Stelvio Italia – Transfăgărășan, România: 1561 de kilometri distanță. Nu! Nu trebuie să călătorești mii de kilometri ca să te bucuri de raiul de pe pământ. După izolare, îți propunem să îți faci vacanța în România celor o mie de lumi! Pentru că ai toate motivele din lume, iar superbul drum Transfăgărășan e doar unul dintre ele. Să ajungi pe munte, sus, la 2.000 de metri altitudine e o experiență incredibilă, pe care ai vrea s-o repeți la nesfârșit. Și da, e chiar la noi în România. Te invităm să o descoperi chiar acum, în cadrul campaniei ”România celor o mie de lumi” – o campanie inedită, inițiată de Calatorinbascheti.ro, pentru susținerea turismului românesc.
UNDE:
Munții Făgăraș: la 207 km de București, la 338 km de Cluj, la 434 km de Timișoara, la 634 km de Iași. Drumul începe în comuna Bascov, județul Argeș și se termină în apropierea comunei Cârțișoara.
Ți-ai imaginat vreodată că există, într-un alt colț de lume, un drum aproape identic cu Transfăgărășanul? Dacă i-ai arăta unui italian o fotografie cu Transfăgărășanul nostru, ar putea, fără să clipească, să-și pună toți banii la bătaie și să parieze că e Stelvio al lor. Cele două drumuri seamănă atât de mult între ele, încât orice alăturare a lor de imagine poate să fie suspectată de trucaj. Dar nu! Fotografia de mai sus e cât se poate de reală. De la locul pe munte unde au fost proiectate, până la forma curbelor care șerpuiesc parcă spre cer, cele două șosele îți dau senzația că au fost pictate în oglindă, de un meșter venit de pe altă lume. Și mai au ceva în comun: ambele au fost votate, de mai multe ori, în topul celor mai spectaculoase drumuri din lume: Stelvio pe locul al doilea, pe când al nostru Transfăgărășan a deschis clasamentul celor mari frumoase șosele ale lumii.
Șoseaua care măsoară 151 de kilometri, a devenit celebră mai ales după ce britanicii de la Top Gear, cea mai urmărită emisiune de automobilism din lume, au dedicat o ediție întreagă acestui traseu pe care l-au numit „circuitul de Formula 1 creat de Dumnezeu”. Tot atunci fostul prezentator Jeremy Clarkson a spus despre Transfăgărășan că e cel mai frumos drum din lume. Dincolo de clasamente și superlative, experiența în sine, de ajunge până sus, la 2042 metri altitudine, trebuie trăită cel puțin o dată în viață.
Drumul traversează 27 de viaducte, 830 de podețe și ajunge în cel mai lung tunel rutier din România, de aproape 900 de metri. De sus traseul pare desenat in bucle. E un fel de circuit de formula 1 înconjurat de stânci impunătoare, pajiști înflorite și cascade E o imagine care ți se lipește de suflet, pentru totdeauna. Și mai e ceva. E o vorbă care spune că nici o minune nu apare în viețile noastre fără un sacrificiu imens. Așa s-a întâmplat și la Transfăgărășan. Minunea turistică a lumii a prins contur în urma unei munci titanice de patru ani, la care a fost implicată o armată de oameni. Mulți au muncit aici și mulți au și murit. Oficial 40 de oameni s-au stins în șantierul din vârful muntelui, însă, neoficial, numărul lor ar fi mult mai mare. Și resursele folosite au fost uriașe. A fost nevoie de: 290.000 de metri cubi de material pentru zidărie, 20 de tone de dinamită, 3573 de tone de ciment, iar lista poate continua.
CÂND SE DESCHIDE TRANSFĂGĂRĂȘANUL?
Dacă vrei să ajungi pe Transfăgărășan, atunci când totul va fi bine, trebuie să știi că circulația este deschisă, de regulă, în perioada 1 iulie – 31 octombrie. Viteza recomandată pentru a circula cu mașina pe Transfăgărășan este de 40 de kilometri, la oră.
PENSIUNI DE POVESTE APROAPE DE TRANSFĂGĂRĂȘAN
1. DEALU VERDE, PORUMBACU DE SUS
Știți, cu siguranță, poveștile lui J.R.R. Tolkien, în care hobiții trăiau în căsuțe mici, îngropate sub pământ? Ei bine, fix ca-n Stăpânul Inelelor, așa arată pensiunea Dealul Verde din satul sibian Porumbacu de Sus. Este un loc unic, de un farmec aparte, situat nu departe de o altă construcție inspirată din povești: Castelul de Lut din Valea Zânelor. Vezi disponibilitatea și cât costă AICI.
2. PORUMBACU TREE HOUSE, PORUMBACU DE SUS
În satul Castelului de lut am descoperit încă o minune turistică a lumii și nu e nicio exagerare. E un loc de basm, în care musai trebuie să rămâneți măcar o dată în viață. Casa din copac din Porumbacu de Sus este parte integrantă a unui complex autentic, care, pe noi ne-a uimit. Vezi disponibilitatea și cât costă AICI.
Articolul face parte din campania ”România celor o mie de lumi” – o campanie inițiată de Calatorinbascheti.ro, sprijinită de GastroNomNom, pentru susținerea turismului românesc, în vremuri de criză. Campania conține o serie de articole inedite, prin care punem în oglindă mai multe destinații din România, care seamănă izbitor cu minuni turistice ale lumii. Transfăgărășanul e doar una dintre ele, iar ca acest loc sunt multe altele. Așa că, nu mai trebuie să călătorești până la capătul pământului, ca să te bucuri de raiul de pe pământ. Vei descoperi o țară uimitoare, irezistibilă, de poveste. După izolare, fă-ți vacanța în siguranță, în România celor o mie de lumi!
***Sursă foto main stânga și de mai sus: Instagram/louis_jeanlainheritage. Sursă foto:Transfăgărășan,: Pixabay.com
Dacă ajungeți în Italia vă recomandăm să ajungeți pe drumul de la Stelvio. Acesta a fost construit în cinci ani și e traseul unde se desfășoară celebrul Tur al Italiei. Zona e superbă, e împânzită de hoteluri premium și e cunoscută pentru stațiunile unde se poate schia și vara. Vezi mai multe fotografii din acest colț de rai: AICI
***De reținut: alăturările de imagini sunt simbolice și nu reprezintă o comparație calitativă și de valoare a destinațiilor.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă îți place demersul nostru, îl poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.