Ne e dor și doare!
Ne e dor și doare!

Când lumea ta de ieri s-a făcut, dintr-o dată, mică și o trăiești, acum, între patru pereți, nu poți să nu te gândești la ceea ce ai avut și să nu te întrebi: oare chiar am știut să apreciem tot? Să stoarcem totul de la viață? Oare chiar am știut să ne bucurăm până și de un fir de iarbă? Oare dacă am fi știut ce va veni peste noi am fi făcut lucrurile diferit? Am fi fost noi altfel? Ne-am fi schimbat în vreun fel?

Acum, am câștigat timp. Timp de gândire și de reașezare. Timp care ne va învăța că ieri eram o versiune comodă a noastră. Ne încurcam în mărunțișuri de zi cu zi, ne zbăteam tot pentru aceleași mărunțișuri și uitam, cumva, să trăim cu adevărat.

Aveam visuri mii, la fel și planuri, la fel și dorințe uitate într-un colț al minții, dar pe câte dintre ele le-am dus până la capăt? Pentru câte dintre ele am luptat? Amânam mereu momentul să călătorim ori să ne vedem părinții sau un prieten din copilărie… Știți de ce? Pentru că ne mințeam singuri și spuneam: „avem timp”.

Știți clișeul: “călătoresc la pensie, văd lumea la bătrânețe, am timp…”? Dar uite că viața nu a mai avut răbdare cu noi și ne-a dat o lecție: visurile netrăite la timpul lor vor fi șterse, mâine, cu buretele, ca și cum nu ar fi existat.

Avem, totuși, speranța că totul se va termina în curând, că vom fi bine și vom scăpa de regulile restrictive. Și atunci ce vom face? Ne vom întoarce de unde am plecat? Ne vom relua viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat sau ne vom schimba și vom vedea care ne sunt, de fapt, prioritățile în viață?

Până atunci însă ne-a rămas dorul. Dorul care doare.

*** Ne este dor de casă. De cei dragi.

*** Ne este dor să călcăm desculți pe un colț de iarbă. Să alergăm liberi și să privim cerul.

*** Ne este dor de un apus de soare peste valurile mării. De un petec de nisip călcat sub tălpi.

*** Ne este dor de o drumeție pe munte, pe cărări abrupte, care să scoată sufletul din noi.

*** Ne este dor de mirosul acela inconfundabil din aeroport și de sentimentul atât de fain că pleci să descoperi un colț de lume.

*** Ne este dor de banca din parc de unde priveam lumea.

*** Ne este dor de oameni, de zâmbetul lor, de hărmălaie și de zumzet.

*** Ne este dor de diminețile haotice când plecam spre muncă somnoroși și grăbiți.

*** Ne este dor chiar și de lucrurile care ieri ne enervau: trafic, aglomerație, ședințele de la muncă.

*** Ne este dor să ne prindă ploaia în drum spre casă.

*** Ne este dor de tot și de toate, de ieri.

Trăiește acum și nu mai lăsa pe mâine!

(sursa foto main: Teodora Suth)

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii prieten cu noi pe Facebook