
Dacă pașii te poartă, în vacanță, în Rodos, îți spunem, mai jos, tot ce ai de văzut și făcut aici. Sunt experiențe noastre, pe care le-am trăit, recent, într-un sejur de poveste în superba insulă din arhipelagul Dodecanez.
Insula Rodos – insula cu o istorie incredibilă, de o frumusețe aparte
Unde? Insula Rodos, Grecia, Arhipelagul Dodecanez, Marea Egee, aproape de țărmul Turciei, a patra insulă ca mărime din Grecia.
Am ajuns în Rodos, după ce tocmai venisem din Corfu, și am făcut, fără să vrem, o comparație. Față de Corfu, Rodosul este diferit, este mult mai stâncos și mai aranjat, cu drumuri bune, mai prietenos cu turiștii, și este o locație potrivită pentru familiile cu copii, pentru numeroasele facilități pe care le oferă unitățile de cazare, dar și pentru cupluri, pentru că, pe insulă, găsești și hoteluri adults-only.
Vezi aici unde te cazezi în Rodos și cât costă!
Este locul unde poți să vii dacă vrei o vară de distracție pentru că aici sunt cluburi, beach baruri și viața de noapte este activă. Am vrut să vedem cum arată insula după incendiile devastatoare, din vara anului trecut, și ne-a surprins rapiditatea cu care grecii au reușit să pună insula, din nou, pe harta turistică a lumii. Într-adevăr, în sud, mai vezi porțiuni de vegetație arsă complet, dar lucrurile par să revină la normal.
Cum ajungi?
Poți ajunge cu avionul din București. Costă aproximativ 150 de euro de persoană/depinde de perioada aleasă și de opțiunea de bagaj aleasă. Noi am venit prin cursă charter Animawings, cu zbor în fiecare miercuri. Poți ajunge și cu mașina, însă drumul este destul de lung, trebuie să străbați Turcia, cam 1500 de kilometri.
Vezi aici unde te cazezi în Rodos și cât costă!
Unde te cazezi?
Am optat pentru o cazare, într-un sat, din sudul insulei Rodos, care ne-a costat 58 de euro/camera, într-o vilă, cu trei camere, aflată pe malul mării, în Kiotari. Zona nordului este potrivită pentru cei care caută distracție, iar sudul este, mai degrabă, pentru liniște și pentru familiile cu copii. Am ales Kiotari, pentru că este un sat foarte liniștit, unde găsești plaje goale chiar și în plin sezon. Ce am fi vrut să fie diferit: băile mai mari și mai moderne, dar prețul a fost decent, având în vedere că deja era plin sezon. Vezi aici cum arată vila și când are disponibilitate.
Închirierea de mașină: Am închiriat mașina cu 35 de euro/zi, la care am mai plătit 60 de euro pentru transfer și asigurare. De la Cario Rent A Car. Nu ni s-a cerut garanție, ceea ce ni s-a părut grozav. În august, costă 55 de euro/zi.
Cât costă? Rodos, prețuri 2024.
Un gyros/pita: 4.5-6€, un gyros/farfurie: de la 9€, o cafea: 3.5-4€, o bere: 3.5-5, fructe de mare: 16€
10 obiective turistice din Rodos, de neratat
1.Satul Lindos și Acropolele din Lindos – sunt, poate, simbolurile insulei Rodos, pe care le vezi în orice imagine. Este un sătuc labirintic, cu case albe, cu multe taverne și restaurante cu o priveliște fantastică spre Acropelele din Lindos, locul întemeiat de dorieni, pe o stâncă deasupra mării, în secolul III-lea, î.Hr, care încă își mai păstrează farmecul antic. Este spectaculos și de neratat. Poți ajunge aici urcând pe zecile de scări sau pe măgăruși.
Vezi aici unde te cazezi în Rodos și cât costă!
2. Rodos Town și Palatul Marelui Maestru al Cavalerilor – Declarat patrimoniu mondial UNESCO, în 1988, Rodos Town este un oraș superb, care te va impresiona prin clădirile istorice, prin străduțele colorate și înguste, prin tavernele unde te poți relaxa într-o atmosferă tipic elenă, înconjurat de o arhitectură bizantină și italiană. Nu rata nici Palatul Marelui Maestru al Cavalerilor, o structură medievală impozantă, cu arhitectură gotică, din secolul al VII-lea, locul unde se presupune că era, în antichitate, Colosul din Rodos, unde dintre cele 7 minuni ale lumii antice, distrusă de un cutremur, în 1481.
3. Insula Symi – Din Corfu Town, din port, poți alege să vezi insula Symi, un loc superb, aflat la aproape o oră și jumătate de călătorie cu feribotul de Rodos. Cel mai bine ar fi vii direct în port și să nu rezervi online, e mai ieftin: o călătorie dus-întors costă 30 de euro de persoană.
Vezi aici unde te cazezi în Rodos și cât costă!
4. Valea Fluturilor – Petaloudes – din lunile iunie până în august, milioane de fluturi din întreaga lume vin aici, în Rodos, și creează un spectacol unic. Pregătește-te pentru o drumeție de poveste prin pădure, înconjurat de fluturi.
5. Golful Saint Paul și plaja Agios Pavlos – aproape de Acropolele din Lindos, se află o plajă superbă, micuță, cu nisip fin, în formă de inimă, înconjurată de un zid de piatră.
6. Mănăstirea Bizantină Tsambika – este un loc pe care localnicii ni l-au recomandat să-l vizităm. Sunt aproape 300 de trepte până la mânăstire, sus, pe o stâncă, iar, de sus, peisajul este de-a dreptul spectaculos, cu vedere spre plajele din apropiere. Legendele spun că familiile fără copii, dacă vin aici și se roagă, pot avea urmași.
7. Castelul Monolithos – la vreo 77 de kilometri de capitala insulei, trebuie să vezi Castelul Monolithos, ridicat de cavalerii ioaniți, prin 1480, pe înălțimi, la vreo 230 de metri deasupra mării, într-un loc stâncos. Peisajul este ireal de frumos. Există și o mică biserică aici, dedicată Sfântului Pantelimon, unde poți să te rogi și să lași acatiste. Este deschisă tot timpul. Se urcă destul de ușor, să aveți încălțăminte adecvată pentru că poți aluneca pe unele trepte.
Vezi aici unde te cazezi în Rodos și cât costă!
8. 7 Springs – într-o pădure răcoroasă, poți vizita o atracție atipică pentru Rodos: într-o pădure, mai multe izvoare se varsă într-un lac, într-un peisaj de poveste, ai aici și o cascadă artificială, la care ajungi, după ce parcurgi un tunel îngust, desculț. Apa nu este mare, doar până la gleznă. Noi am ajuns într-o perioadă de caniculă extremă, iar izvoarele erau secate. În schimb, am văzut cascada. Te poți relaxa și la taverna superbă din inima pădurii. Atenție! În sezon, locul poate fi extrem de aglomerat.
Vezi aici unde te cazezi în Rodos și cât costă!
9. Plaja Prasonisi – limba de pământ unde Marea Egee se întâlnește cu Marea Mediterană, locul preferat al surferilor. Este o zonă superbă, unică, unde iarna cele două mări se contopesc în una singură. Ce am găsit aici? Natură pură, dar sufocată de gunoaie și de plasticul adus de mare. Ne-am fi dorit ca zona să fie protejată și mult mai curată.
10. Izvoarele termale Kallithea – la 9 kilometri distanță de orașul Rodos, poți veni ca să te relaxezi la izvoarele Termale Kallitea. Intrarea costă 5 euro și locul arată superb, cu o arhitectură impresionantă. Locul este cunoscut încă din antichitate pentru proprietățile curative ale apelor.
Vremea. Când este bine să vii în Rodos?
Insula Rodos are o climă mediteraneană, iernile sunt blânde, iar verile călduroase. Sezonul estival începe la sfârșitul lunii martie ori aprilie și durează până la sfârșitul lunii octombrie.
Bine de știut: Sunt plaje, în general, pietroase, așa că trebuie să ai încălțăminte adecvată.
Unde mănânci? Kanaloa Beach Bar, Taverna Periklis din Lardos, Ronda Beach din Rodos Town, Stefanos din Kiotari.
Plaje de văzut în Rodos: Golful Antony Quinn, Tsambika Beach, Agios Pavlos Beach, Faliraki Beach, Lindos Beach, Mandomata (plajă pentru nudiști), Stegna Beach, Pefkos Beach, Prasonisi Beach, Agathi Beach.
Vezi aici unde te cazezi în Rodos și cât costă!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.