Calator in Bascheti

5 locuri din Europa, mai puțin știute, cu apă turcoaz, de văzut, vara aceasta
5 locuri din Europa, mai puțin știute, cu apă turcoaz, de văzut, vara aceasta

Ce ai spune ca, vara aceasta, să explorezi locuri mai puțin știute, cu ape turcoaz, care te vor fermeca și care îți vor da relaxarea de care ai nevoie în vacanță. Îți propunem, mai jos, cinci locuri unde am fost și ne-au impresionat prin culoarea ireală a mării. Ca să le ții minte, distribuie articolul pe paginile tale de socializare, prin butonul de share de la final. 

1.Tropea, Italia

Unde? Tropea, regiunea Calabria, în provincia Vibo Valentia, Coasta Zeilor, Italia.

Bine ai venit la Tropea sau Caraibele Italiei, cum i se mai spune, pe bună dreptate, dacă iei în considerare culoarea incredibilă a mării cu note de albastru, verde închis și mult turcoaz, plajele aurii fiind spălate de apele Mării Tireniene. Tropea este comoara ascunsă din inima Calabriei. Micul sat cu aer medieval, ridicat pe o stâncă, are multe minunății să-i ofere turistului în căutare de destinații atipice. Străduțe înguste, colorate, priveliști de poveste și apusuri de senzație, ca să nu mai zicem de mâncarea tare bună, unde ceapa roșie este vedeta din farfurii. Vezi aici mai multe căzări superbe din Tropea.

Plaje: Tropea, Capo Vaticano, plaja di Groticelle, Praia a Mare (Insula di Dino), Scilla, Caminia, Parghelia, plaja Michelino.

2. Cala Brandinchi, Sardinia, Italia

Unde? Sardinia, Italia, Coasta de Smarald, la 7 kilometri distanță de orașul San Teodoro și are o lungime de 700 de metri.

Dacă visezi la plaje ireal de frumoase la fel care cele din Maldive și nu vrei să zbori atât de mult, Sardinia este locul perfect pentru o vară de poveste. Insula Italiei este considerată locul din Europa cu cele mai frumoase plaje. Când vezi ești culoarea ireală a apei și nisipul alb, ai senzația că te afli într-un loc exotic, îndepărtat, nicidecum în Italia. Plaja Cala Brandinchi – este, poate, una dintre cele mai frumoase plaje ale lumii, nu doar din Sardinia.

Vezi aici locuri de cazare în Sardinia

A fost ani la rând considerată cea mai frumoasă plajă a Italiei. Este numită ,Micul Tahiti’’, pentru culoarea apei de un turcoaz ireal și pentru nisipul alb și fin. În timpul verii, este locul preferat al turiștilor și este foarte aglomerată, așa că vă sfătuim să veniți aici în lunile mai sau septembrie. Este amenajată cu sezlonguri, are loc de parcare și sunt baruri pe plajă.

Plaje din Sardinia: Despre plajele din Sardinia, am scris aici!

3. Insulele Paxos și Antipaxos

Unde? Grecia, Marea Ionică, aproape de Albania, la aproximativ 1100 de kilometri de România, la sud de Corfu, cea mai mică din grupul insulelor Ionice, 76 de kilometri pătrați. Are trei orașe porturi Gaios, Lakka și Longos.

Paxos sau Paxi este un mic colț de rai al Greciei, deloc comercial, care și-a păstrat autenticitatea și care nu a fost sufocat încă de prea mulți turiști. Peisajele îți vor tăia respirația, iar explozia de culori, în care predomină albul plajelor, fucsia leandrilor, verdele măslinilor și turcoazul apelor te vor fascina. Pe măsură ce ne apropiam de mica insulă cu feribotul ne întrebam dacă nu cumva am ajuns în Veneția sau, undeva, prin Maldive. Acesta este sentimentul pe care îl ai când vezi casele colorate, înșirate drept pe mal, multitudinea de bărci și aerul grecesc combinat perfect cu cel italian.

Vezi aici unde te cazezi în Paxos!

Plaje de văzut în Paxos: Loggos Beach, Pounda Beach, Levrehio Beach, Voutoumi Beach.

Plaje de văzut în Antipaxos: Mesovrika Beach.

Am scris aici mai multe despre Paxos. 

Paradisul ascuns al Greciei, neștiut de români, cu ape turcoaz ca-n Maldive

4. Insula Tabarca, Spania

Unde? la 22 de kilometri distanță de Alicante, Spania, Costa Blanca, la Marea Mediterană.

Aflată la doar câțiva kilometri de coasta orașului Alicante, Insula Tabarca este una dintre cele mai fascinante destinații de vizitat pe Costa Blanca. Cu un trecut plin de istorie, ape cristaline și un farmec autentic, Tabarca este locul perfect pentru o escapadă de o zi, oferind o combinație unică între relaxare, aventură și descoperiri culturale. Aici mai trăiesc doar 15 locuitori și vei fi fermecat de casele lor albe, îngrijite, de străduțele perfect aliniate care toate dau spre mare și de mâncarea tradițională. Noi am ajuns în Tabarca, în extra sezon, în luna februarie, și am avut senzația că avem toată insulița doar pentru noi. Era pustie, era liniște, iar locul chiar ne-a intrat în suflet.

Bine de știut: sunt cele mai pure și curate ape din Spania, locul este rezervație naturală, iar plajele sunt cu nisip sau stâncoase.

Vezi aici unde te cazezi în Tabarca!

Mai multe despre insula Tabarca, am scris aici!

5. Porto Timoni, Corfu, Grecia

Unde? Grecia, Marea Ionică, aproape de Albania, la aproximativ 1100 de kilometri de România. Este a doua ca mărime și cea mai nordică dintre Insulele Ionice.

Ape turcoaz, plaje cu nisip fin sau stâncoase, mult verde, peisaje care îți taie respirația, orașe încărcate de istorie, mâncare tare bună și un sentiment că ești, undeva, pierdut printr-un sătuc din Italia. Dar nu, ești în Grecia. Bine ai venit, în Corfu, insula Eladei, pe care trebuie să o vezi măcar o dată-n viață! De vizitat neapărat aici este plaja Porto Timoni, o minunăție de loc, considerată una dintre cele mai frumoase plaje din Grecia.

Este o fâșie îngustă de pământ care separă două plaje aurii, cu ape limpezi. Spre plajă poți ajunge printr-o drumeție solicitantă, de vreo jumătate de oră, sau poți alege un alt traseu de view point, de 15 minute, mai ușor, de unde poți admira zona de sus. Locul nu este amenajat, așa că să ai cu tine apă, ceva mâncare, și haine lejere, care să te apere de soare. Atenție: pot fi și șerpi în zonă, așa că nu vă abateți de la cărare. Nu este o problemă des întâlnită.

Cele mai bune plaje pentru familiile cu copii din Corfu: Paleokastrita, Agios Gordios, Apraos, Glyfada, Halikounas, Marathias.

Vezi aici locuri superbe de cazare în Corfu! 

Obiective turistice în Corfu, aici.

Tot ce trebuie să știi despre Corfu: unde te cazezi, ce vezi, cum ajungi, cât costă

Călătorii inspirate vă dorim! 

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.

***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.

***Acest articol conține linkuri afiliate. Pentru o decizie care să se alinieze cu preferințele voastre, consultați toate review-urile din online.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *