Calator in Bascheti

Comoara neștiută din natură, pe care trebuie să o vezi vara aceasta
Comoara neștiută din natură, pe care trebuie să o vezi vara aceasta

Sunt multe locuri frumoase și neștiute în România, pe care trebuie să le descoperi și să le prețuiești, pentru că sunt comori rare, aflate în mijlocul naturii, care și-au păstrat frumusețea și autenticitatea neștirbite și care oferă turiștilor experiențe inedite. Ce ai spune despre o drumeție de poveste în sălbăticia munților? 

Parcul Național Călimani, destinația turistică de neratat anul acesta

Unde?  Pe teritoriul județelor Mureș, Suceava, Harghita și Bistrița-Năsăud.

Parcul Național Călimani este locul de poveste pe care trebuie să-l vezi măcar o dată în viață, așa cum spunem noi. Am urcat până sus, la stația meteo, la peste 2000 de metri altitudine. Am rămas surprinși de frumusețea, de sălbăticia peisajului și, mai ales, de felul în care este conservat parcul. Este locul unde o dată ajuns, nu ai mai vrea să pleci. Este natură pură, liniște și frumusețe. Desfășurat pe 24.000 de hectare și aflat la 25 de kilometri distanță de Vatra Dornei, Parcul Național Călimani este alcătuit din mai mulți munți vulcanici. Aici se află cel mai mare crater vulcanic de la noi, cu un diametru de aproape 10 kilometri. Încă din 2003, este arie protejată.

Călimanii, cu vârful Pietrosul – 2102 metri înălțime – sunt cei mai înalți munți vulcanici din România. Conurile sunt dispuse rotund și formează un peisaj spectaculos, de neratat pentru iubitorii de munte și de drumeții active. Locul este protejat acum. În 1976, aici a fost deschisă o carieră de sulf, care a dus la distrugerea totală a peste 300 de hectare de vegetație, care începe să-și revină încet-încet.

Vezi cazări de vis la Toplița, AICI! 

Cum ajungi?

Traseu: Toplița – Parcul Național Munții Călimani: direcție spre Lomaș, Poiana Lomaș, Lacul Iezer (până aici ai și acces cu mașina). De aici, urci spre stația meteo și vezi în drumul tău mai multe puncte de belvedere. Tot aici se află și Rezervația Geologică ,,12 Apostoli’’ din Munții Călimani. Sunt stânci misterioase, în vârf de munte, care au chip de om și nume mitologice și religioase: Moșul, Mucenicul, etc. și alte formațiuni ciudate, precum Pietrele Roşii şi Dealul Tătarului.

Poți urca spre Parcul Național Munții Călimani și din Vatra Dornei spre Gura Haitii, iar de aici, sunt semne care vă indică să mergeți pe drumul spre stânga, în jur de 12 kilometri. Pont: Drumul de la Gura Haitii nu este într-o stare prea bună. Accesul auto în parc este interzis, vă puteți lăsa mașina în parcarea special amenajată.

Vezi cazări de vis la Vatra Dornei, AICI! 

Ce poți face în Parcul Național Munții Călimani?

Înflorirea Bujorului de Munte: cel mai bine se pot vedea superbele flori în luna iunie și iulie, de pe vârful Retetiș. Este un traseu accesibil marcat cu albastru, care începe de la fosta exploatare minieră de sulf.

Cariera de sulf – trebuie să vezi acest peisaj dezolant, ca să înțelegi ce dezastre a provocat omul naturii.

Cascada Tihu – se află aproape de confluența cu pârâul Tihu și are o cădere de aproximativ 8 metri.

Rezervația Lacul Iezer din Călimani este o arie protejată care face parte din Parcul Național Călimani, situată pe partea dinspre Toplița. Sunt 322 de hectare de natură pură, iar cea mai mare atracție o reprezintă un baraj natural Lacul Iezerul Călimanilor.

Negoiul Unguresc – Vârful Pietrosul este cel mai înalt vârf din Călimani.  Poți ajunge aici din Gura Haitii,  prin fosta exploatare de sulf, fie pe traseul turistic spre 12 Apostoli, Pietrele Roșii și, apoi, Pietrosu sau din Toplița, pe la cabana meteo Retițiș.  Se poate ajunge și prin Lunca Bradului, pe Valea Ilvei.

Rezervația 12 Apostoli – Vei fi uimit să vezi ceea ce a sculptat natura: un grup de stânci cu forme ciudate, care seamănă ori cu un urs, ori cu un bătrân sau chiar cu o femeie. Depinde de fiecare ce vede. Se poate ajunge aici din satul Gura Haitii, pe traseul sau din satul Poiana Negrii. albastru. Sunt 12 kilometri dus-întors, iar drumul poate fi parcurs în trei ore.

Bine de știut: Aveți grijă când ajungeți în parc, să nu rupeți nici măcar o frunză, pentru că sunt plante rare, ocrotite!

Unde te cazezi?

Te poți caza ori la Vatra Dornei, ori la Toplița.

Vezi locuri de cazare în Vatra Dornei AICI!

Vezi locuri de cazare la Toplița AICI! 

Unde mânânci?

La Toplița, sunt restaurante și chiar și puncte gastronomice – cum ar fi cel din Bilbor – unde puteți degusta preparate locale, autentice, cu gust, făcute din roadele pâmântului.

Călătorii inspirate vă dorim!

***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos.

Distribuie articolul prietenilor tai

Citeste si...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *