Calator in Bascheti

Există și în România locuri de vis la preț corect. Cabana din munți: 100 de lei/pers/noapte
Există și în România locuri de vis la preț corect. Cabana din munți: 100 de lei/pers/noapte

Sunt și cazări de poveste la noi, cu prețuri tare bune, pentru orice buzunar. Vă arătăm, în această seară, un loc tare frumos pe care noi l-am descoperit recent și care ne-a plăcut tare mult. De ce? Vă dăm motivele mai jos. Este o minunăție de cabană din lemn, situată în sălbăticie, departe de orice urmă de zgomot și de stres. Haideți cu noi la ,,Viila Munte”, la poalele Munților Călimani!

Ați ajuns vreodată la Toplița? Dacă nu, vă spunem doar atât: este o destinație care merită să fie pusă pe lista de călătorii din 2022. Micul orășel de la poalele Călimanilor are ce să ofere turistului în căutare de poteci mai puțin umblate: pârtie de schi, cea mai lungă pârtie de bob din țară, recent deschisă, experiențe culinare de neuitat și, mai ales, locuri de cazare noi și mai puțin știute, la prețuri tare bune. Despre o astfel de cazare vă povestim acum.



VIILA MUNTE – LOCUL NEȘTIUT DIN MIJLOCUL NATURII

Unde? Viila Munte, Munții Călimani, Toplița, județul Harghita.

Cauți un loc departe de toți și de toate unde să fii doar tu cu ai tăi și cu natura? Ce ai spune de o deconectare totală de la viața de zi cu zi în Munții Călimani, acolo unde semnal la telefon nu prea ai și te poți relaxa așa cum se cuvine, fără emailuri sau apeluri stresante? Așa este la ,,Viila Munte’’, un loc superb, care te lasă să asculți liniștea și să te mai rupi din rutină.

Pentru rezervări și disponibilitate vezi mai multe AICI!

Noi i-am trecut pragul acum câteva zile și putem spune că ne-a impresionat. În primul rând, drumul până aici este idilic, de poveste, au trecut și vulpile pe lângă noi. Este sălbăticia adevărată a muntelui, este aer curat și liniște cât cuprinde. Apoi și aerul rustic și vânătoresc din interior ne-a plăcut tare mult. Cabana se integrează perfect în peisaj și nu știrbește cu nimic frumusețea locului. Este o cabană simplă, pentru cei care vor să stea câteva zile în mijlocul naturii.

Pentru rezervări și disponibilitate vezi mai multe AICI!

Cum arată?

Cabana Viila Munte are 1 apartament cu 2 camere cu paturi matrimoniale, cu baie comună, 2 camere cu câte două paturi single și băi proprii, 2 camere cu câte trei paturi single și băi proprii, 2 camere la mansardă cu câte 2 paturi single şi o baie comună. Bucătăria este complet utilată cu tot ce ați putea avea nevoie, iar livingul cu semineu este un spațiu generos unde puteți lua masa. Cabana are și ciubăr care nu este inclus în preț, foișor și masă de biliard afară.

Unde mănânci?

La cerere, gazdele vă pot face grătare și vin fiert. Trebuie să vă aduceți provizii de acasă, cel mai apropiat magazin fiind la 19 kilometri distanță în Toplița.

Cât costă?

Cabana Viila Munte are o capacitate de 20 de locuri. Cazarea atât în weekend, cât și în timpul săptămânii costă 2000 de lei pe noapte pentru toată cabana. La un calcul simplu, rezultă 100 de lei pe noapte de persoană.

Pentru rezervări și disponibilitate, vezi mai multe AICI!

Cum ajungi?

Cabana Viila Munte este situată într-o zonă retrasă din munți, iar accesul pentru ultimii 12 kilometri se face pe un drum forestier. De reținut este faptul că se poate ajunge și cu o mașină mică, pentru că drumul este relativ bun.

Bine de știut!

Se acceptă petrecerile, în limita bunului simț.

Nu există semnal la telefon, doar wifi în cabană.

Check in ora 15, check out ora 11.

Se poate ajunge cu mașina. Acces cu trenul până la gara Toplița, de unde veți avea nevoie de transfer cu mașina până la cabană.

Cea mai apropiată localitate este Toplița, aflată la 20 kilometri distanță.

Ce poți face în zonă?

Excursii și drumeții în natură;

Mănăstirea Gura Izvorului;

Mănăstirea Sfântul Ilie;

Pârtia de la Toplița;

Pârtia de bob de la Toplița;

Cascada mezotermală de la Toplița;

Plimbări cu sania trasă de cai sau plimbări cu sania trasă de husky;

Stâncile Coloape;

Punct de belvedere: Vf. Tarnița;

Piscina interioară – Băile Banffy.

Călătorii inspirate vă dorim!

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și gestionarea pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *