
Dacă nu ați fost până acum în Cheile Nerei, trebuie, neapărat, să puneți acest colț de rai pe lista de văzut o dată-n viață, la noi, în România. Vă va uimi natura, cu culorile ei, ca într-un tablou ireal de frumos, creat în mijlocul pădurii. Sunt multe locuri de văzut și de făcut în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Vă arătăm doar unul dintre ele: Cascada La Văioaga, unul dintre principalele obiective turistice din Banat și una dintre cele mai spectaculoase cascade din România.
Cascada La Văioaga, locul de neratat din Cheile Nerei
Unde? Valea Beiului, Munții Aninei, județul Caraș Severin.
Cascada La Văioaga este o minune a naturii, pe care nu trebuie să o ratați vara aceasta. Căderea de apă este formată pe râul Bei, afluent al Nerei, pe stânci calcaroase și pe mușchi, care îi dau un farmec aparte. Are 6 metri înălțime, iar, la bază, apa se strânge într-un lac turcoaz-albăstrui. Ca să poți să vezi mai bine spectaculoasa cădere a apei să vii aici după ploi abundente sau după ce se topesc zăpezile. Este natură pură, sălbăticie și frumusețe.
Cazări de poveste, în zonă, vezi AICI!
Dacă nu ai ști unde te afli, ai putea spune că ești într-un loc îndepărtat, pentru că peisajul este de-a dreptul ireal. Căderea de apă se prăvălește, cu putere, peste stâncile calcaroase, printre vegetația abundentă și trunchiurile de copaci cu forme bizare, dând locului un farmec aparte, exotic, demn de Cartea Junglei.
Cum ajungi la Cascada La Văioaga și la cascadele din Cheile Nerei?
Punctul de pornire spre cascadele din Cheile Nerei este Podul Bei, care se bifurcă spre din satul Potoc, de la cantonul silvic, unde poți ajunge, prin pădure, la Lacul Ochiul Beiului și la Cascada Beușnița. Traseul este ușor spre mediu și vei face două ore dus-întors. De la pod, urmați drumul spre păstrăvărie și după doi kilometri de mers pe jos sau cu mașina, cascada La Văioaga se află pe partea dreaptă. Ai grijă să nu ratezi cascada, pentru că, de la drumul principal, există un semn care indică poteca spre căderea de apă, însă este plin de vegetație și s-ar putea să nu-l observi. Cobori, apoi, pe o potecă în jur de 20 de metri și poți admira de jos spectaculoasa cădere a apei.
Cazări de poveste, în zonă, vezi AICI!
Unde te cazezi în Cheile Nerei?
Te poți caza în apropiere, în satul Potoc, unde există un camping care aparține de ocolul silvic sau îți recomandăm un boutique hotel tare frumos din comuna Sasca Montană: Rocker’s Inn. Vei fi uimit cât de frumos sunt decorate camerele, cu tematică muzicală. Vei avea la dispoziție piscină încălzită, jacuzzi și saună.
Vezi cât costă o noapte de cazare AICI!
Alte obiective de poveste din Cheile Nerei, vezi AICI!
Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.