Top 10 pensiuni de poveste din România, cu piscină interioară și spa la munte
Top 10 pensiuni de poveste din România, cu piscină interioară și spa la munte

Apă, piscină, saună, dar și un view de poveste. Sună bine, nu? Astăzi, avem pentru voi un top special: pensiuni cu spa la munte, moderne, amplasate într-un peisaj de vis, perfecte ca să vă încărcați bateriile după o săptămână agitată.

1.MONTANA RESORT & SPA

Pensiune cu spa în Bistrița

Colibița, Bistrița Năsăud: la 165 km Cluj, la 489 km de București, la 455 km de Timișoara, la 285 km de Iași, la 248 km de Sibiu

Începem topul nostru cu un loc tare drag nouă: Colibița sau “marea de la munte” cum i se mai spune. Aici, într-un decor de poveste, se află Montana Resort &Spa: o pensiune clasică, dar cochetă, situată la 700 de metri de coada lacului din Colibița, cu un view superb spre munte.

Punctul forte al pensiunii este spa-ul. Este chiar foarte fain și relaxant. Vă scoate, imediat, din rutina de zi cu zi. Nu v-ați dori să leneviți puțin aici fără să vă gândiți la nimic, să vă puteți trage sufletul în liniște? Departe de aglomerație și de stres. Putem spune doar atât: spa-ul este fabulos și nu exagerăm cu nimic. Atât în exterior, cu peisajul de poveste care înconjoară proprietatea, dar mai ales în interior, unde veți descoperi adevărata relaxare.

Spa-ul are o piscină, o saună cu infraroșu, două saune cu aburi, una dintre ele cu aromaterapie, o grotă salină, o saună finlandeză, dar și o zonă de relaxare. Ceea ce uimește este jacuzzi-ul gigant, în care încap chiar și 20 de persoane o dată.

TIP: Locatia are și un ponton privat, mobil, pe lac, de unde veți putea admira natura. Este destinat doar clienților pensiunii. Vara puteți face o plimbare plăcută pe lac; e inclusă în prețul cazării.

Așa că, dacă tot ajungeți în zonă, nu ratați Montana Resort &Spa!

CÂT COSTĂ?
Află mai multe AICI.

2. MEANDER
Pensiune cu centru spa aproape de Cluj
Băița, Cluj: la 40 de km de centrul Clujului, la 420 de km de București, la 336 de km de Timișoara, la 367 km de Iași

Vă arătam, acum, un loc superb de lângă Cluj: o pensiune faină și elegantă din satul Băița, de lângă Gherla, pe care o recomandăm celor care vor să aibă seara parte de liniște. Ne-a plăcut mult aici stilul rustic, cu accente moderne, care nu știrbește nicio secundă autenticitatea locului, dar mai ales centrul wellness, cu piscină interioară, construită din nisip și piatră.

CÂT COSTĂ?
Află mai multe aici.

3. POEZIA
Pensiune cu spa din Satu Mare
Luna, Satu Mare: la 195 km de Cluj, la 364 km de Timișoara, la 47 km de Cimitirul Vesel

Mergem, acum, într-o zonă care a stat, în ultimii ani, în umbra Maramureşului, dar care este, din punctul nostru de vedere, la fel de spectaculoasă, la Luna Şes, în Ţara Oaşului, şi care merită văzută măcar o data în viaţa. Aici, veţi găsi Poezia, un complex de 4 stele, amplasat într-un peisaj de vis, la doar 8 kilometri de Negreşti Oaş. E un loc modern, luxos, cu un raport preț-calitate foarte bun.

CÂT COSTĂ?
Află mai multe aici.

4. GASTHAUS GRINDEȘHTI

Cazare cu vouchere de vacanță și spa la munte

Văliug, Caraș Severin: la 478 de kilometri de București, la 128 de km de Timișoara, la 185 de km de Sarmizegetusa

Văliug este una dintre cele mai spectaculoase stațiuni de munte din România, așezată la poalele munților Semenic. Locul seamănă cu un mic rai, cu multă liniște, aer curat și peisaje de poveste, care îți vor încărca bateriile. E locul numai bun pentru o relaxare la spa.

Văzută de sus, pensiunea Gasthaus Grindeșhti te lasă fără cuvinte: este situată în mijlocul pădurii, la marginea unui lac, cu ponton, zona perfectă pentru relaxare, într-o zi cu soare, indiferent de anotimp. Pensiunea are un design superb, care împrumută ceva din cabanele autentice austriece. Așa sunt si serviciile aici: nemțești și de calitate.

CÂT COSTĂ?
Vezi cât costă aici:

5. CASTELNOR
Pensiune cu piscină la Păltiniș

Păltiniș, Sibiu: la 298 de km de București, la 177 km de Cluj, la 282 km de Timișoara

La doar 4 kilometri de pârtia Oncești și în apropierea și a altor pârtii din zona Păltiniș, veți descoperi superbul resort de la Castelnor. E un loc care te va uimi, din orice colț al complexului te vei afla. Noi abia așteptăm să ne bucurăm, vara viitoare, de piscina exterioară, dar, până atunci, vă recomandăm să încercați piscina-jacuzzi, cu un view superb spre munte. Lăsăm fotografiile să vorbească de la sine.

Vezi cât costă AICI!

6. DOMENIUL DORNEI
Pensiune cu vouchere de vacanță, Bucovina
Dorna Arini, Suceava – la 231 de km de Iași, la 196 de km de Cluj, la 513 km de București

Bucovina are multe locuri speciale, iar printre ele este, fără doar și poate, Domeniul Dornei. Aici natura sălbatică se îmbină perfect cu noul și modernul. Situat în localitatea Dorna Arini din Munții Bistriței, la 10 minute cu mașina de Vatra Dornei, Domeniul Dornei (clasificat la 4 stele) oferă o zona spa modernă la care oaspeţii au acces gratuit, dar și un lac artificial, de unde veți putea admira peisajul superb. Proprietarii pun la dispoziție și facilități de grătar, dar și un foișor.

CÂT COSTĂ?
Vezi cât costă aici.

7. PIATRA PINULUI SKI & SPA
Hotel cu spa care acceptă animale de companie
Gura Humorului, Suceava: la 156 km de Iași, la 265 km de Cluj, la 451 km de București

Tot în Bucovina, pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, într-unul dintre puținele hoteluri de 4 stele din România dog friendly,  care nu percepe taxe suplimentare pentru animalele de companie. Piatra Pinului este o pensiune numai bună să îți încarci bateriile, după o săptămână agitată, perfectă și pentru prietenii necuvântători, care au aici spațiu suficient de joacă.

CÂT COSTĂ?

Află mai multe aici.

8. DACII LIBERI

Pensiune cu piscină interioară în Maramureș

PETROVA, MARAMUREȘ – la 53 de kilometri de Cimitirul Vesel, la 26 de kilometri de Mocăniță, la 15 kilometri de Mănăstirea Bârsana.

Poarta maramureşeană tradițională de la intrare te va duce într-o lume a tradiției autentice, unde răsfățul și confortul zilelor noastre nu lipsesc. Dacii Liberi, cotat la cinci margarete, este complexul care, pe mine personal, m-a impresionat.

Mixul între autentic și modern, între tradițional și lux e atât de fin, încât te va face să te îndrăgostești de acest loc. E drept, că investiția aici a fost una imensă, dar rezultatul e fantastic. Complexul are o piscină, o salină, un bazin cu apă sărată, un centru spa, extrem de spectaculoase, dar și un loc de joacă pentru copii.

CÂT COSTĂ?
Vezi cât costă aici:

9. BAROLO

Pensiune cu spa și piscină la Cluj

Vlaha, Cluj: la 22 km de Cluj-Napoca, la 464 km de București

Dacă simți că după o zi de luat la pas Clujul ai nevoie de liniște și, de ce nu, puțin răsfăț, atunci Casa Barolo din Vlaha ți s-ar putea potrivi. Vlaha e un sat aflat la doar jumătate de oră de mers cu mașina de centrul orașului, iar experiența pe care noi am avut-o la Barolo a fost una la înălțime.

Pensiunea este un mix interesant între stilul unui conac și a unei case autentice ardelenești. Ceea ce ne-a plăcut nouă aici e ciubărul și, evident, spa-ul acoperit, cu piscină, perfect pentru o relaxare după o saptămână de muncă.

10. PENSIUNEA ART 1000

Pensiune cu spa la munte

LUNCA VIȘAGULUI, CLUJ: la 270 km de Timișoara, la 533 km de București, la 94 km de Cluj

De sus, îți dai seama cel mai bine de paradisul în care se află pensiunea Art 1000. E un loc de poveste aflat la malul lacului Drăgan Floroiu, în superba vale a Drăganului. Pe noi locul asta ne-a uimit. Iți rămâne în minte priveliștea de vis. De la balconul camerei unde am fost cazați, am avut un view incredibil spre lac. Pensiunea are și o piscina interioară, mică, intimă, dar faină tare.

CÂT COSTĂ?
Vezi cât costă aici:

De reținut:
***Recomandările Călător în Bascheți sunt niște review-uri și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii.

 

 

 

 

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii prieten cu noi pe Facebook