BIHOR – PERLA RARĂ A ROMÂNIEI UNDE TRADIȚIILE ȘI AUTENTICUL SUNT VII
Bine ai venit în Bihor! Și te întrebăm noi acum: ,,când spui Bihor, ce îți vine, repede, în minte?’’ Oradea, nu-i așa? Orașul-minune al României care a surprins o țară întreagă pentru transformarea spectaculoasă pe care a avut-o în ultimii ani și care este dat, acum, drept exemplu că ,,și la noi se poate’’. Este acea floare rară cu care da, se va face primăvară și la noi acasă. Pe lângă Oradea, Bihorul ascunde și alte comori nebănuite care îl va face pe turist să se tot întoarcă aici. Trebuie să ai ochi, inimă deschisă și dor de tradiții ca să descoperi autenticul pur românesc.
DESCOPERĂ BIHORUL – TĂRÂMUL DE BASM CARE TE VA CUCERI PE LOC
Bihorul este un ținut mai puțin explorat și mai puțin vizitat, cumva, subestimat, dar care are atât de multe să-i ofere turistului obosit de zgomotul orașului. Și unde mai pui că este un loc sigur în aceste vremuri ciudate pe care le trăim. Este un tărâm care pe noi ne-a uimit prin simplitatea traiului autentic de la țară, prin viața așezată și arhaică, dar, mai ales, prin frumusețea peisajului. Credeți-ne, pe cuvânt, că veți fi uimiți de frumusețile incredibile care se ascund din culmile pitorești ale Apusenilor: din Munţii Bihorului, din Codru-Moma, Pădurea Craiului şi Şes până în Câmpia de Vest. Hai cu noi să-ți arătăm ce frumuseți sunt în acest ținut de poveste!
ROȘIA – LOCUL UNDE TIMPUL ARE RĂBDARE
Comuna Roșia, una dintre cele mai mari comune din lume ca suprafață locuită, este un loc tare drag nouă, pentru că este una dintre cele mai frumoase și mai autentice sate de munte din România. Așezarea este răsfirată pe mai multe coline, de o frumusețe uimitoare, unde sunt peste 400 de peşteri, cea mai cunoscută fiind Peștera cu Cristale, unică în Europa.
De sus, îți dai seama cel mai ușor că aici Dumnezeu a fost darnic cu locul, cu oamenii. Este un colț de rai, neatins încă de modernitate, care nouă ne-a arătat o altă perspectivă de a vedea vacanțele: reîntoarcerea la origini, la viața simplă, de la țară, pe care am uitat-o. Este liniștea de care te vei minuna, este țârâit de greieri, scârțâit de podea și miros de gutui. Este acea simplitate de care te vei îndrăgosti și care îți va da sentimentul că te-ai întors în timp, în copilăria lipsită de griji.
Aici, timpul curge lent, în tihnă, și are răbdare. Oamenii își dau binețe pe ulițe și au timp să-și mai întrebe vecinul ce mai face și dacă are nevoie de ceva. Zâmbesc, sincer, și, dacă le treci pragul îți pun pe masă tot ce au mai bun: mâncarea este fabuloasă, nu cred că trebuie să vă mai spun, iar diminețile au un parfum aparte, din anii din urmă, din copilăria, la țară, la bunici. Aburul nopții iese din pământ în sunet de clopot, miroase a iarbă proaspăt cosită, iar culorile toamnei pictează Roșia idilic de ai senzația că privești un tablou de Monet.
Este aer curat, natură pură, cabane idilice, neștiute, și vei avea parte de toată relaxarea de care ai nevoie. Este lumea neîntinată a satului românesc, unde se țes povești dintr-o Românie autentică, care nu îți vine să crezi că mai există. În satul Lazuri din Roșia, o veți găsi pe Floarea Codoban, cea care a dus cojocul binșenesc la rang de artă. Nu doar vă va găti cele mai bune preparate tradiționale, la pensiunea de care se ocupă alături de fiica ei, dar vă va arăta, în atelierul ei, munca de o viață. Coase ca nimeni alta cojoace recunoscute, acum, în lumea întreagă, după ce Dior le-a reprodus într-una dintre colecții. E un colț de țară, pe care trebuie să-l vezi și să-l simți așa cum se cuvine.
Un alt loc tare frumos de cazare este Casa Bătrână din comuna Zece Hotare. Aici, doi tineri au readus la viață căsuța bunicii și vă spunem că locul chiar este de poveste și vă va merge la suflet.
Ce poți face în zonă?
-Moara de apă din Roșia, încă funcțională;
– Peștera cu Cristale;
– Cătunul Runcuri, cu case de paie;
– Păstrăvăria Șoimuș.
Vezi alte cazări de poveste AICI!
De reținut:
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheți.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.