Calator in Bascheti

5 ponturi utile ca să-ți faci o vacanță ieftină în România
5 ponturi utile ca să-ți faci o vacanță ieftină în România

Auzim, mereu, că România este scumpă și că te costă foarte mult să îți faci un sejur de câteva zile la mare sau la munte. Sunt unele locuri, într-adevăr, scumpe, dar poți găsi, fără prea mare efort, și destinații superbe, la un preț corect. Vă spunem, mai jos, ponturi utile pentru o vacanță de vis, la noi, în România. 

1. Alegerea destinației. Alege locuri mai puțin cunoscute. Optează pentru destinații mai puțin turistice, unde prețurile pentru cazare și activități sunt mai accesibile. Este evident faptul că acolo unde cererea e mai mare, și prețul crește. De exemplu, alege satele Măgura, Peștera sau Șirnea, în loc de Valea Prahovei sau plaja din Sulina, în loc de Mamaia sau Vama Veche etc. Cu alte cuvinte, sunt alternative, poate chiar mai frumoase, dar nu la fel de populare.

2. Alegerea perioadei de călătorie. Planifică în avans. Cazările și experiențele la preț bun se rezervă extrem de repede. Dacă, totuși, nu ai făcut acest lucru, mai avem câteva ponturi pentru tine. Alege să mergi în vacanță în timpul săptămânii. Proprietarii de pensiuni practică prețuri cu 10-20 la sută mai mici, pentru rezervările de luni până joi.

3. Vânează ofertele „last minute”! Proprietarii de pensiuni anunță, de fiecare dată, când au o ultimă cameră disponibilă sau când cineva a anulat o rezervare, pe ultima sută de metri. Vei avea, astfel, parte de o experiență de cazare, la preț redus.

4. Social Media. Urmărește paginile de social media ale unităților de cazare din România, dar și cele ale bloggerilor de travel care prezintă destinații din țară. Vei fi, astfel, la curent cu cele mai bune oferte de pe piață. De exemplu, noi postăm, pe Instagram Story, în timp real, toate ofertele unităților de cazare din România, pe care noi le-am testat.

5. Alege mâncarea locală! Optează pentru punctele gastronomice locale, care sunt, adeseori, mai ieftine decât restaurantele clasice. În ultima vreme, au apărut multe asemenea locuri, peste tot în România. Se gătește cu ingrediente din gospodăria proprie, după un meniu prestabilit și după rețete tradiționale vechi. Cu aproximativ 90-100 de lei, poți avea parte de mic dejun și cină, pe săturate.

Top 3 destinații din România, la preț bun.

1. Ținutul Buzăului – Este zona ireal de frumoasă, cu minunății naturale, pe care trebuie să le vizitezi și te vor uimi, mai ales, că, pe bună dreptate, zona a fost declarată Geoparc UNESCO. Natura a creat aici peisaje de poveste și a dat locului trovanți, vulcani noroioși, munți de sare și focuri vii, eterne. Intrările la principalele obiective de aici sunt fie gratuite, fie extrem de ieftine. De exemplu, vei plăti doar 4 lei, ca să vizitezi Vulcanii Noroioși.

Vezi mai multe cazări de vis din Buzău, AICI!

2. Carei, județul Satu Mare. E un oraș mic, dar extrem de cochet și bine îngrijit, cu un castel superb, chiar în centrul orașului, un manej monument-istoric reabilitat și un ștrand cu apă termală. Și mai e ceva, prețurile sunt de bun simț. Intrarea la ștrand e 30 de lei. Cazarea în oraș pornește de la 100 de lei. În plus, autoritățile, de aici, au lansat un program prin care, dacă te cazezi cel puțin o noapte la una dintre unitățile de cazare din oraș, ai intrarea gratuită la Castelul Karolyi, dar și reducere la cafenele, restaurantele și ștrandul din oraș. E o strategie foarte eficientă, de a atrage turiști.

Vezi mai multe cazări de vis în Carei, AICI! 

3. Plaja din Sulina, Tulcea. Am descoperit, de curând, acest loc și trebuie să spunem că ne-a surprins. Ce ne-a plăcut? Nisipul este foarte, foarte fin. Plaja e sigură, pentru că intrarea în apă e foarte lină. Este o zonă protejată, pentru că se află în Delta Dunării, așa că sunt puține baruri, deci multă liniște și zen. Și, nu în ultimul rând, prețurile. Un șezlong: 30 de lei, o ciorbă de pește: 25 de lei, o bere: 8-9 lei.

Vezi mai multe cazări de vis în Sulina, AICI! 

Protejează natura, ai grijă de ea și las-o curată. Susținem și promovăm turismul responsabil, durabil, călătoriile sustenabile, cât mai aproape de natură!

Călătorii inspirate vă dorim!

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *