Calator in Bascheti

Top 10 cele mai frumoase glampinguri din România. Cu piscină, jacuzzi și mult zen
Top 10 cele mai frumoase glampinguri din România. Cu piscină, jacuzzi și mult zen

Peisajul turismului românesc a fost colorat, în ultima perioadă, cu mai multe proiecte speciale. Printre ele și glamping-urile, mai exact, acele cazări unde modernul și confortul întâlnesc natura sălbatică. Extrem de populare, mai ales, în străinătate, glamping-urile înseamnă, de fapt, o formă de camping… de lux. Da, avem așa ceva în România, unele dintre ele au chiar și jacuzzi, piscină, baie în interior, aer condiționat sau ciubăr. Hai să le descoperim împreună!

1. WEGLOO

Unde? Azuga, Prahova: la 152 de km de București, la 16 km de Sinaia, la 32 km de Brașov.

Începem topul nostru cu un proiect inedit și surprinzător care, poate, a fost deschizător de drumuri, la noi, în acest domeniu: ,,Weeglo”. Sunt domuri deodezice, situate în inima naturii, între Munții Bucegi și Baiului, aproape de pârtia Sorica, unde vă puteți caza și puteți avea parte de condiții premium: de la șemineu, terasă proprie, până la WiFi și propriul bar, iar bonus este cerul înstelat, așa cum numai în copilărie l-ai văzut. Vă puteți caza și în timpul iernii, corturile fiind încălzite.

VEZI CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE: AICI

2. MIRAJUL NATURII

Unde? Răchitova, Hunedoara: la 434 km de București, la 58 km de Deva, la 181 km de Timișoara, la 204 km de Cluj.

Departe de orice urmă de civilizație, lângă Hațeg, am găsit ,,Mirajul Naturii”. Este un glamping destinat celor care vor să petreacă timp de calitate în natură și să se bucure de ce ne oferă aceasta. De sus, îți dai seama cel mai bine cât de frumos este acest loc și de ce își merită pe deplin numele. Ai multe de făcut în zonă, dar e atât de fain, încât noi ne-am lăsat greu duși din complex.

VEZI CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE: AICI

3. TEEPEE

Unde? Corbu, Constanța: la 251 km de București

Mergem, acum, la noi, la mare, ca să vă arătăm un un loc special. ,,Teepee” înseamnă, de fapt, un glamping de lux, un camping exclusivist și o cazare care te va duce cu gândul la lumea lui Winnetou. Complexul de inspirație amerindiană a fost inaugurat recent și pune mare accent, dincolo de design, pe serviciile premium. Are restaurant, parcare, zone de relaxare, ring de dans și este pet friendly.

VEZI CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE: AICI

4. HOTELUL DE BUMBAC – CRAPUL FRUMOS

Unde? Hoteni, Maramureș: la 27 de km de Cavnic și la 47 km de Baia Mare.

Suntem, acum, în Maramureș, în satul Hoteni. Este un colț de Românie autentică, unde gazdele vă propun să petreceți câteva zile în locul unde „timpu-i relaxat”, adică în primul “glamping” și resort de pescuit din România. Numai numele ,,Hotelul de Bumbac” sună a mult zen, nu? Campingul are deja corturi instalate pe malul unui lac și evident că se poate pescui. Pont: e poate cel mai ieftin glamping pe care îl știm noi în România.

VEZI CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE: AICI

5. GLAMOUNT

Unde? Fărcașa, Neamț: la 41 de km de Lacul Roșu

Celor care caută o cazare inedită în zona Moldovei le recomandăm ,,Glamount”. Ce ne-a plăcut aici? Design-ul interior al corturilor, confortul acestora, faptul că este un singur cort, iar asta înseamnă siguranță și intimitate, atenția la detalii (am avut până și halate) și nu în ultimul rând ciubărul, de unde am avut parte de o super priveliște.

VEZI CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE: AICI

6. URSA MICĂ GLAMPING RESORT

Unde? Ciocanu, Argeș: LA 49 km de Predeal, 199 km de București.

Când a fost ultima dată când ai văzut cerul plin de stele de la un capăt la altul? Sau când a fost ultima dată când ai dormit la cort, în sunetul naturii? Dacă răspunsul este “nu mai știu” sau “nu-mi mai amintesc” și dacă vrei să găsești un loc special ca să mergi în vacanță, noi îți propunem o locație inedită, aproape de București: ,,Ursa Mica Glamping” Resort din satul Ciocanu, Dâmbovicioara, la granița județelor Argeș și Brașov, pe culoarul Rucăr-Bran.

VEZI CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE: AICI

7. SPIRITUL ZIMBRULUI

Unde? Vama Buzăului, Brașov: la 7 kilometri de Rezervația Naturală Valea Zimbrilor, lângă Masivul Ciucaș și aproape de Cascada Urlătoarea.

,,Spiritul Zimbrului” înseamnă, de fapt, un vis devenit realitate pentru Ramona și Bogdan, doi tineri care au ales să facă turism. Și o fac cu sufletul, iar asta o vei simți odată ajuns aici. Nimic nu este mai fain decât să stai pe terasa glampingului și să te bucuri de o cafea, o bere și o priveliște de vis. Nu îți va lipsi aici nimic: glampingul are baie privată, terasă, bucătărie privată și… mult zen.

VEZI CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE: AICI

8. LUNA GLAMPING

Unde? Tuzla, Constanța: la 1 km de plaja Cochilia

Un concept cool de glamping am găsit și pe litoral, la Tuzla. ,,Luna Glamping” este proiectul unor tineri care știu cum să facă turism. Este locul perfect, dacă vrei să te deconectezi de la agitația urbană și să îți încarci bateriile aproape de mare, în mijlocul naturii. Sunt, în total, cinci corturi, toate amenajate cu tot ce ai nevoie pentru o vacanță fără griji.

VEZI CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE AICI!

9. CAMPING FAIN

Unde? Lunca Bradului, Mureș: la 47 de km de Reghin, la 394 de km de București.

Pentru oamenii cu spirit fain, cum este şi motto-ul campingului, recomandăm ,,Camping Fain” sau cu alte cuvinte Vama Veche (de altădată) din inima Munţilor Gurghiului. Pozele alese nu pot surprinde, realist, atmosfera hippie, pe care o are acest loc. “Fain” nu este doar un camping în adevăratul sens al cuvântului, ci este un stil de viaţă. Dacă iubiţi muntele, firescul şi muzica bună acesta este, de departe, locul potrivit pentru voi. Pont: locul este child-friendly.

VEZI CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE: AICI

10. SEAGLOO

Unde? Costinești, Constanța: la 244 km de București.

,,Seagloo” este un concept exclusivist de glamping, care sparge puțin bariera cazărilor banale din Costinești. Aflat la doar câteva minute de plajă, te va uimi prin design, facilități și servicii. Nouă ne-a plăcut mult conceptul, piscina exterioară, serviciile impecabile, faptul că nu ne-a lipsit nimic în dome (vei găsi inclusiv halate și aer condiționat). Noi ne-am îndrăgostit de Seagloo.

VEZI CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE: AICI

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și gestionarea pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *