Calator in Bascheti

Obiective turistice din Bali. Ce ai de văzut, unde te cazezi și unde mănânci
Obiective turistice din Bali. Ce ai de văzut, unde te cazezi și unde mănânci

Este greu să scrii despre Bali, insula ying și yang. E spiritualitate pură, zâmbet, culoare, amestecate cu haosul străzilor, dar și cu agitația miilor de turiști care se înghesuie să-i simtă zenul. Bali se simte cu inima deschisă, cu tot din tine. Este feeling, așa cum nu am simțit în niciun colț al lumii. Hai să vedem ce avem de descoperit în Bali. 

OBIECTIVE TURISTICE DIN BALI. CE AI DE VĂZUT ÎN BALI? 

Bali este, poate, cel mai instagramabil loc al lumii. Puteți să închiriați un scuter, să-l descoperiți singuri, dacă aveți curajul să vă avântați în traficul haotic. Eu una nu vă recomand. Este destul de periculos. Puteți, în schimb, să vă luați ghid. Costă între 35 de dolari și 50 de dolari pe zi, în funcție de complexitatea excursiei. Ghidul nostru a fost Putri (tel: +6287860713393).

Ubud – Este locul must see al insulei: orășelul din junglă, ceva mai relaxat si mai zen decât sudul aglomerat. Este centrul artei balineze, cu galerii, muzee, temple și street art. De aici, ajungi ușor la terasele idilice de orez din Tegalalang, la cascada Tegenungan, la templul Tirta Empul și la Monkey Forest, pădurea cu peste 700 de macaci.
Oferte de cazare găsești aici.

Terasele de orez din Tegalalang – În nordul Ubudului, se află terasele de orez, pe care le tot vedeți în fotografiile de pe Instagram, cu celebrele leagăne și locuri special create pentru instantanee. Costă 20 de euro ca să te fotografiezi în toate locațiile, iar intrarea simplă, fără acces la leagăne, costă 6 euro. E foarte aglomerat, așa că cel mai bine ar fi să vizitați locul dimineața.

Oferte de cazare găsești aici.

Templul Tirta Empul și izvoarele sfinte – Ridicat în anul 960, templul Tirta Empul, din mijlocul insulei, este locul sfânt unde localnicii vin atunci când este luna plină să se roage și să se purifice. Ca turist, poți lua și tu parte la ritual. Poți intra în apă doar îmbrăcat cu un sarong, pe care îl iei din interior. Este o experiență unică.

Cascada Tegenungan – este una dintre cele mai cunoscute cascade din Bali și, evident, una dintre cele mai vizitate. Merită să treceți pe aici, căderea de apă este spectaculoasă.

Cascada Sekumpul – Este o adevărată comoară ascunsă în junglă. Ca să ajungi la ea trebuie să ai rezistență fizică, pentru că ai de coborât și de urcat zeci de trepte abrupte, dar merită tot efortul. Nu prea sunt turiști și poți sta în liniște să admiri frumusețea naturii.

Pura Tanah Lot – Este unul dintre templele iconice din Bali, ridicat în secolul al 16-lea, pe stânci, lângă țărm. Apusurile de soare aici sunt un „must see”.

Uluwatu – În partea sudică a insulei, în Uluwatu, stâncile abrupte de calcar, de 70 de metri înălțime, care răsar din Oceanul Indian îți oferă o priveliște incredibilă. Tot la apus este cel mai bine să vii aici, ca să vezi culorile vii ale cerului și ale mării, când dansatorii Kecak fac spectacol. Templul Uluwatu se poate vizita doar de hinduși.

Oferte de cazare găsești aici.

Terasele de orez Jatiluwih – E un peisaj pitoresc, întins pe 600 de hectare. Ai ce vedea: verdele crud al câmpurilor de orez, palmieri înalți, liniște, balinezi care își muncesc pământurile terasate. Sistemul de irigații care datează din secolul al 9-lea este inclus în patrimoniul Unesco.

Oferte de cazare găsești aici.

Nusa Penida – E insula de lângă Bali, cu priveliști de-ți taie respirația. Se ajunge cu o barcă, într-o oră, din portul Sanur. Se pleacă dimineața la 8, iar ultima barcă este la 16.30. Ca să descoperi locul așa cum se cuvine, ar fi bine să stați aici două nopți. De văzut: celebrele plaje Kelingking Beach, Diamond Beach și Broken Beach, Atuh Beach, peștera sacră Pura Goa Giri Putri, cascada Penguyangan. De știut: Drumurile insulei sunt proaste și durează foarte mult să ajungi de la un obiectiv la altul. Excursia de o zi costă 70 de dolari de persoană și include transfer de la hotelul din Bali, dar și costul bărcii de mare viteză.

Oferte de cazare găsești aici.

Kopi Luwak – trebuie neapărat să gustați celebra lor cafea, digerată de un animăluț, civeta de palmier. Sunt peste tot mici ferme care se pot vizita și au degustări pentru turiști. Kopi Luwak are un gust inedit, cafeaua e fină, plăcută și aromată.

Pura Ulun Danu Bratan – Micuțul templu de pe marginea Lacului Bratan este unul dintre cele mai pitorești din Bali, simbolul insulei.

UNDE STAI ÎN BALI? 

Ca să simți Bali așa cum trebuie, vă recomand să stați 3 zile în Ubud, în junglă, și 5-6 zile, în zona de litoral. Pentru plajă și soare, cel mai bine este să vă luați cazare în zonele Kuta, Legian și Seminyak. Tip: pe plaja Double Six Beach apusurile de soare sunt senzație.

Oferte de cazare, găsești AICI!

CÂT COSTĂ?
Depinde de perioadă! Biletul de avion costă între 600 și 900 de euro de persoană. Noi am nimerit în sezon și a fost mai scump. Cazarea a fost rezervată de pe booking, iar pentru 12 nopți, am plătit 700 de dolari, la un hotel de patru stele, cu mic dejun. În Bali, poți sta și cu bani mai puțini, chiar și la localnici, la hosteluri sau în retreaturi în junglă, pentru experiențe unice.

CÂND ESTE BINE SĂ MERGI ÎN BALI?
Cel mai bine ar fi să vă rezervați bilete între lunile iulie și octombrie, când este sezonul uscat, cu soare din plin și fără pic de ploi.

DE ȘTIUT:
***Nu te duce în Bali cu așteptări mari și nu-ți imagina că este ca în Europa: sunt și zone murdare, traficul e infernal, mai sunt și câini liberi pe străzi, ori mirosuri greu de suportat, iar unii balinezi vor încerca să profite de banii tăi. Așa că, negociați cu ei dur orice serviciu.

***După filmul „Eat, Pray, Love”, Bali a devenit un fel de Mecca a turismului mondial. Poate părea o destinație comercială și sufocantă, însă depinde cum alegi să o vezi. Dacă ți-ai lăsat acasă așteptările, Insula Zeilor poate fi chiar pansamentul zen de care ai nevoie.

***Nu vă lăsați înșelați de cei care vă propun excursii sau vă abordează pe stradă cu diferite promoții. Vor doar să vă agațe să vizitați un loc sau altul.
***Dacă vreți să aveți Internet, luați-vă o cartelă cu număr de Indonezia, doar de la magazine autorizate, nu de la chioșcuri. Altfel, vă puteți trezi că ați cumpărat o cartelă goală. Costă 12 euro 17 GB.

*** Schimbați banii doar la case de schimb autorizate, le recunoști după camerele de supraveghere din interior, ca să nu vă treziți că nu vă dau toți banii. Se mai întâmplă. Întrebați cel mai bine la hotel sau unde stați, unde schimbați banii în siguranță.
*** Mâncați în micile taverne locale, numite warung. Este safe și mâncarea bună. La taverna Kultur din Seminyak am gustat cel mai bun pui din viața mea. Merită să vă opriți și la Gula Bali, lângă templul Tirta Empul.

***Atenție la prețuri! Chiar și în magazine, vă puteți trezi la casa de marcat că vi se cere mai mult decât scrie pe etichetă.

Călătorii inspirate vă dorim!

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *