Calator in Bascheti

Lacul secret, de o frumusețe aparte, ascuns în inima munților
Lacul secret, de o frumusețe aparte, ascuns în inima munților

Hai cu noi într-o călătorie de poveste, în Banat, o zonă pitorească și foarte ofertantă pentru cei care vor să petreacă câteva zile în natură, departe de agitația orașului! Îți arătăm un lac superb, pe care l-am descoperit, recent, după o călătorie de 7 zile prin Banatul Montan: Lacul Trei Ape. Dacă nu ai ajuns încă aici, pune locul pe lista ta de călătorii în România și nu vei fi dezamăgit. 

Lacul Trei Ape – minunea naturală din Munții Banatului

Unde? Comuna Brebu Nou, la 37 de kilometri de Reșița, la 10 kilometri distanță de stațiunea Semenic.

Am ajuns în Brebu Nou, o comună superbă, cu case frumoase și îngrijite, în drum spre Gărâna, acolo unde aveam cazarea. Ne-a atras atenția, încă din drum, întinderea pitorească de ape și am zis să oprim și să facem câteva fotografii și să aflăm povestea lacului. De altfel, drumul până aici este ireal de frumos, ai senzația că te afli într-un alt univers, unde verdele naturii te înconjoară din toate părțile.

Lacul Trei Ape face parte, de fapt, din stațiunea climaterică turistică de interes local, cu același nume. Este cel mai înalt lac de acumulare din Semenic, se află în depresiunea Gărâna, la o altitudine de 835 de metri și se întinde pe 53 de hectare. De ce se numește ,,Trei Ape”? În anul 1965, aici, s-a construit un baraj pe cursul a trei pâraie Brebu, Grădiște și Semenic, care vin de pe versanți, și așa a luat naștere luciul de apă. Tot aici, se formează și Timișul, cel mai mare râu interior al Banatului.

Este un loc superb, cu multă liniște, poate, am fost noi norocoși să nu ajungem aici în sezon. Poți să vii la Lacul Trei Ape și să te plimbi pe mica peninsulă din mijlocul lacului, unde chiar poți să faci și baie, dar pe propria răspundere. Chiar pe malul lacului, sunt locuri de cazare, pontoane, un debarcader, dar și locuri amenajate pentru plajă.

Ce poți face aici? Trasee de drumeție spre Munții Aninei și Semenic, plimbări pe lac cu caiacele, iarna schi, pe pârtia din apropiere, plimbări în natură.

Unde te cazezi? Sunt numeroase locuri de cazare la pensiunile localnicilor. Noi am ales să stăm la Pensiunea Gotschna, în Gărâna, un loc făcut cu suflet, din suflet, cu mâncare tradițională cu gust și cu gazde primitoare și vesele. Trebuie să vii aici ca să guști un crâmpei din viața autentică a Banatului și să te bucuri de peisajele de poveste. Este un mic colț de rai, ascuns de lume. De afară nu-ți dai seama ce minunății sunt în interior. O dată ce ai pășit însă, în curte, intri într-o lume arhaică, rafinată, simplă și cu mult bun gust, unde timpul are răbdare și unde poți să-ți asculți gândurile bune. Pont: Cazarea acceptă și animale de companie. Sunt 9 camere, decorate tradițional, ca-n copilărie, ca în casa bunicilor. Locația are și un ponton suspendat, de unde poți să admiri în voie brazii semeți și crestele domoale ale munților. Vezi mai multe aici! 

De reținut! Să ne bucurăm de frumusețile naturii și să le lăsăm intacte pentru toți cei care vor veni după noi. E important să păstrăm locurile pe care le vizităm curate, aruncând gunoiul doar în locurile destinate. #calatoreștecuinima

Călătorii inspirate vă dorim! 

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *