Mergem într-o călătorie fascinantă, într-un peisaj de basm, cu stânci masive înconjurate de dune de nisip roșiatic, în mărețul deșert al Iordaniei: Wadi Rum, cunoscut și sub numele de ,,Valea Lunii”, o zonă aridă, misterioasă, de o frumusețe aparte, care atrage mii de turiști din întreaga lume, prin peisajele sale care par de pe altă planetă.
Wadi Rum – Valea Lunii, locul pustiu care te va fascina
Unde? În sudul Iordaniei, la 60 de kilometri distanță de Aqaba.
Dacă vrei să cunoști farmecul adevărat al Iordaniei, trebuie să faci o incursiune, de câteva zile, în celebrul deșert Wadi Rum și să te cazezi în corturile tradiționale ale beduinilor sau în bubbles, celebrele cazări rotunde, de sticlă sau plexiglas, care te lasă să admiri în voie zona.
Aici, vei experimenta peisajul ireal de frumos și de sălbatic creat de natură, culorile vii ale apusului sau ale răsăritului de soare și vei cunoaște tradițiile beduinilor din tribul Zalabia. Beți un ceai bun cu ei și ascultați-le poveștile. Când am ajuns, ne-au întâmpinat cu un zâmbet larg și ne-au spus în română: ,,bună ziua!’’. Vând chiar în deșert produse naturale de la ceai și săpun până la suveniruri, aceasta fiind sigura lor sursă de venit.
Vezi aici locuri de cazare de vis în Wadi Rum
În Wadi Rum, poți observa milioanele de stele clare cu telescopul sau ochiul liber, poți face excursii de tip safari, de două sau patru ore, poți zăbovi la o ceașcă de ceai cald și la o porție de miel frăgezit o zi sub pământ sau poți asculta liniștea deșertului. Pentru aventurieri este locul perfect pentru a face cățărări.
Wadi Rum – decor de film
Întins pe o suprafață de 74.200 de hectare, Wadi Rum este un deșert unic și impresionează prin decorul dramatic, creat de natură, cu munți semeți și cu stânci roșiatice, numite Jebel – asemănătoare cu cele de pe Planeta Marte. Nu întâmplător, deșertul Iordaniei a fost folosit ca decorul perfect pentru numeroase filme SF: Marțianul, Ultimele zile pe Marte, Planeta Roșie, Misiune pe Marte, dar și pentru celebra peliculă Lawrence al Arabiei.
Vezi aici locuri de cazare de vis în Wadi Rum
Ofițerul britanic a fost în această zonă, de mai multe ori, în timpul revoltei arabe din anii 1917-1918. În anii 1980, una din stâncile din Wadi Rum a fost numită „Cei șapte piloni ai înțelepciunii”, după cartea scrisă de Lawrence, în urma războiului.
Istoria deșertului Wadi Rum
Wadi Rum are o istorie bogată și fascinantă. A fost locuit încă din antichitate de populația nabateeană. S-au găsit aici și numeroase inscripții rupestre, care oferă dovezi ale prezenței umane încă din antichitate. Tot aici arheologii au descoperit peste 25.000 de sculpturi în stânci, care indică primele faze de dezvoltare ale alfabetului.
Vezi aici locuri de cazare de vis în Wadi Rum
Cum ajungi?
Sunt zboruri low cost direct până la Aqaba, iar de aici poți lua o excursie spre deșertul Wadi Rum, cu cazare inclusă. Merită să stai măcar două nopți ca să simți atmosfera relaxantă a locului.
Unde te cazezi în Wadi Rum?
În Wadi Rum noi am stat la Al Sultana Luxury – E o minune de loc. O experiență greu de descris în cuvinte în deșert. Sunt corturi de lux, cu tot ce ai nevoie, camping cu piscină și restaurant, de unde te poți bucura de minunile Iordaniei, de deșert și de apusurile de senzație.
Vezi aici și alte locuri de cazare de vis în Wadi Rum
Cât costă?
Agențiile de turism din România au oferte foarte bune pentru Iordania, prețurile pornesc de la 900 de euro de persoană, cu bilet de avion și unele excursii incluse.
Cât de sigură este Iordania?
Iordania este foarte sigură pentru un turist străin. Da, știm, poate ați fi crezut altceva. O poți vizita chiar și pe cont propriu, cu mașină închiriată de la aeroport sau cu ajutorul unui ghid local. Depinde ce vrei să vezi. Nouă ghid ne-a fost Ali Abu Deyeh și ne-a impresionat pentru că nu a fost întrebare la care să nu fi știut să răspundă, plus că știe toate locurile faine unde poți să vezi apusul sau unde poți să mânânci local. Vă lăsăm numărul de telefon: +962796778510.
Când să vizitezi Iordania?
Cea mai bună perioadă de vizitat Iordania este între lunile noiembrie și mai.
Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.