Calator in Bascheti

15 locuri din România, mai puțin știute, de văzut, în 2026
15 locuri din România, mai puțin știute, de văzut, în 2026

Dacă vrei, anul acesta, să cunoști România autentică, mai puțin turistică, atipică, altfel, frumoasă și neatinsă de modernitate, îți propunem să vezi 15 locuri de la noi, cu peisaje ireal de frumoase, cu oameni faini și mâncare tare bună. Aici timpul curge lent, în tihnă, și îți va împrumuta și ție liniștea de care avem atâta nevoie. Ca să le ții minte, distribuie articolul prin butoanele de share de la final. 

10 sate uimitoare din România, de văzut în 2025

1. Pădurea Letea – raiul natural al României

Unde? Pădurea Letea, Delta Dunării, comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea.

Ai fost vreodată în Pădurea Letea din Delta Dunării? Este o minune a naturii, cea mai veche rezervație naturală din România și cea mai nordică pădure subtropicală de foioase din Europa. Ți-am dat doar două motive ca să ajungi aici, în acest loc unic de la noi, în paradisul din inima Deltei Dunării.

Pădurea Letea, cea mai veche rezervație naturală din România

Grinduri de nisip uimitoare, stejari seculari, cai sălbatici, fluturi colorați, peisaje deșertice sau pădure deasă unde, cu greu, pătrunde lumina soarelui. Dacă nu ai ști unde te afli, nu ai crede că ești la noi, în România, ci, undeva, într-un loc exotic. Am descris doar în câteva cuvinte Pădurea Letea – locul de poveste, care îi uimește și pe specialiști.

Unde te cazezi? Locuri de cazare de vis în Delta Dunării, vezi aici!

Mai multe despre Pădurea Letea, aici! Traseul explicat pas cu pas.

2. Grădina Zmeilor – Meteora României, de neratat, în 2026

Unde? Gălgău Almașului, județul Sălaj, la 10 kilometri de Jibou, la 74 de kilometri de Cluj.

Ați auzit de Grădina Zmeilor? Este un loc fabulos de văzut o dată-n viață pentru peisajul de poveste, cu stânci imense, care te duc cu gândul la celebra Meteoră a Greciei. Locul se află în satul Gălgău Almașului, aflat la câteva minute de Jibou, este bine amenajat și puteți veni și cu cei mici.

Când am ajuns aici, am avut senzația că ne aflăm într-o poveste cu uriași care te privesc din orice colț. Este un sentiment unic și tare frumos să te plimbi pe potecile pietruite, să faci fotografii și să te simți ca un pitic în Țara lui Gulliver. Sunt două trasee prin pădure, pe care le puteți face: primul vă va purta spre o priveliște panoramică asupra stâncilor, iar, cel de-al doilea, coboară spre giganți și spre o peșteră, o fostă mină. Formațiunile au chiar și nume: Horea, Cloșca și Crișan, Zmeul și Zmeoaica, Eva, Dorobanțul și Sfinxul, etc.

Unde te cazezi? Cazări de vis în zonă, vezi aici!

3. Cea mai frumoasă călătorie cu trenul din sud-estul Europei: Oravița-Anina, Caraș-Severin.

Semmeringul Bănățean, trenul de poveste, cu peisaje de vis

Unde? Oravița-Anina, județul Caraș-Severin, cea mai veche gară din România, construită în 1854.

Pentru noi a fost un vis împlinit și o experiență superbă. Ne-am dorit de mult timp să călătorim pe calea ferată Oravița-Anina, prea puțin promavată, pe cât de frumoasă este. I se mai spune și ,,Semmeringul bănățean” și este considerată cea mai frumoasă și spectaculoasă linie ferată de munte din sud-estul Europei. Are o lungime de 33,4 km, urcă de la 218 m altitudine (Oravița), până la 558 m (Anina) și e cea mai veche linie de cale ferată montană din România (1863).

Unde te cazezi? Cazări de poveste, în zonă, vezi aici! 

Punctul nostru de pornire a fost gara din Oravița. Linia Oravița-Anina a fost inaugurată în decembrie 1863, pentru a facilita transportul de mărfuri în zonă, fiind numită Semmeringul Bănățean, după deja celebra cale ferată Semmering din Austria. Cinci ani mai târziu, a fost deschisă și transportului de persoane. A fost construită de ingineri italieni, care au reușit, cu greu, să străpungă stâncile dure din Munții Aninei. Și, astăzi, Semmeringul Bănățean este considerat o minune a ingineriei.

Pont: Cumpără biletele online, de pe site-ul CFR și să fii în gară cu 30 de minute înainte de plecare (ora 11.15).

Când să mergi pe Semmeringul Bănățean? Ca să vezi mai bine toată zona și peisajele, cel mai bine ar fi să vii aici primăvara sau toamna, când vegetația nu este încă înverzită.

4. Capul Doloșman și orașul antic Argamum, secretele bine ascunse ale Dobrogei

Unde? Comuna Jurilovca, județul Tulcea.

Aproape de comuna Jurilovca, în Rezervația Naturală a Biosferei Delta Dunării, se află un loc spectaculos, sălbatic, mai puțin știut și mai puțin vizitat de turiști: Capul Doloșman, care cuprinde și orașul antic Argamum sau Orgame. Malul impunător de stâncă, format din calcar și gresii, acum peste 25 de milioane de ani, în Miocen, este singura faleză stâncoasă de pe tot litoralul românesc. Se întinde pe mai bine de trei kilometri și are o înălțime maximă de 29 de metri. De aici, de sus, peisajele sunt încântătoare, poți vedea Lacul Razelm, Marea Neagră și dealurile pitorești ale Dobrogei.

Numele Doloșman vine din limba turcă și înseamnă ,,cap rău’’. Zona este protejată, pentru că aici sunt numeroase specii rare de animale și plante: călifarul alb, bufnița mare, pietrarul negru, dihorul pătat, șarpele de apă și șarpele rău, dar și albăstrița și măslinul dobrogean – care s-au adaptat la vegetația de stepă, extrem de uscată. Tot aici există și o mică plajă, plaja Jurilovca, unde poți ajunge ușor pe jos, pe o cărare de pământ.

Cetatea Argamum-Orgame este considerată cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc atestată încă începutul secolului al VI-lea, înainte de Hristos. A fost ridicată de coloniștii greci veniți din Asia Mică și era în antichitate important port la Marea Neagră.

Unde te cazezi? Unde te cazezi în Jurilovca, vezi aici!

Cum ajungi? Poți ajunge aici de lângă comuna Jurilovca, pe un drum pe câmp. Capul Doloșman se află la 6 kilometri distanță, pe DJ229P.

De reținut: Locul este sălbatic, nu este amenajat pentru turiști.

5. Masivul Vlădeasa, raiul ascuns al Apusenilor

Unde? Vârful Vlădeasa, Carpații Occidentali, 1836 de metri altitudine.

Masivul Vlădeasa este al doilea vârf ca înălțime din grupa munților Apuseni, cu 1836 de metri altitudine, după Vârful Bihor, cu 1849 de metri altitudine. Este o zonă mai puțin explorată și mai puțin promovată, cunoscută doar iubitorilor de aventuri pe munte, dar care merită să i se acorde atenția cuvenită, pentru că ai multe de făcut și de văzut în zonă.

Traseu de drumeție spre cel mai frumos vârf din Apuseni

Traseu montan spre Vârful Vlădeasa

Punctul de pornire este satul Rogojel, aflat la 80 de kilometri distanță de Cluj Napoca. Poți ajunge aici și din satul Răchițele, aflat aproape de cascada Vălul Miresei. Noi am pornit din Rogojel. Drumul este asfaltat, destul de bun, dar cu multe curbe și cam îngust, dar te descurci și fără o mașină de teren.

Ajunși în Rogojel, am pornit spre Cabana Vlădeasa, aflată la 1430 de metri altitudine, locul unde ne-am lăsat mașina. Până la cabană, se merge pe un drum de pământ, practicabil, în zilele în care nu plouă prea mult. De aici, începe aventura pe traseul marcat cu cerc roșu.

Vezi traseul explicat pas cu pas aici!

Unde te cazezi?

Te poți caza chiar la Rogojel, la Sweet Escape Vlădeasa, un loc superb, cu o mini piscină încălzită, șemineu și o priveliște de vis.

Vezi cât costă o noapte de cazare aici!

6. Satul Gărâna – un colț de Românie autentică

Unde? La 1000 de metri altitudine, lângă Muntele Semenic, la 40 de kilometri distanță de Reșița, județul Caraș-Severin. 

Cu siguranță, ai auzit de acest sat din Banat, care a fost pus pe harta turistică a lumii, datorită celebrului Festival de Jazz, care are loc, aici, în fiecare an.  Vino la Gărâna să vezi un crâmpei de viață care se scurge lent, în armonie cu natura, și care îți va umple sufletul de bucurie! Casele, cu o arhitectură simplă, specific germană, sunt dichisite și aranjate perfect, ca într-o simetrie nescrisă, fiecare cu un simbol la poartă: un cocoș de fier, o inscripție pe varul alb sau cu porți colorate în alb și verde, impresionante.

Unde te cazezi? Sunt numeroase locuri de cazare la pensiunile localnicilor. Noi am ales să stăm la Pensiunea Gotschna, un loc făcut cu suflet, din suflet, cu mâncare tradițională cu gust și cu gazde primitoare și vesele.

7. Lacul Iezer din Munții Călimani, o curiozitate a naturii

Unde? În nord-vestul județului Harghita, în Munții Călimani, aproape de orașul Toplița.

Lacul Iezer din Parcul Național Călimani este o arie protejată, tare frumoasă. Rezervația naturală se află Munții Călimani, la poalele Vârfului Răchitiș și se întinde pe 322 hectare. Lacul Iezer, numit oficial Iezerul Răchitiș, este, de fapt, un lac de baraj natural, nu prea mare ca suprafață – are 1200 metri pătrați, o lungime de 45 de metri și o lățime de 35 de metri. Adâncimea maximă este de cinci metri. Legendele spun că ar fi un lac fără fund. O rață de plumb ar fi fost aruncată în lac și găsită ani, mai târziu, în Marea Neagră.

Lacul glaciar, mai puțin cunoscut, minunea naturală, de văzut în 2024

Micul lac nu iese în evidență la fel de mult ca și superbele lacuri glaciare din Retezat, dar merită să vii aici pentru drumeție, aer curat, pentru peisajul montan aparte. Lacul este înconjurat de jnepeni, ienuperi și specii rare de plante, cum ar fi bujorul de munte (Rhododendron). Și tot aici, la peste 1730 de metri altitudine, dacă ai noroc, vei putea vedea cerbi, căprioare, lupul cenușiu, vidra de râu și alte specii de animale specifice Carpaților Orientali.

Unde te cazezi? Te poți caza la Toplița. Vezi cazări de vis la Toplița, AICI!

Lacul este unic pentru faptul că se află într-o zonă de munți vulcanici, un lucru rar în România. Luciul de apă s-ar fi format în ultima glaciațiune, când sedimentele au creat un strat impermeabil, peste care s-a format lacul. Iezerul este alimentat de două izvoare, iar apa din lac se varsă în pârâul Puturosul.

8. Cheile Tișiței

Unde? Județul Vrancea, Munții Vrancei.

Acces: din localitatea Lepșa, pe DN2D Focșani–Târgu Secuiesc.

Este un loc care seamănă mai mult cu chei alpine decât cu ce te-ai aștepta să găsești în Vrancea. Cheile Tișiței sunt printre cele mai spectaculoase și mai puțin cunoscute chei din România. Sunt sălbatice, mai puțin vizitate de turiști și extrem de fotogenice, ideale dacă vrei natură pură, fără aglomerație.

Ce vezi aici?

  • Este un canion îngust săpat de râul Tișița.
  • Podețe și pasarele suspendate din lemn, unele fixate direct în stâncă.
  • Pereți verticali de calcar, cu mușchi și ferigi.
  • Temperatura este mai scăzută vara, perfectă în zilele toride.

Unde te cazezi? Te poți caza la Soveja. Vezi aici unde te cazezi la Soveja

Poți circula pe un nou drum spectaculos, în munți. E la noi, în România

9. Cascada Vărșag

Unde? Vărșag, Harghita

O cascadă mai puțin știută, dar spectaculoasă este Cascada Vărșag din Harghita, aflată în pădurea comunei cu același nume. Este formată pe pârăul Fântâna Mare și este alimentată de 7 izvoare. Apele vin învolburate și cad de la 7 metri înălțime, formând o frumoasă cascadă în două trepte. Apoi, apele își continua cursul spre râul Târnava Mare. Se poate urca pe cascadă, prin partea dreaptă, până la un punct de belvedere, dar trebuie să ai mare băgare de seamă pentru că stâncile sunt alunecoase. Tot pe acest traseu, vei ajunge la izvoarele pârăului, printr-un urcuș lejer de 500 de metri.

Unde te cazezi? Te poți caza la Desag Resort din Subcetate. Vezi aici cât costă o noapte de cazare! 

10. Piatra Fântânele, colțul de rai cu multă liniște

Unde? Jud. Bistrița Năsăud, Pasul Tihuța, la 40 de km de Vatra Dornei, situat între munții Călimani și Rodnei, la granița dintre Bucovina și Transilvania.

Este unul dintre cele mai frumoase sate din România, spunem noi, și, dacă vei ajunge aici, cred că ne vei da dreptate. Piatra Fântânele este locul desprins, parcă, dintr-o pictură a naturii, unde peisajele zugrăvite de munți și de verdele crud al brazilor, te vor lăsa mut de uimire și vor fi greu de uitat. Este acel colț de rai al României, mai puțin știut, mai puțin cunoscut, dar pe care merită să-l vizitezi, pentru aerul curat, pentru liniște și pentru acele zile când vrei să fugi departe.

Unde te cazezi? Aici te poți caza la TwoTop, cabană deschisă recent. Sunt 5 dormitoare și o cabană suspendată, superbă, cu o capacitate totală de 12 turiști.

Mai multe despre cabană vezi aici!

11. Cascada Șușara

Unde? Sasca Montană, județul Caraș-Severin.

Cascada Șușara, formată pe pârâul cu același nume, se află în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, în pitoreștii Munții ai Locvei. Din comuna Sasca Montană, se ajunge pe un traseu ușor de o oră, superb, în care poți observa și alte căderi de apă mai mici și chiar un mic lac turcoaz.

Ultima porțiune de traseu este puțin mai dificilă, pentru că ori treci prin apă, ori pe lângă stâncă, unde poți să te sprijini de cabluri. Apa cade de la 15 metri înălțime, spectaculos, în două trepte, pe mușchii verzi și creează un decor de vis.

Alte obiective de poveste din Cheile Nerei, vezi aici! 

Cum ajungi? Din capătul comunei Sasca Montană, există un indicator care îți spune că intri în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. De aici, urmează traseul cu cruce albastră până la cascadă.

Unde te cazezi?  Vezi o cazare spectaculoasă în zonă, aici! 

12. Ștufărișul de la Sic

Unde? Satul Sic, județul Cluj, la 40 de kilometri distanță de Cluj-Napoca.

Îți vine să crezi că avem o deltă superbă, chiar în inima Transilvaniei, în județul Cluj? Stufărișul de la Sic, din satul cu același nume, este o rezervație naturală de interes național, arie protejată, care se întinde pe 505 hectare. Ce vei găsi aici? Sunt zone mlăștinoase, cu stufăriș, unde poți vedea diferite specii de animale și plante. De altfel, ,,Stufărișul de la Sic’’, este considerat a doua cea mai mare întindere de stuf din România, după Delta Dunării. Te poți plimba aici pe un podeț de lemn, lung de un kilometru, ca să te poți bucura de măreția naturii.

Unde te cazezi? Vezi locuri de cazare în Cluj, aici! 

13. Biserica scufundată din Geamăna

Unde? Comuna Lupșa, din județul Alba, pe Valea Arieșului.

Satul Geamăna era, în 1977, o așezare liniștită, în munți, unde trăiau peste o mie de moți, mai exact, 400 de familii până când Nicolae Ceaușescu a dat ordin ca satul să fie evacuat pentru a fi transformat într-un lac de decantare – Valea Șesii – pentru deșeurile toxice de la mina din Roșia Poieni, pe atunci cea mai mare din Europa. Mulți au plecat din sat, cu tot ce au putut să-și mai ia din gospodării, doar câțiva locuitori au rămas în zonă și s-au stabilit pe dealurile din jur.

Mulți turiști străini, dar și români vin aici curioși să vadă efectele nedorite omului asupra naturii, să fotografieze turla bisericii, scufundată în nămol, singura care mai amintește de fosta așezare a moților. Citește întreaga poveste, aici! 

Obiective turistice în zonă:

  • Rezervația Naturală Detunata Goală;
  • Rimetea, Albac, Horea, Gârda de Sus, Arieșeni;
  • Roșia Montană;
  • Rezervația Naturală Molhașurile Căpățânii.

Unde te cazezi? Vă puteți caza în Arieșeni, sunt multe pensiuni tare frumoase, cu mâncare locală, iar de aici poți pleca spre multe obiective și trasee turistice din Apuseni.

Vezi aici locuri de vis, unde poți să te cazezi

14. Castelul Haller

Unde? Ogra, județul Mureș.

Este o clădire în stil post baroc, ridicată în secolul al XVII-lea de familia Haller, care provine din Nurnberg. În anii comunismului, clădirea a avut de suferit. Conacul a fost naționalizat în 1949 și transformat în școală, apoi internat și sfat popular. În cele din urmă, a fost restituit familiei Haller și, apoi, vândut familiei Foriș din Târgu Mureș. Clădirea a fost renovată în anii din urmă, iar, din 2011, castelul funcționează ca pensiune, cu restaurant și cramă și oferă relaxare într-un ambient nobil și rural specific Târnavelor.

Unde te cazezi și unde mănânci: Te poți caza chiar la Castelul Haller, unde te vei simți ca-n basmele de altădată. Atmosfera este de poveste, ca-n vremurile bune de demult. Vezi aici cât costă o noapte de cazare!

15. Ciocănești – satul-muzeu din Bucovina

Unde? La 26 de km de Vatra Dornei, la 35 de km de Câmpulung Moldovenesc, la 102 km de Suceava.

Ajungem și în Bucovina, în Ciocăneşti, situat pe Valea Bistriței, între Vatra Dornei și Botoș, considerat unul dintre cele mai frumoase sate din țară. A fost inclus de ,,Lonely Planet” pe locul 6, în topul celor mai colorate destinații de vacanță din Europa.

Pe lângă zona de poveste, cu peisaje superbe, Ciocăneștiul este unic în țară prin felul în care localnicii au știut să-și păstreze tradițiile. Aici sunt peste 600 de case, decorate cu motive tradiționale bucovinene. Până și postul rural de poliție și școala sunt împodobite cu flori și forme geometrice colorate. Și asta pentru că localnicii sunt obligați prin lege să respecte tradiția.

De cum ajungi, ai senzația că ai aterizat într-un muzeu în aer liber și nu te mai saturi să admiri locuințele mai vechi sau noi, toate pictate atât de frumos. Satul datează de prin anii 1400, când domnitorii Moldovei veneau aici, la meșterii din zonă, ca să-și facă arme.

Ce poți face în zonă?

Drumeție pe muntele Suhard;
Muzeul Ouălor Încondeiate;
Muzeul Etnografic.

Unde te cazezi? Vezi aici locuri de cazare în Ciocănești.

Călătorii inspirate vă dorim!

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.

***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.

***Acest articol conține linkuri afiliate. Pentru o decizie care să se alinieze cu preferințele voastre, consultați toate review-urile din online.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *