acest lucru ne-a provocat și am vrut să-i descoperim secretul ascuns în spatele numelui românesc.

Strada Voukourestiou, situată aproape de celebrul hotel Grand Bretagne, între străzile Kolonaki și Syntagma, este una dintre cele mai renumite străzi ale Atenei, esența luxului, locul potrivit pentru pasionații de cumpărături, pentru că este înțesată de zeci de magazine în care sunt expuse celebrele branduri ale lumii. Sunt și cafenele și restaurante și este zona preferată a elitei elene. Jurnaliști, oameni de afaceri, avocați, toți vin aici la prânz sau pentru întâlniri de afaceri.

Strada București a fost numită așa după Tratatul de la București, din anul 1913, prin care s-a încheiat cel al doilea război Balcanic. Dar, mai mult decât atât, numele ei este inspirat și de comercianții greci care aveau afaceri înfloritoare, la București, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Atunci, în epocă, se spunea că un grec care se respectă trebuie neapărat să aibă o casă în Atena și una la București. (sursa foto: journeygreece.com)

Este un sentiment plăcut să fii departe de casă și să știi că pășești pe strada București. Noi am trecut întâmplător pe aici, într-un city break la Atena, iar ghidul elen a fost cel care ne-a atras atenția că ne aflăm pe celebra arteră cu nume românesc. (sursa foto: sothebysrealty.gr)

OBIECTIVE TURISTICE ÎN ATENA. CE AVEȚI DE VĂZUT ÎN ATENA?

1. ACROPOLA DIN ATENA – punctul principal de atracție este Partenonul, dar și templul Atenei, sanctuarul zeitei Artemis sau templul lui Dionysos. Acropola a fost ridicată în anul 3.000 î.Hr, pe cel mai înalt punct din oraș care oferă o priveliște superbă asupra munților și a golfului Saronic. Nu ratați nici Muzeul Acropole din apropiere, care cuprinde cea mai mare colecție de artefacte din Grecia Antică.

2. TEMPLUL LUI ZEUS – este considerat cel mai mare templu al Greciei Antice, iar grandoarea de odinioară mai poate fi văzută și astăzi. Templul mai are doar 15 coloane din cele 100, cât avea inițial, majoritatea fiind distruse de cutremure. 

3. SCHIMBAREA GĂRZII DIN FAȚA PARLAMENTULUI ELEN – Pe lângă Pantenon, schimbarea gărzilor este  imaginea emblematică a Atenei, așa că nu ratați spectacolul. Schimbul de gardă are loc la fiecare oră și durează cam 10 minute.

4. PLAKA ȘI ANAFIOTIKA – Atena nu e Atena fără celebrele ei cartiere care au un farmec aparte. Sunt străduțe idilice, înguste, numai bune să te plimbi și să descoperi la pas farmecul elen, cu view spre Acropole.

5. GRĂDINILE NAȚIONALE – Aflate în inima Atenei, Grădinile Naționale impresionează prin frumusețea peisajului: sunt mici lacuri și vegetație luxuriantă, locul nimerit să-ți iei o pauză de la agitația străzilor capitalei elene.

Atena are mult mai multe de oferit. Este orașul potrivit să fie descoperit în 3-4 zile și este pentru gustul oricărui turist.  De la taverne pitorești unde se mănâncă fabulos până la muzee și piatețe idilice.

DE VĂZUT ȘI: Biserica Sfintilor Apostoli, Templul lui Hefaistos, Agora, Forumul Roman cu Turnul Vânturilor, Biblioteca lui Hadrian si Kerameikos, Templul lui Poseidon.

TIP: Și dacă tot sunteți la Atena să nu ratați o excursie până la Lacul Vouliagmeni sau comoara ascunsă a Rivierei Ateniene, cum i se mai spune. Despre piscina naturală cu apă caldă chiar și iarna, am scris AICI. 

UNDE TE CAZEZI?
Sunt multe hoteluri în zonă. Noi ne-am cazat la Acropolis View Deluxe Penthouse, pentru că este destul de aproape de toate obictivele turistice și aproape de toate atracțiile. Vezi cât costă AICI!

Mai multe oferte de cazare în Atena, vedeți AICI!

CÂND SĂ MERGI LA ATENA?

Atena este o destinație care poate fi vizitată pe tot parcursul anului. Din lunile noiembrie până în aprilie, vremea este mai rece și mai umedă. Ca să evitați aglomerația din sezonul turistic, cel mai bine ar fi să vizitați orașul între lunile martie și iunie și între septembrie și octombrie.

 

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii prieten cu noi pe Facebook