Calator in Bascheti

De neratat în Egipt. Cum arată mormântul și mumia lui Tutankhamon
De neratat în Egipt. Cum arată mormântul și mumia lui Tutankhamon

Egiptul Antic ne-a cucerit de mici, de când îi citeam istoria și ne fascinau poveștile sale cu faraoni: cu Tutankhamon, cu Nerfetiti și Ramses al II-lea. Am trăit clipe unice, atunci când am pășit în mormintele faraonilor din Valea Regilor și am simțit un crâmpei din cei peste 5000 de ani de istorie. Locul unde ne doream să ajungem era mormântul lui Tutankhamon și vi-l arătăm și vouă acum.

REGELE TUT – FARAONUL COPIL

Aproape de Luxor, anticul oraș Teba, se află celebra Vale a Regilor, unde sunt îngropați faraonii și nobilii din Noul Regat Egiptean. Locul a devenit faimos, după anul 1922, când aici a fost descoperit mormântul lui Tutankhamon de arheologul Howard Carter și de lordul George Herbert de Carnarvon. L-am văzut și noi și vă spunem că ne-a impresionat. Spre mormânt, cobori câțiva metri, pe un coridor strâmt, sufocant, mai ales, în zilele cu temperaturi toride din Valea Regilor, care se deschide spre o anticameră, apoi spre sala funerară, la fel de îngustă și ea.

Unde te cazezi în Egipt, vezi AICI!

Ne-au uimit pereții rămași intacți cu picturile acelor vremuri. Zidurile sunt decorate cu scene mortuare, înfățisându-l pe faraon și texte din Cartea Morților. Mumia se află sub un plexiglas, cu temperatură controlată, pentru a nu fi distrusă de factorii externi.

Pe partea cealaltă a camerei mortuare, se poate vedea sarcofagul în care a fost găsit. De fapt, Tutankhamon a fost îngropat în 4 sarcofage: cel exterior din piatră, iar, în interior, două din lemn aurit și cel în care a fost găsit faraonul din aur.

În mormântul său, singurul descoperit intact din tot Egiptul Antic, s-au găsit peste 6000 de obiecte deosebit de interesante: de la statuete ale Zeului Anubis, Zeul Egiptean al Morții, până la bijuterii funerare de aur și mobilier.

Unde te cazezi în Egipt, vezi AICI!

Masca funerară realizată din aur masiv este cel mai prețios obiect al antichității și cel mai faimos. Este decorată cu pietre prețioase şi pictată cu lapis lazuli, împodobită cu cuarţ, turcoaz și sticlă şi cântăreşte 11 kg. Masca împreună cu obiectele găsite în mormânt se află în Muzeul Egiptean din Cairo.

Bine de știut:

  • Să veniți aici între octombrie și iunie, pentru că altfel este foarte cald. Temperaturile ajung chiar și la 50 de grade.
  • Biletul de intrare costă 20 de dolari și se plătește separate de intrarea la celelalte morminte.
  • Puteți ajunge din Hurghada, cu o excursie de o zi, dar cu o excursie pe Nil.

Tot ce vrei să știi despre Egipt, am scris AICI!

Blestem sau doar legende?

Evident că ați auzit de celebrul blestem al lui Tutankhamon: cine intră în mormânt sau cine îi atinge obiectele, va muri. Aceste mituri au început după ce Lordul Carnarvon, care a intrat în mormânt, a murit în urma unei infecții.

Unde te cazezi în Egipt, vezi AICI!

Cine este Tutankhamon?

Tutankhamon s-a născut, în anul 1343 î. en., la Amarna, fiind fiul faraonului Amenhotep IV-lea. Avea încă de la naștere un picior deformat și scolioză și putea merge doar în baston. A urcat pe tron la vârsta de 9 ani, după moartea tatălui său. Domnia sa a fost destul de scurtă, a fost faraon doar 9 ani.

A fost căsătorit cu sora sa vitregă, fiica reginei Nefertiti și a lui Amenotep, Ankhesenamun. A murit la doar 19 ani, din cauza unei răni la picior, care s-a infectat. Se presupune că ar fi căzut din carul de luptă. A fost înmormântat, pe grabă, într-un loc atipic pentru faraonii acelor vremuri, în Valea Regilor, într-un mormânt foarte mic, pentru că nu ar fi fost timp ca să fie finalizat un loc grandios.

Călătorii inspirate vă dorim! 

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *