Ne-am gândit să vă trimitem în vacanță, la Valea Verde Retreat, unul dintre cele mai spectaculoase resorturi rurale din România. E o lume simplă, de poveste, cu mult rafinament, departe de haosul orașului, care vă va purta în autenticitatea satului românesc din inima Transilvaniei. Te invităm să participi, chiar acum, la cel mai fain giveaway organizat până acum de noi, în cadrul campaniei de susținere a turismului românesc în vremuri de criză, ROMÂNIA CELOR O MIE DE LUMI, inițiată de Călător în Bascheți și sprijinită de prietenii de la GastroNomNom.
UNDE?
Valea Verde Retreat
Cund, Mureș: la 30 de km de Sighișoara, 43 de km de Târgu Mureș
Cund te va cuceri de cum pui piciorul în sat. Este un amestec de tradiție autentică românească, săsească și ungurească. Și are acea veșnicie, vorba poetului, cum numai la sat o poți simți. Dar nu a fost întotdeauna așa. Înainte ca Jonas Schafer să reînvie locul, Cund era un sat părăsit, la propriu. Aproape că nu era casă care să mai fie locuită, după ce sașii au lăsat totul în urmă și au emigrat în Germania. Însă Jonas, fost proprietar al unei cunoscute case de discuri din Hamburg, a ales liniștea, în locul celebrității.
A pus pe picioare un complex superb de case și apartamente, foste ferme ale sașilor, răsfirate în sat. Din fosta sură, Jonas a făcut un restaurant de prima clasă, unde pune pe masă preparate rafinate, cum nu în multe locuri găsești. Trufele sunt specialitatea casei și asta, pentru că aceste comori rare și extrem de scumpe se găsesc chiar în pădurile din zonă și care sunt vânate chiar cu turiștii, cu ajutorul câinilor speciali antrenați. Iar ca tabloul serviciilor premium să fie întregit, Jonas a lansat, recent, Observatorul din Sălbăticie, o cabană de lemn ridicată la marginea satului Cund, unde gurmanzii au parte de o experiență culinară gourmet, premium, chiar în mijlocul pădurii.
Vezi mai multe fotografii spectaculoase de la Valea Verde: AICI!
CE CÂȘTIGI?
*** Sunt 2 nopți de cazare, pentru două persoane, într-unul dintre apartamentele încântătoare de la Valea Verde.
*** Mic dejun inclus
*** O cină specială în Observatorul Valea Verde din sălbăticie.
Veți fi luați cu o caleașcă de la Resortul “Valea Verde”, unde vă puteți și caza, într-o plimbare timp de aproximativ 20 de minute, în afara satului. O dată ajunși la cabană, veți fi întâmpinați cu șampanie, iar ceea ce urmează este de poveste. Într-o atmosferă intimă, romantică și discretă, din care nu vor lipsi lumânările, veți avea parte de un răsfăț culinar de cinci stele.
CE TREBUIE SĂ FACI?
1. Dă share la postarea despre concurs, pe butonul de share de la finalul articolului sau la postarea de pe pagina de Facebook Călător în Bascheți.
2. Concursul se desfășoară pe contul de Instagram Călător în Bascheți, începând de azi până pe 24 mai 2020. Intră acum AICI (pe contul Călător în Bascheti de Instagram) și urmează instrucțiunile.
Succes vă dorim și călătorii sigure și inspirate!