România încă mai ascunde comori nebănuite. Vrem să vă inspirăm să descoperiți România, cât încă mai e autentică, cât mâncarea încă mai are gust, cât timp tradițiile sunt încă adevărate. Avem locuri de poveste, pe care merită să le descoperiți vara aceasta. Despre unul dintre ele, misterios și fermecător, vă povestim, mai jos.
Pornim în călătoria noastră spre România vie cu un loc care pe noi ne-a fascinat și ne-a făcut să zăbovim ore-n șir ca să-l descoperim pe îndelete și să-i cunoaștem secretele: Rezervația Naturală Tinovul Mare, unică în Europa, o arie protejată de interes național. Este cea mai mare rezervație de turbă (mlaștini), întinsă pe mai bine de 640 de hectare, pe care trebuie să o vedeți. Este frumusețe, natură pură, mister și veți face, cu siguranță, zeci de fotografii unice.
REZERVAȚIA NATURALĂ TINOVUL MARE – MINUNEA BUCOVINEI
Unde? Poiana Stampei, Suceava, Carpații Orientali, la poalele Munților Călimani, Țara Dornelor.
De cum ajungi, natura te uimește și îți dă un sentiment plăcut, de liniște și de visare. Intri, mai întâ,i într-o pădure deasă de pini, cu copaci înalți, unul lângă altul, drepți, care îți cam dau un fior, pentru că lumina soarelui pătrunde cu greu aici. În câteva sute de metri, dai peste un ponton de lemn, semn că ai ajuns în rezervație. Ia-ți timp să mergi agale și să străbați cei doi kilometri amenajați printre printre mușchi, ferigi și tufe de merișoare!
Vei vedea, cu uimire, forme ciudate de arbori, este acea faună și floră despre care nu știi mare lucru. Zăbovește ca să citești panourile informative, ca să știi ce anume vezi în fața ochilor. Sunt plante rare, protejate. Dacă ai noroc sau ghinion, nu știm cum să-i spunem, poți da nas în nas cu lupi, vulpi sau jderi sau chiar să vezi frumosul cocoș de munte. Noi am fost, recent, și nu am avut nicio întâlnire de grad zero cu animalele sălbatice. Nici nu am fi vrut să le deranjăm teritoriul.
Poate vă întrebați ce este tinovul. I se mai spune și turbărie, adică o zonă umedă unde se formează turba, solul bogat în materie organică de la plante, aproape nedescompusă din cauza lipsei de oxigen.
CUM AJUNGI?
Dinspre Vatra Dornei spre Bistrița, pe drumul E58, în comuna Poiana Stampei, faci stânga spre satul Dornișoara. Sunt cam patru kilometri pe un drum neasfaltat, iar, în dreptul unei intersecții, este un panou care îți indică drumul spre rezervație.
UNDE TE CAZEZI?
Noi ne-am cazat la Cabana Tinovo, aflată în apropiere, poate, cea mai frumoasă cabană de tip A house de la noi, o locație, cu adevărat, spectaculoasă, aflată în inima naturii, unde îți vei da un restart complet de la problemele și grijile de acasă. Cabana Tinovo, situată, la limita pădurii, în frumosul sat bucovinean, Dornișoara, este proiectul inedit realizat de doi frați, Marius și Ruben Perju, care, după ce au muncit mulți ani în Norvegia, au vrut să facă și acasă un colț de rai în stil nordic. Și-au dorit o cabană turistică diferită și unică în zonă și, spunem noi, chiar au reușit să surprindă.
Designul cabanei atât la interior, cât și la exterior este minimalist și te duce cu gândul la căsuțele din pădurile scandinave. Capacitatea locației este de maximum 10 persoane: 8 persoane în 4 dormitoare cu pat matrimonial, iar 2 persoane pe o canapea extensibilă în living.
Cabana are 2 băi: una cu duș și una cu cadă.Living-ul este înalt de patru metri și are un perete enorm de sticlă, cu vedere spre pădurea care este la doar câțiva metri distanță. Așa că priveliștea de poveste și, mai ales, liniștea sunt, pe deplin, asigurate.
Pentru prețuri și disponibilități vedeți AICI!
Călătorii inspirate vă dorim!
*** Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
*** Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.