România este magică, este superbă și merită vizitată, pe îndelete, vara aceasta. Îți propunem 10 locuri uimitoare de descoperit în vacanță. Sunt imagini pe care noi le-am surprins din dronă și care sperăm că te vor inspira să vizitezi aceste locuri de poveste.
1. Capul Doloșman și orașul antic Argamum, secretele bine ascunse ale Dobrogei
Unde? Comuna Jurilovca, județul Tulcea.
Aproape de comuna Jurilovca, în Rezervația Naturală a Biosferei Delta Dunării, se află un loc spectaculos, sălbatic, mai puțin știut și mai puțin vizitat de turiști: Capul Doloșman, care cuprinde și orașul antic Argamum sau Orgame. Malul impunător de stâncă, format din calcar și gresii, acum peste 25 de milioane de ani, în Miocen, este singura faleză stâncoasă de pe tot litoralul românesc. Se întinde pe mai bine de trei kilometri și are o înălțime maximă de 29 de metri. De aici, de sus, peisajele sunt încântătoare, poți vedea Lacul Razelm, Marea Neagră și dealurile pitorești ale Dobrogei.
Unde te cazezi în Jurilovca, vezi aici!
2. Rezervația Tinovul Mare, minunea naturală a Bucovinei
Unde? Poiana Stampei, județul Suceava.
Rezervația Naturală ,,Tinovul Mare” din Poiana Stampei, din Suceava, este unică în Europa și arie protejată de interes național. Este cea mai mare rezervație de turbă (mlaștini), întinsă pe mai bine de 640 de hectare, pe care trebuie să o vedeți. Este frumusețe, natură pură, mister și veți face, cu siguranță, zeci de fotografii unice.
Unde te cazezi? Vezi locuri de cazare superbe în zonă, AICI!
3. I Giardini di Zoe, un colț de Toscana în România
Unde? Banpotoc, județul Hunedoara, la 16 kilometri de Deva.
Ceea ce vezi în fotografie este, în întregime, creația unui italian, Giovanni Salvatelli, din zona Ancona, care a creat o grădină a raiului, la Banpotoc, în Hunedoara. A fost atras de energia specială a locului și a amenajat aici încă din 2003, cu mare grijă, o grădină uimitoare, cu iz aristocrat, care se întinde pe 3,5 hectare.
Unde te cazezi? Noi ne-am cazat la Conacul Archia, la Deva, o cazare cu piscină, unde cei mici pot lua și lecții de echitație. Vezi aici cât costă o noapte de cazare!
4. Platoul Meledic – comoara naturală, mai puțin știută din Buzău
Unde? Mânzălești, Valea Slănicului, la 56 de kilometri de Buzău, în Ținutul Buzăului, introdus, anul trecut, în patrimoniul UNESCO.
Am fost, recent, într-o incursiune de câteva zile prin Buzău, tocmai ca să descoperim locuri de o frumusețe rară, ascunse și nu atât de mult promovate. Spre suprinderea noastră, am găsit ceea ce căutam: natură, frumusețe, peisaj, sălbăticie și o drumeție de poveste. Toate le puteți vedea și voi dacă ajungeți pe Platoul Meledic, pe Valea Slănicului, la Mânzălești.
Platoul Meledic este, de fapt, un munte imens de sare, aflat la 600 de metri altitudine. I se mai spune și Canionul de Sare și vei găsi aici munți, peșteri, un lac și peisaje care vă vor uimi. Verdele crud al ierbii înnobilat cu flori de câmp de toate culorile și sunetul neîncetat al greierilor dau acestui loc o energie aparte. Este multă liniște și poți sta aici să-ți aduni gândurile și să mai uiți de orașul sufocant.
Unde te cazezi? Vezi mai multe cazări de vis din Buzău, AICI!
5. Castelul Corvinilor
Unde? Hunedoara, strada Curtea Corvineștilor 1-3, județul Hunedoara.
Este un castel de o frumusețe aparte, despre care s-au țesut, de-a lungul timpului, legende și povești fermecătoare. Dacă îl privești din exterior, te duce cu gândul la celebrul Castel Neuschwanstein din Germania. Prima piatră de temelie a fost pusă în secolul al XIV-lea. După anul 1440, Iancu de Hunedoara a transformat vechea cetate într-un castel impunător, cu turnuri de apărare.
Unde te cazezi? Cazări de poveste, în zonă, vezi AICI!
6. Lacul Ochiul Beiului – minunea naturală din inima Munților Aninei
Unde? Între Munții Aninei și Munții Locvei, la 310 metri altitudine, în Banatul Montan, în județul Caraș Severin.
În inima Munților Aninei, în Parcul Natural Cheile Nerei-Beușnița, se află unul dintre cele mai frumoase lacuri de la noi din țară: Lacul Ochiul Beiului, o splendoare de loc, pe care trebuie să-l vedeți vara aceasta. Este un paradis natural, pictat, parcă, de natura care s-a întrecut pe sine, un mic ochi de apă turcoaz, limpede, care nu îngheață niciodată, pentru că este alimentat de debitele puternice ale unui izvor carstic. Temperatura apei este constantă pe tot parcursul anului: între 4 și 8 grade. Lacul are 20 de metri în diametru și doar 3,6 metri adâncime. Suprafața lui este de 300 de metri pătrați și are o formă ovală.
Unde te cazezi? Cazări de poveste, în zonă, vezi AICI!
7. Satul Rimetea
Rimetea, județul Alba.
Satul este așezat la poalele Munților Trascău, sub spectaculoasa Piatră a Secuiului. Când am ajuns la Rimetea, am avut senzația, pentru câteva clipe, că ne aflăm într-un sat de munte din Elveția. Este tablou perfect al naturii din care nu-ți mai vine să pleci. Am stat minute bune, în mijlocul drumului, cu ochii spre cer admirând impunătorul munte, care pare că se prăvălește peste sat. Un loc care merită văzut în orice anotimp.
Unde te cazezi?
1.CASA BOTAR – Sunt multe cazări, cu priveliște frumoasă în Rimetea. Noi am stat la Casa Botar, unde ne-am bucurat și de un ciubăr și de o saună cu super priveliște.
Vezi cât costă o noapte de cazare, aici!
2. CONACUL SECUIESC din Colțești, locul unde vă veți simți ca altădată, cu tot confortul de astăzi. Sunt 23 de camere spectaculoase. Mobila vă va impresiona, cu siguranță, pentru că este pictată manual de meșterii din sat. Să nu mai zic de bucate. Nu ratați gulașul specific zonei!
Cât costă, vedeți AICI!
8. Cheile Bicazului, minunea naturală a României
Unde? În Munții Hășmas, între județele Neamț și Harghita, pe râul Bicaz.
Hai să descoperim Cheile Bicazului! Este o călătorie de poveste, care te va purta prin inima munților și care te va răsplăti cu priveliști de vis. Pe o distanță de cinci kilometri, vei admira un peisaj sălbatic, pe un drum cu multe serpentine, cu urcușuri și coborâșuri. Este drumul ireal de frumos, care face legătura între Transilvania și Moldova. Sunt unele porțiuni de belvedere, unde te poți opri să admiri peisajul sau să faci fotografii, de altfel drumul este destul de îngust. Vei fi uimit cât de frumos este și ce priveliști a creat natura aici.
Unde te cazezi? Unde te poți caza în zonă, vezi AICI!
9. Abația Cisterciană de la Cârța
Unde? Cârța, la 43 de kilometri de Sibiu.
Abația Cisterciană este cea mai estică abație cisterciană din Europa și singura care s-a mai păstrat după ce Abația de la Igriș, din județul Timiș, a fost distrusă de invaziile tătare. La Igriș, de altfel, a fost atestată prima bibliotecă din România. Construcția de la Cârța, cu accente gotice, a început între anii 1205 și 1206, pe locul unei foste mlaștini, după ce un grup de călugări cistercieni, veniţi din zona Timișului, au ajuns în zonă și cu ajutorul unor meșteri pietrari din Franţa au ridicat lăcașul de cult. După invazia tătară din 1241, mânăstirea a fost reconstruită în totalitate, fiind prima construcție gotică din Transilvania. Astăzi, din fosta mânăstire s-au mai păstrat peretele vestic, fațada cu rozeta, turnul construit în 1495 și câteva ziduri exterioare. Abația este, acum, loc de rugăciune pentru evanghelicii din Cârța.
Unde te cazezi? Vezi locuri de cazare în zonă, aici!
10. Semmeringul Bănățean, trenul de poveste, cu peisaje de vis
Unde? Oravița-Anina, județul Caraș-Severin, cea mai veche gară din România, construită în 1854.
Pentru noi a fost un vis împlinit și o experiență superbă. Ne-am dorit de mult timp să călătorim pe calea ferată Oravița-Anina, prea puțin promavată, pe cât de frumoasă este. I se mai spune și “Semmeringul bănățean” și este considerată cea mai frumoasă și spectaculoasă linie ferată de munte din sud-estul Europei. Are o lungime de 33,4 km, urcă de la 218 m altitudine (Oravița), până la 558 m (Anina) și e cea mai veche linie de cale ferată montană din România (1863).
Unde te cazezi? Cazări de poveste, în zonă, vezi AICI!
Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și gestionarea pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.