Mergem pe un drum superb, săpat de natură, în Munții Hășmașului între Neamț și Harghita: Cheile Bicazului, locul pe care dacă nu l-ai văzut până acum, trebuie să-l pui pe lista de călătorii.
Cheile Bicazului, minunea naturală a României
Unde? În Munții Hășmas, între județele Neamț și Harghita, pe râul Bicaz.
Hai să descoperim Cheile Bicazului! Este o călătorie de poveste, care te va purta prin inima munților și care te va răsplăti cu priveliști de vis. Pe o distanță de cinci kilometri, vei admira un peisaj sălbatic, pe un drum cu multe serpentine, cu urcușuri și coborâșuri. Este drumul ireal de frumos, care face legătura între Transilvania și Moldova. Sunt unele porțiuni de belvedere, unde te poți opri să admiri peisajul sau să faci fotografii, de altfel drumul este destul de îngust. Vei fi uimit cât de frumos este și ce priveliști a creat natura aici.
Cel mai bun loc să îți dai seama de măreția creată de natură este la ieșirea din tunel, unde pereții de stâncă ating sute de metri înălțime și îți dau senzația că te afli, mai degrabă, într-o peșteră, nicidecum pe un drum, pentru că razele soarelui abia pătrund aici. Este zona unde mulți alpiniști vin să cucerească abrupta Piatră a Altarului, de 1120 de metri înălțime.
Unde te poți caza în zonă, vezi AICI!
Cheile Bicazului fac parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, înfiinţat în 1990, pe o suprafaţă de 7072 hectare. Este arie naturală protejată, cu o faună și floră bogate, o diversitate geologică, precum și peisaje ireal de frumoase.
Foto by Visual DDM. Vezi mai multe fotografii superbe, aici!
Defileul de pe valea râului Bicaz, din Carpații Orientali, s-a format timp de milioane de ani și este compus din masive calcaroase, care s-au depus în triasic și jurasic.
Cum ajungi?
Cheile Bicazului se află pe DN12 C, între orașele Gheorghieni din Harghita și Bicaz din Neamț. După Lacul Roșu, după ce treci printr-un tunel se ajunge la Cheile Bicazului. Dacă vii dinspre Piatra Neamț, poți ajunge pe DN 15, urmând apoi DN 12C spre Gheorgheni.
Cât costă? Biletul de acces în Parcul Național Cheile Bicazului costă 4 lei și se poate achiziționa online.
Protejează natura, ai grijă de ea și las-o curată! Susținem și promovăm turismul responsabil, durabil, călătoriile sustenabile, cât mai aproape de natură.
Unde te cazezi?
,,Moon Lake Bicaz” este locație premium, aflată pe malul Lacului Bicaz. Sunt două case private, care vă vor oferi o priveliște de poveste spre cel mai mare lac artificial din România și spre Muntele Ceahlău. Aveți la dispoziție saună privată, salină, loc de grătar, dar și o piscină în aer liber.
Pentru disponibilitate și rezervări, vezi AICI!
Vă recomandăm și Pensiunea Ioana din satul Hangu din Neamț. Este un loc de cazare, unde vei fi răsfățat pentru că, pe lângă ospitalitatea gazdelor, mâncarea ne-a plăcut tare mult. Este făcută din produse naturale din zonă. Camerele sunt generoase, iar curtea este amenajată tare inspirat, cu o mică cabană, cu o terasă rustică și mai multe hamace. De aici vei avea o priveliște tare frumoasă spre Muntele Ceahlău.
Pentru disponibilitate și rezervări, vezi AICI!
Obiective turistice din zona Cheilor Bicazului
Din zona Cheilor Bicazului, pornesc numeroase trasee turistice, marcate, spre Lacul Roșu, spre Vârful Suhardul Mic sau Șaua Tarcăului.
- Lacul Roșu
- Suhardul Mic
- Masivul Hășmașul Mare
- Masivul Ghilcoș
- Orașul Bicaz
- Orașul Gheorghieni
- Barajul Izvorul Muntelui
- Lacul Izvorul Muntelui – Bicaz
- Masivul Ceahlău.
Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și gestionarea pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.