Bucovina este una dintre cele mai spectaculoase și frumoase destinații de vacanță din România. Sunt tradiții autentice și bucate alese, cum numai bucovinenii știu să le pregătească. Și să nu vă mai zicem de ospitalitate și de voia bună. Sunt punctele forte ale oamenilor din zonă. Și peste toate, ai multe lucruri de văzut și de făcut în dulcea Bucovină.
1.Mănăstirea Voroneț
Este minunea albastră a Bucovinei, pe care neapărat trebuie să o vezi. Mănăstirea Voroneț este supranumită Capela Sixtină a Estului și face parte din patrimonial cultural UNESCO. A fost ridicată din porunca lui Ștefan cel Mare, în 1488, în numai 3 luni și 3 săptămâni, după ce a câștigat bătălia de la Războieni. Legendele spun că mănăstirea ar fi fost construită, după ce Ștefan cel Mare s-ar fi sfătuit cu Daniil Sihastrul înaintea bătăliei. Domnitorul i-ar fi promis că, dacă va câștiga lupta, va ridica o biserică și i-o va încredința să o conducă. De altfel, mormântul lui Daniil Sihastrul se află în interiorul mănăstirii. Și nu numai Voronețul trebuie să-l vezi, ci și mănăstirile Moldovița, Humor, Putna, Sucevița, Arbore, Dragomirna.
2. Ciocănești – comuna muzeu
Ciocăneştiul, situat pe Valea Bistriței, între Vatra Dornei și Botoș, este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din țară. A fost inclus de ,,Lonely Planet” pe locul 6, în topul celor mai colorate destinații de vacanță din Europa. Pe lângă zona de poveste, Ciocăneștiul este unic în țară prin felul în care localnicii au știut să-și păstreze tradițiile. Aici sunt peste 600 de case, decorate cu motive tradiționale bucovinene. Până și postul rural de poliție și școala sunt împodobite cu flori și forme geometrice colorate. Și asta pentru că localnicii sunt obligați prin lege să respecte tradiția. Satul datează de prin anii 1400, când domnitorii Moldovei veneau aici, la meșterii din zonă, ca să-și facă arme.
3. Muzeul Național al Ouălor Încondeiate
Și tot în Ciocănești să nu ratați Muzeul Ouălor Încondeiate, deschis în 2005. Expoziția cuprinde peste 2000 de ouă încondeiate de artizanii locali, dar și obiecte vechi, folosite în anii din urmă în gospodării.
4. Chilia lui Daniil Sihastrul
La un kilometru distanță de mănăstirea Putna, se află Chilia lui Daniil Sihastrul, o grotă săpată de călugăr cu dalta, într-o stâncă de pe valea pârâului Vițău. Daniil Sihastrul a fost sfătuitorul și duhovnicul lui Ștefan cel Mare, la îndemnul acestuia domnitorul ridicând mănăstirea Voroneț.
5. Cetatea de Scaun a Sucevei
Este obiectivul pe care nu trebuie să-l ratați în Bucovina. Cetatea Sucevei a fost menționată pentru prima dată, în 1388, și a fost ridicată, inițial, de Petru I al Moldovei, fortificată de Alexandru cel Bun, și a cunoscut anii de glorie în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. În anii care au urmat, cetatea a fost asediată, arsă, dărămată de un cutremur și a fost părăsită în jurul anilor 1675.
6. Tiroliana de la Palma
Între Sucevița și Ciumârna, unde se află Mega Tiroliana “La Palma”, cea mai lungă și mai spectaculoasă tiroliană din România și din Europa Centrală. Are un kilometru lungime, o diferență de nivel de 100 de metri unde poți prinde chiar și o viteză de 100 de kilometri la oră. Sunt însă și condiții pentru a te putea bucura de această aventură: trebuie să ai o greutate cuprinsă între 30 și 90 de kilograme. Poate vă întrebați de ce se numește locul “La Palma”? Aici, în inima Bucovinei, este ridicat un monument în formă de palmă, în amintirea muncitorilor care, în 1968, au construit drumul.
7. Mocănița Huțulca de la Moldovița
Nu trebuie să ratați o călătorie inedită cu Mocănița de la Moldovița – Huțulca. Vechiul trenuleț cu abur vă va duce într-o călătorie de neuitat, în tărâmul de poveste al huțulilor. Calea ferată cu ecartament îngust a fost construită, în 1888, de un neamț din Munchen și a fost folosită până în 2001 la transportul lemnelor din pădure până la gatere. Acum, austriacul George Hocevar a cumpărat Mocănița Huțulca și a transformat-o într-una dintre cele mai vizitate obiective turistice din zonă.
8. Herghelia de cai de la Lucina
Trebuie să vedeți și Herghelia Lucina, unică în România, aflată în cătunul Lucina din comuna Moldova-Sulița. Aici sunt peste 600 de cai din rasa locală huțulă. A fost înființată în 1856 și este cea mai mare din țară, fiind întinsă pe 2700 de hectare.
9. Salina de la Cacica
La poalele Obcinei Mari, se află localitatea Cacica, cu deja celebra salină a Bucovinei. Puteți coborî în galeriile de sare, până la 44 de metri adâncime, pe trepte de lemn de brad, vechi de 200 de ani. În mină, puteți vedea o mică biserică, un lac artificial și o sală de bal. Merită să petreceți ceva vreme aici, pentru că temperatura constantă, dar, mai ales, aerosolii aduc numeroase beneficii sănătății. (foto: salrom.ro).
10. Satul Marginea
Ați auzit, cu siguranță, de celebra ceramică neagră din comuna Marginea, unică în lume. Merită să faceți o vizită aici în atelierele meșterilor tradiționali ca să vedeți vechiul meșteșug și să cunoașteți zona. Satul este tare frumos, idilic, cu case vechi de peste o sută de ani. (în foto meșterul popular Dumitru Pașcaniuc).
11. Muzeul Satului Bucovinean
Ca să cunoașteți pe deplin, viața Bucovinei, faceți o vizită și la Muzeul Satului Bucovinean, din orașul Suceava, întins pe 6 hectare, unde veți putea vedea tipuri de gospodării din zonă, dar și obiecte de uz casnic și de meștesugărit. (foto: muzeul satului bucovinean).
12. Masivul Rarău
Aproape de orașul Câmpulung Moldovenesc, se află Masivul Rarău, cu Pietrele Doamnei, Piatra Șoimului și Popchii Rarăului. Locul este tare frumos și merită o vizită, pentru că, de aici, puteți face numeroase drumeții în zonă și puteți admira de sus împrejurimile. Legendele spun că, în 1541, domnitorul Petru Rareș și-ar fi ascuns aici familia și averea ca să scape de tătari. Când au atacat zona, năvălitorii au fost uciși de bolovanii care au căzut de pe munte.
VEZI AICI TOP 10 CELE MAI FRUMOASE LOCURI DE CAZARE DIN BUCOVINA!
Pentru alte locuri uimitoare de cazare, vezi AICI!
***Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.