Top 10 cabane și pensiuni din România, unde te vei simți ca în rai
Top 10 cabane și pensiuni din România, unde te vei simți ca în rai

Cabanele și pensiunile mici sunt cele mai sigure alegeri pentru o vacanță de poveste, în România, în această perioadă. Noi am făcut pentru tine o selecție cu cele mai frumoase dintre ele. Sunt locuri superbe din toate zonele țării, fără aglomerație, aflate în mijlocul naturii, pe care noi le-am testat și care nouă ne-au plăcut mult. Le găsiți în portofoliul prietenilor noștri de la Cabane și Pensiuni (despre care v-am mai vorbit și cu alte ocazii), un site de booking de încredere, 100% românesc. Pont: toate proprietățile listate mai jos acceptă tichete sau carduri de vacanță. Așadar, vă invităm să le descoperiți chiar acum.

1. LIVADA 45 și LIVADA 45 II

Unde? Borșa, MARAMUREȘ

Începem topul în forță, cu două dintre cele mai frumoase cabane de tip A din România. Aici veți găsi nu una, ci două asemenea cazări de poveste, cu pereți de sticlă, care se închiriază separat. Cabanele ,,Livada 45” par desprinse dintr-un peisaj nord american, cu cabane izolate, de prin munții idilici ai Americii sau chiar din pustietățile frumoase ale Finlandei, dar sunt chiar la noi.

Nu-i așa că arată frumos și că te îmbie să o vizitezi? Unde mai pui că natura aici s-a întrecut pe sine: vederea panoramică spre munții Maramureșului te va lăsa fără cuvinte. De reținut: cabanele se închiriază integral pentru minim două nopți și au și ciubăr.

Vezi cât costă: AICI 

2. CABANA ȘAPTE COLINE MARAMUREȘ

Unde? Cavnic, MARAMUREȘ

Sunteți primii care vedeți minunea acesta de cazare. Cabana Șapte Coline din Maramureș primește deja oaspeți, dar pregătirile pentru superba piscină infinity sunt în toi. Până atunci, vă puteți bucura de un loc cu ospitalitate românească și servicii ca afară. Pentru că Andrei și Anca au locuit mulți ani în Irlanda, iar cu know how-ul acumulat acolo au deschis un proiect turistic ca afară.

Cabana Șapte Coline Maramureș este situată în aproprierea pârtiilor de schi din Cavnic, într-un loc izolat, dar cu acces ușor până în fața acesteia. Are 7 camere duble și este potrivită pentru cei care caută liniște și relaxare, fiind situată pe un deal cu o vedere panoramică, fără vecini în zonă. Ciubărul panoramic de aici este o experiență, cu adevărat, de neuitat. De reținut: cabana se închiriază integral pentru minim două nopți.

Vezi cât costă o noapte de cazare: AICI 

3. PENSIUNEA VORONEȚ BLUE

Unde? Gura Humorului, SUCEAVA

Aflată chiar în centrul cartierului Voroneț din orașul Gura Humorului, Voroneț Blue este locul potrivit pentru o vacanță relaxantă. Sunt 30 de camere luminoase și primitoare, care se închiriază individual și construite într-un peisaj de poveste, aproape de pădure. Mâncarea este tare bună, specifică zonei, așa cum numai bucovinenii știu să facă. Piscina interioară este tare frumoasă, există și o mini piscină pentru copii și jacuzzi, dar și o zonă de spa cu saună uscată și umedă, salină, ciubăr exterior cu apă sărată și o cameră de relaxare.

Vezi cât costă o noapte de cazare: AICI 

4. PANORAMIC RESIDENCE

Unde? Borșa, MARAMUREȘ

Ne întoarcem în Maramureș, ca să vă arătăm una dintre cele mai frumoase cabane panoramice pe care le știm. ,,Panoramic Residence” este un complex de cabane de lemn, format din șase apartamente, care te va uimi din orice colț te-ai afla. Cu un design futurist, ,,Panoramic Residence” este genul de loc care te face să spui: ”wow, avem așa ceva în România?”.

Priveliștea este una ireal de frumoasă și îți va rămâne întipărită în minte mult timp. Locația se află la aproximativ 800 de metri altitudine, în vecinătatea pârtiei de schi de la Borșa, atracția amatorilor de sporturi de iarnă din Maramureș. Este un loc perfect pentru vremurile pe care le trăim. Și asta, pentru că aici veți fi izolați, nu sunt vecini în jur și vă veți putea bucura, în tihnă, de liniștea de care aveți nevoie după un an agitat. Fiecare apartament are acces la ciubăr și saună. Separat, sunt două zone de gătit și de luat masa, una dintre ele cu o zonă de living, cu vedere panoramică superbă.

De reținut: aici se ajunge numai cu mașină 4X4. Dar nu este nicio problemă dacă veniți cu o mașină mică, pentru că proprietarii vă vor duce ei, sus, la locație. La aproximativ 15 minute de mers pe jos, găsești magazine sau restaurante, unde puteți lua masa. Cabana poate fi închiriată atât integral, cât și individual.

Vezi cât costă o noapte de cazare: AICI

5. CHIBA RETREAT

Unde? Timișu de Jos, BRAȘOV

Cazările de tip retreat au prins tot mai mult teren în România, în ultimii doi ani. Pe de-o parte, ca o consecință a vremurilor pe care le trăim, pe de altă parte, datorită beneficiilor pe care acestea le oferă. Dintre retreat-urile pe care noi le-am văzut, Chiba este în topul preferințelor noastre.

Această cazare superbă se află la aproximativ 6 kilometri de Park Aventura Brașov și are 3 camere duble cu băi proprii și 2 apartamente cu 2 camere, fiecare apartament având baie proprie. Bucătăria este complet utilată, totul este nou, locația fiind recent deschisă. Nu aveți vecini în zonă, deci veți avea parte de multă liniște, iar peisajele sunt de ireale. De reținut: se închiriază integral. Pont: cabana este liberă de Crăciun, dar și de Revelion.

Vezi cât costă o noapte de cazare: AICI 

6. CABANA GEO

Unde? Cavnic, MARAMUREȘ

Într-un colt de Românie autentică, în Maramureșul de poveste, am găsit Cabana Geo, o oază de liniște, departe de tumultul orașului, care te va cuceri de cum pui pasul în interior. Vei vedea că modernul și tradiționalul se îmbină, într-un mod plăcut, într-un design surprinzător care îți va da acel sentiment de “casa departe de casă”. Pe lângă interiorul plăcut și primitor, ceea ce ne-a uimit la Cabana Geo este amplasarea: practic, te afli în mijlocul pădurii, într-o poiană, departe de tot și de toate, lângă pârtiile de schi de la Cavnic. Lângă proprietate, se află și un mic izvor, cu o moară.

Cabana are cinci dormitoare cu băi proprii, potrivite pentru cupluri, dar și pentru familiile cu copii. Cabana poate găzdui maximum 14 adulți. Bucătăria este dotată cu tot ce este nevoie, iar livingul este generos. Nimic nu vă va relaxa mai mult decât jacuzzi-ul aflat la demisolul cabanei, sauna și dușul finlandez, numai bune să vă deconecteze de la agitația orașului. De reținut: Cabana Geo se închiriază integral. Pont: cabana este liberă de Crăciun, nu și de Revelion.

Vezi cât costă o noapte de cazare: AICI

7. CASA IULIA

Unde? Bran, BRAȘOV

O cazare inedită din Predeluț – Bran este Casa Iulia. Este o cabană din lemn rotund, nou-nouță, destinată celor care caută să-și încarce bateriile într-un loc liniștit, unde natura se îmbină firesc cu modernul. Căbănuța are 2 dormitoare, o baie, un living cu canapea extensibilă, loc de luat masa și o chicinetă pentru gătit. De asemenea, Casa Iulia are o curte spațioasă cu foișor și grătar, un loc de joacă potrivit pentru copii, dar și un loc amenajat pentru foc de tabără, ciubăr sau hamace. Pont: cabana este liberă de Crăciun, dar și de Revelion.

Vezi cât costă o noapte de cazare: AICI 

8. CASA CIFU

Unde? Toplița, HARGHITA

Vrem să vă recomandăm acum un loc aparte, în inima naturii, unde veți simți că este, cu adevărat, vacanță: Casa Cifu, o cabană premium, colțul de rai, unde trebuie să te cazezi în această perioadă. Să vii la Casa Cifu este o experiență în sine, pentru că vei vedea că aici se pune accentul pe servicii de calitate, pe confortul turistului, așa cum rar găsești la noi, în România.

În plus, locul chiar este de poveste. Cabana este situată lângă o pădure idilică, departe de lumea dezlănțuită și este locul ideal, pe care îl cauți în aceste momente. Cabana Cifu poate găzdui maxim 8 persoane, se închiriază integral și are un raport preț-calitate foarte bun. Pont: cabana este liberă de Crăciun, dar și de Revelion.

Vezi cât costă o noapte de cazare: AICI 

9. TOPLIȚA HOUSE

Unde? Toplița, HARGHITA

Rămânem tot în Toplița, ca să vă arătăm o cabană, de care noi ne-am îndrăgostit, din stațiunea de munte Banffy, din Toplița. Nu are rost să-ți mai zicem că priveliștea spre munte îți va rămâne mult timp în minte, pentru că e una de poveste. Dar ceea ce face, cu adevărat, de neratat, destinația pe care ți-o propunem acum este felul în care a fost construită această cabană din lemn rotund.

Fațada clădirii este una de sticlă, iar fiecare colț spune o poveste. Cabana are un loc de joacă pentru copii, o mini-piscină și un loc special amenajat pentru grătar. Cabana are o capacitate maximă de 14 persoane și se închiriază integral. Pont: cabana este liberă de Crăciun, dar și de Revelion.

Vezi cât costă o noapte de cazare: AICI 

10. CABANA MIRAJUL APUSENILOR

Unde? Călățele, CLUJ

Încheiem topul nostru cu un loc absolut special. De sus îți dai seama cel mai bine în ce loc de vis, dar, mai ales, de ce peisaje vei avea parte la Cabana Mirajul Apusenilor. Cabana este situată într-o poieniță splendidă din Apuseni. În ciuda amplasării, aici vei avea parte de tot ce ai nevoie pentru o vacanță reușită. Sunt 5 camere, un living, 2 băi, o bucătărie complet utilată, loc de luat masa, încălzire centrală prin șemineu, dar și o sală de jocuri. Cabana se închiriază integral.

De reținut: cu excepția celor în care am făcut mențiune legată de disponibilitatea de sărbători, celelalte cabane sau pensiuni sunt ocupate atât de Crăciun, cât și de Revelion.

Vezi cât costă o noapte de cazare: AICI 

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Articolul este realizat în colaborare cu prietenii noștri de la cabanesipensiuni.ro, cei care administrează exclusiv proprietățile. Gestionarea, vânzarea și responsabilitatea pachetelor turistice aparțin acestora.

***Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *